Tag: conversatii

Educația bazată pe interogație sau reverența ireverențioasă – „Evreii și cuvintele”, de Amos Oz

Citind cea mai recentă carte a lui Amos Oz tradusă în română – Evreii și cuvintele – te întrebi, vrând-nevrând, cum ar fi fost să aibă și copiii românilor drept povești ale copilăriei texte care să provoace întrebări și răspunsuri privind până și cele mai neînsemnate aspecte ale existenței (legate în discuții firesc-contradictorii), în loc de scufițe care sunt mâncate de lup dacă se abat de la drumul stabilit de alții. Citeşte tot articolul

Marin Mălaicu-Hondrari în dialog cu Nadine Vlădescu în Grădina Verona

Cu pași grăbiți, făcând slalom printre jandarmii de la Universitate, mă îndreptam aseară spre Cărturești Verona pentru a lua parte la cea de-a doua ediție a proiectului ”Dialoguri cu scriitori români” (despre care v-am povestit aici și aici). Aceasta a avut loc în Grădina Verona, într-o atmosferă relaxată, iar discuțiile s-au purtat lângă sobițele instalate pe stâlpii de lemn, cu un public de aproximativ 30 de persoane, pe un ton informal. Invitatul a fost poetul, prozatorul, traducătorul, directorul de editură, organizatorul Festivalului de Poezie de la Bistrița, și, mai nou, scenaristul Marin Mălaicu-Hondrariiar cea care l-a luat la întrebări a fost Nadine Vlădescu. Citeşte tot articolul