Tag: cautarea sinelui

Arhipelagul Garaz – „Territoria”, de Oleg Garaz

Până acum obișnuiam - și nu doar eu, cel care scrie - să îi percepem pe scriitorii români de origine Basa ca pe un cor de voci viguroase, debordând de franchețe; neevitând nici patosul, nici angajarea socială. Mi-i închipuiam ca un vector impetuos care fecundează literatura română (cultura română în general, dacă e să lărgim panorama). O etichetă lesne transformabilă în prejudecată. Mi-am revizuit serios impresiile de când acestui cor al marilor energii de la Răsărit i s-a alăturat vocea aparte a lui Oleg Garaz, un tremolo în aparență suav și nuanțat, care însă rezervă surpriza unor profunzimi dramatice. Citeşte tot articolul


Periplul căutării de sine și pseudo-fericire în ”Mirajul fericirii” de Walker Percy

Azi e cea de-a treizecea aniversare a zilei mele de naștere, iar eu stau pe leagănul din curtea școlii, o aștept pe Kate și nu mă gândesc la nimic. 

Mirajul fericiriide Walker Percy, este considerat un roman clasic al literaturii americane. Din 1961, când a fost publicat ca volumul de debut al scriitorului sudist, până în 2013, când Polirom-ul s-a gândit să-l traducă (apărut în colecția Biblioteca Polirom. Esențial, traducere de Cătălina Antonia Stoenescu, 240 de pagini), este o distanță foarte mare. Ceea ce l-a repus pe linia literaturii, din punctul meu de vedere, a fost topul făcut de revista Time în 2005, top în care volumul de față apărea ca una dintre cele mai bune cărți din 1923 până în prezent. Citeşte tot articolul