Florin Dumitrescu

Florin Dumitrescu

Florin Dumitrescu

Filolog, master în studii romanice și doctor în socio-antropologie. Cunoscut ca textier pop-rock (Sarmalele Reci, Direcția 5, Pasărea Rock etc.), scrie poezie (cel mai recent volum - „Dodii”, Vorpal, Nemira, 2016), precum și studii în zona științelor sociale (cel mai recent - „Tradiții la superofertă”, Cartier, 2015). [Credit foto: Sasha Ispas]


Între Leviatan simbolic și monografie locativă – „Pereți subțiri”, de Ana Maria Sandu

Pereți subțiri (Polirom, Fiction Ltd., 2017) a avut parte de o recenzie excelentă și promptă pe bookaholic.ro, din partea Mihaelei Pascu. De aceea am ezitat să îmi dau și eu cu părerea despre această carte apărută anul trecut. M-am încumetat totuși să scriu cronicheta de față, încercând o perspectivă socio-antropologică, care își propune să provoace noi interpretări și, eventual, să-i strunească pe citiorii nehotărâți. Citeşte tot articolul


IAN + OMAR = ROMANIA – Dan Ciupureanu, „Omar și diavolii”

După un strălucit start de carieră poetică, Dan Ciupureanu face senzație debutând și în proză, cu Omar și diavolii (Ego. Proză/Polirom, 2017), într-o zodie fastă operelor din spectrul autoficțiunii. Un Bildungsroman al unei copilării precoce, evoluând către o tinerețe minată de psihoze, Omar-ul lui Ciupureanu-fiul pare să facă o pereche straniu complementară Copilăriei lui Kaspar Hauser a lui Bogdan-Alexandru Stănescu (aceeași editură și colecție, același an). O paralelă între cele două scrieri sincrone merită trasată nu doar pentru a revela aerul salingerian pe care îl împărtășesc, deopotrivă cu jocul de măști al autoficțiunii, cât pentru a marca o diferență majoră: antiintelectualismul pronunțat al lui Ciupureanu, contrastând cu dezabuzarea erudită din Kaspar. Citeşte tot articolul


Roman de teren sau jurnal autoficțional? – despre „Soldații”, de Adrian Schiop

M-a interesat doctoratul lui Adrian Schiop despre manele încă de prin 2010-2012, când își făcea cercetarea de teren în Ferentari. Țin minte că se pregătea să meargă într-un stagiu de mobilitate la Universitatea din Napoli, când și-a luat răgazul să-mi traseze pe scurt, la o bere, paralela între, pe de o parte, showbizul neo-canțonetei napolitane și legăturile cu Camorra și, pe de altă parte, manelism și lumea interlopă românească. M-a introdus astfel pieziș în nucleul tezei, care se plasa în zona relațiilor sociale ale „marginalilor”. Atunci am perceput pentru prima dată maneaua ca expresie a unor raporturi de putere de tip medieval (mult înainte ca Dani Mocanu să o spună explicit, aproape teoretizând-o, în cântecele sale). Citeşte tot articolul