Tag: david foster wallace

Cum scrii o carte. Sfaturi de la 10 autori celebri – din „Cum să citeşti un romancier”, de John Freeman

Există experienţe pe care, înainte de a le trăi, îţi place să ţi le imaginezi întocmai. De puţine ori, însă, ceea ce ai văzut cu ochii minţii va semăna cu realitatea. De la cafeaua băută în tihnă într-o sâmbătă dimineaţa până la romanul pe care îţi doreşti să-l scrii, imaginaţia e un joc continuu. Ajungi inevitabil la momentul în care, de exemplu, sâmbăta dimineaţa te trezeşti mahmur sau obosit sau intervine ceva şi atunci poţi să îţi iei adio de la cafeaua ta băută în linişte. Tot aşa, vine şi momentul în care va trebui să începi să scrii cartea pe care ai tot amânat-o. Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: multe noutăți editoriale inedite, grădina de citit și altele

V-a fost dor de rubrica noastră despre ce e nou în lumea cărții din România? :) Sperăm că da, întrucât săptămâna 12-17 iulie vine cu multe apariții editoriale inedite - cum ar fi Ultimul om al lui Mary Shelly, o nouă traducere din Alice Munro, Fugara, și din Chinua Achebe sau Stanislaw Lem, prima traducere românească a unei cărți de David Foster Wallace, Mătura sistemului ș.a. -, cu vești despre cum poți să fii voluntar la FILIT 2014, cum te poți bucura de cititul în aer liber - de pe 20 iulie avem liber la Grădina de citit -, de ce să te apuci de terminat manuscrisul de literatură pentru copii și tineret și multe altele. Sperăm să te încânte ce vei citi mai jos. Spor la lectură! Citeşte tot articolul

Fețele vii ale cărților bune

Nu strâmb din nas atunci când am în mână o carte mai puțin prietenoasă din punct de vedere estetic. Dacă știu că vreau să o citesc, o citesc. Poate să fie zgâriată, peticită în mii de locuri, totul e să-i văd scrisul. Dar, știți și voi, plăcerea cititului crește atunci când foile pe care le treci cu degetul sunt fine și curate, de un alb imaculat sau de culoarea sepiei, și dacă, eventual, copertele au un design reușit. Citeşte tot articolul

Operele literare ca machete

Matteo Pericoli are multiple talente, împăcând meseria de ilustrator cu cea de arhitect, jurnalist, scriitor și profesor. Aflând acest lucru, nu vă va mira ce legătură frumoasă a putut el să facă între scriitură și arhitectură. Proiectul-laborator se numește Arhitectură Literară (Laboratory of Literary Architecture) și a făcut obiectul unor cursuri ținute de el la Scuola Holden (o școală de scriere creativă din Turin, Italia) și în cadrul programului de scriere de la Columbia University School of the Arts din New York. Foarte pe scurt, este vorba despre construirea fizică a arhitecturii literare a unui text. Citeşte tot articolul


Pagini de cărți celebre adnotate de câțiva autori

Nu știu voi cum ați fost, dar eu aveam o adevărată obsesie în a nu scrie niciodată nimic pe vreuna dintre cărțile pe care le am în bibliotecă. Insistam cu ardoare și pe lângă prietenii cărora le împrumutam. Depuneam mare efort în ”instruirea” tuturor: să nu le murdărească, să nu le îndoaie colțurile etc. Știu, pentru unii dintre voi poate părea foarte, foarte ciudată atitudinea mea.

De ceva timp, m-am mai relaxat. Am început să fac adnotări pe cărți, să pun post it-uri, să subliniez pasaje care mă interesează. Și asta pentru că m-am împrietenit și mai mult cu ele, cred eu. Citeşte tot articolul


Recomandări de lectură (II) de la David Foster Wallace, Lynda Barry și W.H. Auden

Acum puțin timp începeam această mini-serie de materiale pe tema recomandărilor de lectură de la autori. Primul scriitor căruia i-am citit lista și l-am adus în atenția voastră a fost Ernest Hemingway. În rândurile de față, avem de-a face cu bibliografii date de către scriitori studenților lor. De la cine primim sfaturi de lectură? Îi scoatem la tablă pe David Foster Wallace, pe Lynda Barry și W.H. Auden. Citeşte tot articolul

Pulitzerul pentru ficţiune… rămâne ficţiune, pentru prima dată în 35 de ani

"The Pulitzer Prize is our best chance as writers and readers and booksellers to celebrate fiction. This was the year we all lost." (Ann Patchett)

Un eveniment care nu s-a mai întâmplat de 35 de ani a luat cu asalt lumea literară americană în ultima săptămână: premiul Pulitzer pentru ficţiune nu s-a acordat. Conform juriului care a deliberat cele mai bune lucrări de ficţiune ale anului 2011, scrise de autori americani şi tratând viaţa şi cultura americană, nu există niciun text care să fi meritat premiul. Este a 11-a oară în istora de 95 de ani a Pulitzer-ului pentru ficţiune când acest lucru se întâmplă, ultima dată premiul nefiind acordat în 1977 (decada anilor '70 a fost cea mai austeră din punct de vedere literar în SUA, Pulitzer-ul acordându-se în doar 7 ani din 10). Citeşte tot articolul


David Foster Wallace: “I’m not getting ready to jump off a building or anything”

David Foster Wallace avea 46 de ani atunci când s-a sinucis, în 2008, după mulți ani de luptă cu o depresie severă. Interviul de mai jos este din 1997, când Infinite Jest doar ce apăruse, iar autorul american vorbește despre cum e să fii profesor, despre David Lynch, Pacientul englez, Michael Ondaatje și în general relația dintre filme și cărți, și tot felul de alte subiecte în care Charlie Rose îl aruncă, în ciuda împotrivirii sale și a unor remarci precum: Citeşte tot articolul