Tag: festival de literatura

Program FILIT 2018

Luni, 1 octombrie 2018 18.30-20.00, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Sala „Ferdinand” Avanpremieră FILIT: întâlnire cu Éric Vuillard, laureat al Premiului Goncourt, 2017 Moderatoare: Luiza Vasiliu Eveniment organizat în parteneriat cu Institutul Francez din România și cu Editura Litera Miercuri, 3 octombrie 2018 10.00-20.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași „Casa Fantasy” Mari ecranizări – maraton The Hobbit Intrare liberă Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, filiala „Ion Creangă” 12.00-13.30, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Sala „B.P. Hasdeu” „Cum se traduc clasicii modernității” Participă: Steinar Lone, Philippe Loubière, Bruno Mazzoni Moderator: Doris Mironescu 12.00-14.00, Colegiul Economic Administrativ Iași „Scriitori printre liceeni” Invitați: Nichita Danilov, Marin Mălaicu-Hondrari Coordonatori: prof. dr. Elena Horceag, prof. Iolanda Năstuță Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași 12.00-14.00, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, Iași „Scriitori printre liceeni” Invitați: Ana-Maria Caia, Mariana Codruț Coordonatori: prof. Georgiana Cozma, prof. dr. Ioan Răducea Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași 12.00-14.00, Palatul Copiilor Iași „Casa copilăriei” Invitat: Alexandra Rusu Moderator: Iulian Tănase Coordonator: prof. Ilie Constantin Corneliu Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași 12.00-14.00, Casa FILIT Conferință de lansare a proiectului DIGIPUB + Invitați: Bogdan Crețu, Arpad Harangozo, Mircea Vasilescu Eveniment organizat în parteneriat cu Asociația Editorilor din România 14.30-16.30, Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa”, amfiteatru „Întâlnirile Alecart” Invitați: Carmen Firan, Bogdan Răileanu Moderatori: Emil Munteanu, Nicoleta Munteanu 15.00-17.00, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași (Palatul Culturii), Sala „Henri Coandă” „Întâlnirile clubului Logos” Invitați: Sveta Dorosheva, Moni Stănilă Moderatoare: Serinella Zara 16.00-17.00, Muzeul „Otilia Cazimir”, Iași Colecția „Scriitori de poveste” Lansare de carte: Povestea Otiliei Cazimir de Simona Antonescu Invitat: Simona Antonescu Prezintă: Bogdan Crețu 16.00-18.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași „Casa Fantasy” Invitat: Oana Arion Moderator: Dan Doboș Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, filiala „Ion Creangă” 16.30-18.00, Casa FILIT „Scriitori în Centru” Invitați: Radu Nițescu, Florin Partene Moderator: Claudiu Komartin 18.00-19.00, Cafeneaua „Doamna Cană” Sesiune de lecturi pentru copii Invitat: Corina Berica Eveniment realizat în parteneriat cu Mamprenoare 18.00-20.00, Casa FILIT „Scriitori în Centru” Invitați: Roland Orcsik, Dorina Rusu, Tomáš Zmeškal Moderator: Cosmin Perța 20.00-22.00, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Sala Mare Serile FILIT: I. Festivalul își salută invitații II. Întâlnire cu Gabriela Adameșteanu și Sylvie Germain Gazda serii: Pascal Jourdana Prezintă: Cătălin Sava Rezervați aici Joi, 4 octombrie 2018
10.00-20.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași „Casa Fantasy” Mari ecranizări – maraton Harry Potter Intrare liberă Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, filiala „Ion Creangă”  10.30-12.30, Institutul Francez Iași, Sala „Benjamin Fondane” Întâlnire profesională a editorilor, managerilor culturali și traducătorilor (I) Participă: Oana Dumitru, Pascal Jourdana, Roberto Keller, Ludmiła Koza, Béatrice Labat, Vera Michalski-Hoffmann, Ana Niculescu, Lucia Popovici, Aniol Rafel, Odile Serre Moderatoare: Cristina Hermeziu 12.00-13.00, Casa FILIT Sesiune de lecturi cu autoarea Delia Calancia Eveniment realizat în parteneriat cu Mamprenoare 12.00-14.00, Colegiul Național Iași „Scriitori printre liceeni” Invitați: Simona Antonescu, Florina Ilis Coordonatori: prof. dr. Antonina Bliorț, prof. dr. Gabriela Petrache Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași 12.00-14.00, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Iași „Scriitori printre liceeni” Invitați: Carmen Firan, Dorina Rusu Coordonatori: prof. dr. Monica Iosub, prof. dr. Claudia Comănescu Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași 12.00-14.00, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Iași  „Scriitori printre liceeni” Invitați: Andrei Crăciun, Bogdan Răileanu Coordonatori: prof. dr. Monica Boțoiu, prof. Carmen Ciobotaru Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași 12.00-14.00, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Iași „Scriitori printre liceeni” Invitați: Nicolae Coande, Iulian Ciocan Coordonatori: prof. Iolanda Miron, prof. Traian Fîntînaru Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași 12.00-14.00, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Iași „Scriitori printre liceeni” Invitați: Cristian Fulaș, Alexandra Rusu Coordonatori: prof. Manuela Coțofan, prof. Ruxandra Nechifor Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași 12.00-14.00, Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”, Pașcani „Scriitori printre liceeni” Invitați: Viorel Ilișoi, Mihai Buzea Coordonatori: prof. Anca Berenghia, prof. dr. Anișoara Sprînceană Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași 12.00-14.00, Palatul Copiilor Iași „Casa copilăriei” Invitat: Moni Stănilă Moderator: Iulian Tănase Coordonator: prof. Ilie Constantin Corneliu Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași 14.00-16.00, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Sala „Ferdinand” Conferința „Nebunia în literatură” și lectură publică, susținute de Mark Axelrod Moderatoare: Dana Bădulescu, Lorelei Caraman Eveniment organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere, Catedra de engleză, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași 14.30-16.30, Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa”, amfiteatru „Întâlnirile Alecart” Invitați: Gabriela Adameșteanu, Goce Smilevski Moderatori: Emil Munteanu, Nicoleta Munteanu 15.00-16.00, Casa FILIT Vernisajul expozițiilor „Tabelul periodic al elementelor poetice”, de Ion Barbu, și „Fotografii de poveste”, de Silviu Gheție Invitați: Ion Barbu, Silviu Gheție Moderator: Vlad Tăușance   15.00-16.30, Inspectoratul Școlar Județean Iași Întâlnire între traducători din limba română și profesori de liceu Participă: Ingrid Baltag, Mauro Barindi, Olga Bartosiewicz, Elena Borrás García, Inger Johansson, Steinar Lone, Philippe Loubière, Bruno Mazzoni, Eva Ruth Wemme  Coordonatoare: prof. Sabina Manea, prof. Irina Prodan (Inspectoratul Școlar Județean Iași)   15.00-17.00, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași (Palatul Culturii), Sala „Henri Coandă”  „Întâlnirile clubului Logos” Invitați:  Lluis-Anton Baulenas, Evald Flisar Moderatoare: Serinella Zara 16.00-17.00, Muzeul „Ion Creangă”, Iași (Bojdeuca) Colecția „Scriitori de poveste” Lansare de carte: Povestea lui Ion Creangă de Andrei Crăciun Invitat: Andrei Crăciun Prezintă: Paul Cernat 16.00-18.00, Institutul Francez Iași, Sala „Benjamin Fondane” Masă rotundă Participă: Ileana Busuioc, Mădălina Marincu, Raluca Neferu (Comisia Europeană, Departamentul de limba română, Direcția Generală Traduceri) 16.00-18.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași „Casa Fantasy” Invitat: Cristina Nemerovschi Moderator: Dan Doboș Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, filiala „Ion Creangă” 16.30-18.00, Casa FILIT „Scriitori în Centru” Invitați: Nichita Danilov, Andra Rotaru Moderator: Cezar Paul-Bădescu 17.00-18, Pallas Mall Iași Spectacol-lectură: Nud urcând o scară de Mihai Ignat Eveniment realizat în parteneriat cu Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași 18.00-19.00, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Corpul C, Sala C308, Facultatea de Informatică „Traducerea, o poveste de dragoste?” Întâlnire cu Florica Ciodaru-Courriol și Jean-Louis Courriol Prezintă: Paula Onofrei 18.00-20.00, Casa FILIT „Scriitori în Centru” Invitați: Ana-Maria Caia, Cristian Fulaș, Carl Frode Tiller Moderator: Bianca Burța-Cernat 20.00-22.00, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Sala Mare Serile FILIT: Întâlnire cu Jón Kalman Stefánsson Gazda serii: Robert Șerban Prezintă: Cătălin Sava Rezervați aici 22.30-23.30, Casa FILIT Concert Adam’s Nest & live performance by Irlo

Vineri, 5 octombrie 2018

10.00-20.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași „Casa Fantasy” Mari ecranizări – maraton The Lord of the Rings Intrare liberă Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, filiala „Ion Creangă” 10.30-12.30, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Sala „B.P. Hasdeu” Întâlnire profesională a editorilor, managerilor culturali și traducătorilor (II) Participă: Mark Axelrod, Oana Dumitru, Pascal Jourdana, Roberto Keller, Ludmiła Koza, Béatrice Labat, Vera Michalski-Hoffmann, Elena Marcu, Carmen Mușat, Ana Nicolau, Ana Niculescu, Lucia Popovici, Aniol Rafel, Odile Serre Moderatoare: Cristina Hermeziu 11.00-12:00, Casa FILIT Citim Micul prinț cu Victor Miron și Daria Câmpeanu Eveniment realizat în parteneriat cu Mamprenoare 11.00-12.00, Cafeneaua Fika Atelier de creație pentru copii: Nume din petale de flori Organizat de FLEURIR 12.00-14.00, Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Iași „Scriitori printre liceeni” Invitați: Gabriela Adameșteanu, Adina Rosetti Coordonatori: prof. dr. Mihaela Doboș, prof. Adriana Bozdoro Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași 12.00-14.00, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași „Scriitori printre liceeni” Invitați: Ioan Es. Pop, Adela Greceanu Coordonatori: prof. Mihaela Vlioncu, prof. Irina Nechifor Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași 12.00-14.00, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Iași „Scriitori printre liceeni” Invitați: Augustin Cupșa, Moni Stănilă Coordonatori: prof. dr .Cristina Chiprian, prof. Cezar Hărățu Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași 12.00-14.00, Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, Iași „Scriitori printre liceeni” Invitați: Tudor Ganea, Teodora Matei Coordonatori: prof. dr. Lucia Gabriela Munteanu, prof. Elena Mănucă Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași 12.00-14.00, Liceul de Informatică „Grigore Moisil”, Iași „Scriitori printre liceeni” Invitați: Oana Arion, Cristina Nemerovschi Coordonatori: prof. dr. Anamaria Ghiban, prof. dr. Narcisa Adochiei Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași 12.00-14.00, Liceul Teoretic „Miron Costin”, Iași „Scriitori printre liceeni” Invitați: Teodor Dună, Andrei Dósa Coordonatori: prof. Larisa Târzianu, prof. Geanina Honceriu Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași 12.00-14.00, Palatul Copiilor Iași „Casa copilăriei” Invitat: Simona Antonescu Moderator: Ovidiu Mihăiuc Coordonator: prof. Ilie Constantin Corneliu Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași 12.00-20:00, Casa FILIT Muzeul Memoriei: mesaje din trecutul tău – instalație interactivă „Telefonul Amintirilor” În parteneriat cu Asociația „Punctart” 13.00-14.30, Casa FILIT „Scriitori în Centru” Invitați: Nicolae Coande, Robert Șerban Moderator: Cezar Paul-Bădescu 13.00-15.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași  „Casa Fantasy” Invitați: Raymond Clarinard, Daniel Timariu Cu participarea traducătoarei Iulia Badea Gueritée Moderator: Dan Doboș Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, filiala „Ion Creangă” 14.30-16.00, Casa FILIT „Scriitori în Centru” Invitați: Diana Geacăr, Alex Văsieș Moderator: Claudiu Komartin 14.30-16.30, Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa”, amfiteatru „Întâlnirile Alecart” Invitați: Eduardo Caballero, Sylvie Germain Moderatori: Emil Munteanu, Nicoleta Munteanu 14.30-16.00, Colegiul Național Iași „Atelierele Ars traducendi Cu participarea traducătorilor: Ileana Busuioc, Mădălina Marincu, Raluca Neferu (atelierul în limba engleză), Florica Ciodaru-Courriol și Philippe Loubière (atelierul în limba franceză), Ingrid Baltag și Eva Ruth Wemme (atelierul în limba germană) Profesori coordonatori: Anda Boțoiu, Alina Crăciun (engleză), Lorina Iacob, Ioana Teodorescu (franceză), Anca Leaută (germană) Eveniment organizat în parteneriat cu Institutul Francez Iași, Centrul Cultural German Iași și Colegiul Național Iași 15.00-17.00, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași (Palatul Culturii), Sala „Henri Coandă” „Întâlnirile clubului Logos” Invitați: Catherine Lovey, Tomáš Zmeškal Moderatoare: Serinella Zara 15.00-17.00, Muzeul „Mihai Eminescu”, Iași  Colecția „Scriitori de poveste” Lansări de carte: Povestea lui Nicolae Gane de Iulian Ciocan; Povestea lui Vasile Pogor de Mihai Buzea Invitați: Mihai Buzea, Iulian Ciocan Prezintă: Bianca Burța-Cernat, Paul Cernat 15.00-18.00, Institutul Francez Iași, Sala „Benjamin Fondane” Concurs de traducere și Atelier „Courrier International” Invitați: Raymond Clarinard, Iulia Badea Gueritée În dialog cu elevi și studenți Eveniment în parteneriat cu Institutul Francez Iași și „Courrier International” 16.00-17.00, Muzeul Mitropolitan Iași  Colecția „Scriitori de poveste” Lansare de carte: Povestea lui Dosoftei de Cristian Fulaș Invitat: Cristian Fulaș Prezintă: Șerban Axinte Eveniment organizat în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei 16.00-18.00, Casa FILIT „Scriitori în Centru” Invitați: Alex Tocilescu, Goce Smilevski, Andrei Crăciun Moderator: Vlad Tăușance 16.30-18.00, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Litere Traducere și varietăți stilistice Atelier cu studenții masteranzi de la Limba și literatura franceză Participă: Florica Ciodaru-Courriol, Jean-Louis Courriol și Philippe Loubière Moderatoare: Simona Modreanu  17.00-18.00, Pallas Mall Iași Spectacol lectură: Maimuța de porțelan, de Selma Dragoș Eveniment realizat în parteneriat cu Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași 17.00-18.00, Muzeul „Mihai Eminescu”, Iași Colecția „Scriitori de poveste” Lansări de carte: Povestea lui Mihai Eminescu de Florina Ilis Invitată: Florina Ilis Prezintă: Radu Vancu 18.00-01.00, Casa FILIT / FITPTI / NAG „Linia 1 a culturii ieșene (cursă specială)” Traseu itinerant (parcurs într-un autobuz) care leagă trei evenimente ale culturii ieșene, desfășurate simultan: Festivalul Internațional de Literatură și Traducere, Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr și Noaptea Albă a Galeriilor Orar: 18.00: plecare de la Casa FILIT — Teatrul Luceafărul (FITPTI) — Borderline Art Space (NAG) — Galeria „Victoria” (NAG) — sosire: 19.00 18.00-20.00, Casa FILIT „Scriitori în Centru” Invitați: Mihai Buzea, Svetlana Dorosheva, Irina Teodorescu Moderator: Ovidiu Mihăiuc 20.00-22.00, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Sala Mare Serile FILIT: Întâlnire cu Jonathan Franzen Gazda serii: Marius Chivu Prezintă: Cătălin Sava Rezervați aici   22.00-4.00 (6 octombrie), Casa FILIT „Noaptea Albă a Poeziei” – maraton de lecturi Participă: Liviu Antonesei, Radu Andriescu, Șerban Axinte, Lucian Bălan, Lucian Brad, Marius Chivu, Nicolae Coande, Mariana Codruț, Ioan Coroamă, Valeriu A. Cuc, Nichita Danilov, Andrei Dósa, Cornelius Drăgan, Vlad Drăgoi, Domnica Drumea, Teodor Dună, Lia Faur, Anastasia Gavrilovici, Diana Geacăr, Vlad A. Gheorghiu, Adela Greceanu, Benji Horvath, Matei Hutopilă, Viorel Ilişoi, Claudiu Ioan Maftei, Marin Mălaicu-Hondrari, Sebastian Mihail, Nicoleta Nap, Emilia Nedelcoff, Radu Nițescu, Andrei Novac, Luca Ouatu, Florin Partene, Andreea Petcu, Bogdan Alexandru Petcu, Ioan Es. Pop, Florentin Popa, Florentina Pocovnicu, Roxana-Maria Prisecariu, Silviu Romaniuc, Andra Rotaru, Andrei Rusu, Moni Stănilă, Robert Șerban, Vlad Tăușance, Alex Văsieș Moderatori: Claudiu Komartin, Cezar Paul-Bădescu, Cosmin Perța, Radu Vancu

Sâmbătă, 6 octombrie 2018

10.00-20.00, Casa de Cultură a Sindicatelor „Casa Fantasy” Mari ecranizări – maraton Star Wars Intrare liberă Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, filiala „Ion Creangă” 10.00-12.00, Cafeneaua „Doamna Cană” Atelier de magic painting și finger painting folosind cărțile Usborne Eveniment realizat în parteneriat cu Mamprenoare 10.30-12.30, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Sala „B.P. Hasdeu” „Cui îi pasă de literatura română?” Un proiect de brand cultural: traducătorii și traducerile Participă: Ingrid Baltag, Mauro Barindi, Olga Bartosiewicz, Elena Borrás García, Paula Braga Šimenc, Florica Ciodaru-Courriol, Jean-Louis Courriol, Sabra Daici, Maria-Sabina Draga Alexandru, Cristina Hermeziu, Inger Johansson, Alexandru Matei, Steinar Lone, Philippe Loubière, Bruno Mazzoni, Carmen Mușat, Eva Ruth Wemme Moderatoare: Monica Joița 11.00-13.00, Institutul Francez Iași, Sala „Benjamin Fondane” Jean-Baptiste Aubert în dialog cu Simona Modreanu 11.00-13.00, Palatul Culturii din Iași, Sala „Henri Coandă” „Întâlnirile clubului Logos” Invitați: Iuri Andruhovici, Roland Orcsik Moderatoare: Serinella Zara 12.00-13.00, Casa FILIT Dezbatere: „Booktrailer, booktube și blog – alte feluri de a promova literatura” Invitați: Raisa Beicu, Daria Câmpeanu, Claudia Popescu Moderator: Eli Bădică 12.00-13.00, Muzeul „Vasile Alecsandri”, Mircești Colecția „Scriitori de poveste” Lansare de carte: Povestea lui Vasile Alecsandri de Adela Greceanu Invitat: Adela Greceanu Prezintă: Paul Cernat   12.00-14.00, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Corp A, Amfiteatrul III.12, Facultatea de Litere Carl Frode Tiller în dialog cu studenții de norvegiană Moderatoare: Crina Leon 12.00-14.00, Palatul Copiilor Iași  „Casa copilăriei” Invitat: Adina Rosetti Moderator: Ovidiu Mihăiuc Coordonator: prof. Ilie Constantin Corneliu Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași 12.00-14.00, Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa”, amfiteatru „Întâlnirile Alecart” Invitați: Irina Teodorescu, Kamila Shamsie Moderatori: Emil Munteanu, Nicoleta Munteanu 12.00-20:00, Casa FILIT Muzeul Memoriei: mesaje din trecutul tău – instalație interactivă „Telefonul Amintirilor” Eveniment organizat în parteneriat cu Asociația „Punctart” 13.00-14.30, Casa FILIT „Scriitori în Centru” Invitați: Teodor Dună, Nicoleta Nap Moderator: Claudiu Komartin 14.00-15.00, Muzeul „Mihail Sadoveanu”, Iași Colecția „Scriitori de poveste” Lansare de carte: Povestea lui Mihail Sadoveanu de Tudor Ganea Invitat: Tudor Ganea Prezintă: Doris Mironescu 14.00-15.00, Muzeul „G. Topîrceanu”, Iași Colecția „Scriitori de poveste” Lansare de carte: Povestea lui George Topîrceanu de Alex Tocilescu Invitat: Alex Tocilescu Prezintă: Șerban Axinte 14.00-16.00, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Corp A, Amfiteatrul III.12, Facultatea de Litere Steinar Lone în dialog cu studenții de norvegiană Moderatoare: Crina Leon 14.00-16.00, Institutul Francez Iași, Sala „Benjamin Fondane” Identități francofone: literatura elvețiană Invitați: scriitoarea Catherine Lovey și traducătorii Florica Ciodaru-Courriol și Jean-Louis Courriol Moderatoare: Marina Mureșanu Ionescu 14.00-16.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași  „Casa Fantasy” Invitat: Teodora Matei Moderator: Dan Doboș Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, filiala „Ion Creangă” 14.30-16.00, Casa FILIT „Scriitori în Centru” Invitați: Domnica Drumea, Ioan Es. Pop Moderator: Radu Vancu 16.00-18.00, Librăria Cărturești – Palas Mall Iași  „Mamprenoare scriitoare” Invitate: Ines Dumitriu, Maria Mazilu, Iuliana Sosu Moderator: Dora Morhan Eveniment realizat în parteneriat cu Mamprenoare 16.00-18.00, Casa FILIT „Scriitori în Centru” Invitați: Lluis-Anton Baulenas, Evald Flisar, Bogdan Răileanu Cu participarea traducătoarelor Paula Braga Šimenc și Maria-Sabina Draga Alexandru Moderator: Bogdan Crețu 17.00-18.00, Pallas Mall Iași Spectacol lectură: Îngropându-l pe Gupi de Andrei Ursu Eveniment realizat în parteneriat cu Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași 17.00-18.30, Cinema Muzeul Țăranului, Studioul „Horia Bernea”, București Jonathan Franzen în dialog cu Cătălin Ștefănescu Eveniment organizat în parteneriat cu Editura Polirom 18.00-20.00, Casa FILIT „Scriitori în Centru” Invitați: Iuri Andruhovici, Augustin Cupșa, Kamila Shamsie Moderator: Bianca Burța-Cernat 20.00-22.00, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Sala Mare Serile FILIT: Întâlnire cu Veronica Roth Gazda serii: Iulian Tănase Prezintă: Cătălin Sava Rezervați aici 7 octombrie 201810.00-20.00, Casa de Cultură a Sindicatelor „Casa Fantasy” Mari ecranizări – maraton Game of Thrones Intrare liberă Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, filiala „Ion Creangă” 10.00-11.00, Cafeneaua „Doamna Cană” Sesiune de lectură pentru copii Invitat: Maria Mazilu Eveniment realizat în parteneriat cu Mamprenoare 11.00-13.00, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași (Palatul Culturii), Sala „Henri Coandă” „Întâlnirile clubului Logos” Invitați: Carl Frode Tiller, Dorina Rusu Moderatoare: Serinella Zara   12.00-13.00, Muzeul „Mihai Codreanu” (Vila Sonet), Iași Înfrățire între Muzeul Național al Literaturii Române Iași – Muzeul „Mihai Codreanu” (Vila Sonet) și Muzeul „Edmond Rostand” (Vila Arnaga), Cambo-les-Bains, Franța Cu participarea muzeografei Béatrice Labat de la Muzeul „Edmond Rostand”, vicepreședinta Federației Naționale a Caselor Memoriale și Patrimoniului Literar din Franța 12.00-13.00, Muzeul „Constantin Negruzzi”, Hermeziu, comuna Trifești Aniversarea muzeului / Colecția „Scriitori de poveste” Lansare de carte: Povestea lui Constantin Negruzzi de Bogdan Răileanu Invitat: Bogdan Răileanu Prezintă: Doris Mironescu 12.00-13.30, Casa FILIT „Scriitori în Centru” Invitați: Eduardo Caballero, Catherine Lovey , Carmen Firan Cu participarea traducătoarei Florica Ciodaru-Courriol Moderator: Bogdan Crețu 12.00-14.00, Palatul Copiilor Iași  „Casa copilăriei” Invitat: Delia Calancia Moderator: Iulian Tănase Coordonator: prof. Ilie Constantin Corneliu Eveniment organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași 12.00-14.00, Centrul de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa”, amfiteatru „Întâlnirile Alecart” Invitați: Iulian Ciocan, Augustin Cupșa, Radu Vancu Moderatori: Emil Munteanu, Nicoleta Munteanu 12.00-20:00, Casa FILIT Muzeul Memoriei: mesaje din trecutul tău – instalație interactivă „Telefonul Amintirilor” În parteneriat cu Asociația „Punctart” 13.30-15.00, Casa FILIT „Scriitori în Centru” Invitați: Andrei Dósa, Benji Horvath Moderator: Cezar Paul-Bădescu 14.00-15.00, Cafeneaua MERU „De la festival la festival” Aller-retour Festival du Premier Roman de Chambéry – FILIT Iași Invitat: Jean-Baptiste Aubert Moderatoare: Cristina Iliescu Eveniment organizat în parteneriat cu Institutul Francez Iași 14.00-16.00, Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași  „Casa Fantasy” Invitat: Oliviu Crâznic Moderator: Dan Doboș Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, filiala „Ion Creangă” 15.00-16.30, Casa FILIT „Scriitori în Centru” Invitați: Marin Mălaicu-Hondrari, Mariana Codruț Moderator: Cosmin Perța 18.00-20.00, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Sala Mare Serile FILIT: „Reportajul literar românesc” I. Întâlnire cu Viorel Ilișoi, Eugen Istodor și Adelin Petrișor II. Decernarea „Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte” Prezentatorul și gazda serii: Cătălin Sava Rezervați aici

EXPOZIȚIILE FILIT, 3-7 octombrie 2018

 10.00-17.00, Muzeul „G. Topîrceanu”, Iași „Ce-a rămas din cameră” Transpunere a secvenței de final din cartea Povestea lui George Topîrceanu de Alex Tocilescu (Editura Muzeelor Literare, Iași, 2018) Curatori: Diana Lona Leonte, Dora Cană Expoziție organizată în parteneriat cu Palatul Copiilor Iași 10.00-17.00, Muzeul „Mihail Sadoveanu”, Iași „Mihail Sadoveanu – literatura de război” Expoziție de carte, fotografii, documente despre experiența de război a scriitorului Mihail Sadoveanu în urma participării sale la Războiul Balcanic și la Primul Război Mondial Curator: Lăcrămioara Agrigoroaiei 10.00-17.00, Colecția „Istoria teatrului românesc”, Iași „Români călători prin lume” Expoziție care ilustrează traseele călătoriilor în Europa și Asia ale unor personalități culturale ale secolelor XIX și XX (Titu Maiorescu, Teodor T. Burada, Paul Bujor, Elena Teodorini, Zina de Nory, Agatha Bârsescu, Octav Băncilă etc.) Curator: Laura Terente 10.00-17.00, Muzeul „Ion Creangă”, Iași (Bojdeuca) „Bojdeuca 100 – loc al memoriei: regional, național, european” Expoziție de fotografie ce surprinde evoluția în timp a primului muzeu literar din România (Bojdeuca lui Ion Creangă), inaugurat la 15 aprilie 1918 Curatori: Iulian Pruteanu, Corina Mocanu Irimiță, Oana Melinte Expoziție organizată în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași 10.00-17.00, Muzeul „Mihai Codreanu”, Iași „Din zborul vremii” Expoziție de cupeuri ale unor articole de presă semnate, sub diverse pseudonime, de Mihai Codreanu Curator: Beatrice Panțiru 10.00-17.00, Muzeul „Otilia Cazimir”, Iași „Raport de spectacol” Expoziție inspirată din perioada în care Otilia Cazimir a ocupat funcția de inspector general al teatrelor și spectacolelor din Moldova Curator: Indira Spătaru 10.00-17.00, Muzeul ,,Mihai Eminescu” Iași, Sala „Zodiac” „Lirică eminesciană ilustrată” Expoziție de ilustrații din patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române Iași, realizate de graficianul Leonard Salmen, primul ilustrator al operei eminesciene Curator: Corina Mocanu-Irimiță 10.00-17.00, Muzeul ,,Mihai Eminescu”, Iași „Povestea lui Vasile Pogor” Expoziție aniversară dedicată personalității junimistului, scriitorului și omului politic Vasile Pogor (1833-1906) Curator: Andreea Tacu 10.00-17.00, Muzeul ,,Constantin Negruzzi” Hermeziu, comuna Trifești ,,Constantin Negruzzi (1808-1868)” Expoziție comemorativă dedicată împlinirii a 150 de ani de la moartea scriitorului Constantin Negruzzi Curatori: Iulian Pruteanu, Oana Melinte, Andreea Vlad Expoziție organizată în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași 10.00-24.00, Casa FILIT ,,Fotografii de poveste” Expoziție de Silviu Gheție 10.00-24.00, Casa FILIT „Tabelul periodic al elementelor poetice” Instalație de Ion Barbu

Protestul FILIT, o sinteză sau de ce politica trebuie să stea departe de cultură

Miercuri seara, în jurul orei 20:00, biroul de presă FILIT emitea un comunicat greu de acceptat: suspendarea ediției din toamnă a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași. Era singura formă suficient de puternică (prin mesajul transmis astfel) de protest la care se putea recurge pentru a trage un semnal de alarmă în ceea ce privește încercările repetate de confiscare politică a festivalului (și nu numai). Citeşte tot articolul

Discuţia secretă: festival de literatură, ediția a doua, Arad – program

Avanpremieră: MIERCURI 3 iunie Sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad ora 18.00. Conferinţă publică, Vladimir Tismăneanu: Bătălia pentru spaţiul public: Intelectuali şi politică în România post-comunistă. Participă Mircea Mihăieş şi Marius Stan
JOI 4 iunie Teatrul Clasic Ioan Slavici, sala Studio ora 16.30. Mircea Cărtărescu: lansarea volumului Poezia ora 18.00. Lectură publică: Vasile Dan, Gheorghe Mocuţa, Ioan Matiuţ, Robert Şerban, Florin Iaru Cafeneaua literară Joy's ora 20.30. Lectură publică: Andrei Doboş, Marius Chivu, Gheorghe Schwartz, Filip Florian, Attila Bartis VINERI 5 iunie Liceul de artă Sabin Drăgoi, sala festivă ora 13.00. Întâlnire cu Mircea Cărtărescu Sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad ora 16.00. Dezbatere Facem cărţile! - organizator Aradul literar, moderatori: Robert Şerban şi Ioan Matiuţ Librăria Scienta ora 17.00. Vino să citim cu Ioana Nicolaie Cinema Arta ora 18.00. Lansarea volumului C.S. Lewis, o viaţă, de Alister McGrath. Prezintă Teodor Baconschi ora 20.30. Cenaclul litere: Mircea Cărtărescu, Cecilia Ştefănescu, Svetlana Cârstean, Ioana Nicolaie, Cezar Paul-Bădescu, T.O. Bobe, Angelo Mitchievici, Sorin Gherguţ Cafeneaua literară Joy's ora 23.00. Nocturna DS: Dan Sociu, Cosmina Moroşan, Irina Bruma, Cristina Ispas, Ionuţ Chiva, Rareş Moldovan, Bogdan Coşa SÂMBĂTĂ 6 iunie Librăria Scienta ora 16.00. Lectură publică: Hose Pablo, Horia Ungureanu, Ion Buzu, Romulus Bucur, Mihai Vieru ora 17.30. Lansări de carte: Svetlana Cârstean, T.S. Khasis, Ionelia Cristea, Dmitri Miticov, Andrei Dósa Cafeneaua literară Joy's ora 20.30. Lectură publică: Andrei Mocuţa, Gabi Eftimie, Lavinia Branişte, Bogdan-Alexandru Stănescu, Silviu Gherman ora 22.00. Seara americană: Andrei Codrescu şi Anselm Berrigan ora 23.30. DS Party DUMINICĂ 7 iunie Activ Club ora 11.00. Garden Party - Premiul DS Programul poate suferi modificări - anunţate, pe cât posibil, din timp de către organizatori. Intrarea la toate evenimentele este liberă.

Interviu cu Immanuel Mifsud

Interviu cu Immanuel Mifsud: „Sunt mereu stânjenit să spun cum am devenit scriitor”

Immanuel Mifsud este un scriitor maltez foarte cunoscut. Mai mult decât atât, este considerat a fi cel mai important reprezentant al Generației X de scriitori maltezi. A început să scrie la vârsta de șaisprezece ani, atât proză, cât și poezie. Câteva dintre operele sale au fost traduse și publicate într-un număr de țări europene și în Statele Unite ale Americii. De asemenea, el a lucrat cu grupuri de teatru experimental, regizând propriile piese de teatru, dar și texte de Cehov, Dario Fo, Max Frisch, Federico Garcia Lorca, Harold Pinter, etc. Citeşte tot articolul

2014: cărți și autori. O selecție personală – Alina Purcaru

Am senzaţia că anul ăsta parcă am citit mai puţin, sau poate că doar mi-am pierdut prea mult timp testînd cărţi care, pînă la urmă, nu mi-au spus mare lucru. Despre multe am scris deja, despre cele mai multe, dintre cele care m-au marcat, observ că nu am scris un rînd. Despre altele nu o să scriu, probabil, prea curînd. O să fac o listă, doar cu literatură – vechituri, recuperări, unele recitiri. Au stat lîngă mine în 2014, chiar dacă unele dintre ele au apărut, poate, cu mulţi ani în urmă. Citeşte tot articolul

Lecturi publice în premieră absolută, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, ediția 2014

Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara. Ediția a III-a (FILTM): 22-24 octombrie 2014 / Muzeul de Artă Timișoara, Sala Barocă 7 nume importante ale literaturii universale contemporane (oaspeți din Ungaria, Croația, Franța, Albania, Italia, Marea Britanie, Elveția), alături de 5 scriitori români de primă mărime Pagina oficială a Festivalului: www.filtm.ro Citeşte tot articolul

Prima seară FILIT: Întâlnirea cu David Lodge

Cu mic, cu mare, agitați, entuziaști, obosiți după alergătura de peste zi, dar nerăbdători să ne întâlnim cu David Lodge, ne-am adunat aseară, 1 octombrie, în fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași cu peste cincisprezece minute înainte de începerea evenimentului. Țigări, cafea, așteptări; scriitori români și străini pretutindeni în jurul nostru, traducători, editori, manageri culturali, jurnaliști, autorități ieșene sau bucureștene, toată lumea, pe scurt, aștepta să-și ocupe locurile în sală și să se bucure de prezența unuia dintre cei mai importanți scriitori din lume, aflat pentru prima dată în România. Citeşte tot articolul

“Dimineaţă pierdută”: remember spectacolul de teatru + lansarea romanului la Festivalul de literatură Tanpinar din Turcia

Luni a început a treia ediție a Festivalului de literatură Tanpinar (Turcia), eveniment organizat de Agenția literară Kalem, cu sprijinul institutelor culturale străine din Istanbul și a mai multor edituri de prestigiu.

Cu această ocazie, Gabriela Adameşteanu, care este invitată la ediţia din acest an a festivalului alături de poetul Mircea Dinescu, va lansa celebrul roman Dimineață pierdută, prima carte din seria de autor ce va apărea în limba turcă. Citeşte tot articolul