Tag: #kazim (contemporani cu primăvara arabă)

Pe fast-forward în second life. Andrei Zbîrnea, „#kazim (contemporani cu primăvara arabă)”

După debutul cu volumul de poeme „Rock în Praga” (2011), Andrei Zbîrnea revine la Editura Herg Benet, cu o poezie a deconstrucţiei şi a disipării eului în haosul tot mai derutant al lumii contemporane, fără să îi imprime o notă de lamentaţie. În „#kazim (contemporani cu primăvara arabă)” (2014), prin vocea personajelor Ásha și Kazim, poetul devine pur şi simplu un observator al realităţii şi, departe de a merge în căutarea timpului pierdut, încearcă să ofere o soluţie personală pentru adaptarea la noul mediu fragmentar în care trăim. Andrei Zbîrnea propune o poezie a prezentului, pe care nici nu-l urăşte, nici nu-l iubeşte, ci şi-l asumă cu maturitate, încercând să-i descopere şi părţile bune, şi cele rele, un prezent în care este loc pentru orice, dar în care s-au şi spulberat toate siguranţele anterioare. Este o lume a violenţei acceptate tacit, dar în care poate încă să îşi mai facă loc un strop de poezie. O poezie a contemporanilor cu protestul, cu violenţa, cu totalitarismul ce a căpătat feţe noi, cu uriaşa deschidere a tehnologiei. Citeşte tot articolul

Lansarea volumului #kazim (contemporani cu primăvara arabă), de Andrei Zbîrnea

Agenția Culturală AdLittera, Editura Herg Benet și Clubul Bazaar vă invită marți, 28 octombrie, la un eveniment literar de excepție: lansarea volumului de poezie #kazim (contemporani cu primăvara arabă), semnat de Andrei Zbîrnea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19, în Club Bazaar, din Strada Covaci, nr. 10, București (www.thebazaar.ro). Vor vorbi despre volum:scriitoarea Ioana Nicolaie, Andreea Banciu și Silvia Dumitrache, jurnaliste. Moderatorul evenimentului va fi criticul literar și scriitorul Felix Nicolau. Citeşte tot articolul