„Singura salvare era semnalul de alarmă”. (Dumitru Țepeneag)

Trăim fugind în fel și chip. Înspre noi sau înspre ceilalți. De timp, prin același timp. În cerc închis ori în linie dreaptă, călcându-ne pe urme, pradă când forței centrifuge, când forței centripete. Cu pași înainte, pe loc (deși în viteză) sau înapoi... Și nu știu cât de des ne întrebăm ce e această fugă. Îndepărtare de realitate sau de vis? Evadare sau captivitate? Recunoaştere, depăşire de sine sau negare? Creație sau distrugere? Așezare în altă lume sau suspendare pe hotar? Foame de lume sau de tine? Seducție a nemărginirii sau tocmai acceptare răzvrătită a limitelor? Rătăcire pe orbită? Sau pur și simplu nevoia instinctuală și nedefinită de păstrare sau recentrare a umanului? Tematizată ficțional, fuga, cu multele ei dimensiuni simbolice, face ca în literatură să se simtă poate mai bine ca oriunde meandrele, poticnelile sau victoriile vieții. Citeşte tot articolul