Tag: Grupul Editorial Trei

Cele mai bine vândute cărți la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2017

Duminică, 28 mai, s-a încheiat cea de-a XII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, unde Suedia a fost țara invitată de onoare (și a avut un program consistent, coerent și fain de evenimente). Conform catalogului disponibil pe site-ul Bookfest, anul acesta au fost 75 de expozanți, care au venit cu peste 1 milion de volume la Romexpo, cărți noi, pregătite special pentru târg, sau cărți mai vechi, cu reduceri de până la 80% (în fuga mea prin târg, n-am văzut reduceri atât de mari, dar, cine știe?, poate n-am nimerit eu pe unde trebuia). Mi s-a părut inspirat că s-a păstrat Bookfestul Junior, sper că cei mici s-au bucurat de cărțile și activitățile pregătite pentru ei. Altfel, în toată tevatura specifică târgului (sute de lansări, microfonie, revederi, boxe cu volum ridicat, terase cu mici ocupate în întregime, cozi la autografe și la toalete, dat din coate în standuri aglomerate, cafele peste cafele etc.), adevărata bucurie pe care a adus-o Bookfest 2017 a fost, din punctul meu de vedere, cărțile autorilor români. Ca niciodată, au apărut acum zeci de volume excelente de literatură română contemporană, atât pentru adulți, cât și pentru copii, volume de memorii, publicistică, științifice ș.a.m.d. Așa că da, chiar avem ce citi toată vara. Citeşte tot articolul


Cele mai vândute cărți în 2016 și apariții noi în 2017 la Editura TREI

Cele mai vândute cărți în 2016

EDITURA TREI 

1. Fata din tren, de Paula Hawkins

2. Discursuri care au schimbat lumea, de Simon Sebag Montefiore

3. Banda celor șase ciori, de Leigh Bardugo

4. Află adevărul. Învață de la foști agenți CIA cum să convingi pe oricine să-ți destăinuiască totul, de Philip Houston, Michael Floyd, Susan Carnicero

5. Emoții date pe față, de Paul Ekman Citeşte tot articolul


Noua colecţie PanDA – imprint al editurii Pandora M, pentru copii de la 2 la 12 ani

O selecţie de cărţi ilustrate, ficţiune şi nonficţiune pentru copii de la 2 la 12 ani, care le vor satisface atât curiozitatea, cât şi dorinţa de a cunoaşte lumea. PanDA include cărţi pentru preşcolari, în care imaginile minunate sunt însoţite de texte scurte – în proză sau versuri, dar şi volume pentru elevii ciclului primar şi gimnazial, ficţiune de cea mai bună calitate alături de colecţii prestigioase de cultură generală, care îi vor ajuta în dobândirea unor cunoştinţe vaste. Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: festivaluri, lecturi publice, premii, noutăți editoriale inedite

A mai trecut o săptămână și... ce credeți? A venit vremea să vedem și să citim despre ce e nou în lumea cărții din România. Dacă contextul socio-politic ne dă bătăi de cap, cu veștile culturale ne mai înveselim: Amalia Cernat este pe lista scurtă a Premiului New Voices, oferit de PEN International, Svetlana Cârstean va avea lecturi publice în Suedia, Stelian Tănase participă la Festivalul de Literatură de la Mantova, Radio România Cultural este nominalizat la Prix Europa, iar înscrierile la concursul Cele mai frumoase cărți au fost prelungite.  Citeşte tot articolul