Davaiștii (cei care consumă dava, adică heroină) este al treilea roman al lui Irvine Welsh din seria Trainspotting, și primul în cronologia poveștii.

Mai întâi a fost Trainspotting, în ’93, cu filmul lui Boyle în ’96. A urmat Porno, în 2002, o continuare a poveștii din Trainspotting, 10 ani mai târziu, când gașca se regrupează, hotărâtă să lase în urmă neînțelegerile, și, cu mintea ceva mai limpede (ne-mai băgându-și în venă, ci rezumându-se la a trage cocaină pe nas), decid să intre în industria filmului porno.

La 20 de ani după Trainspotting, Irvine Welsh publică deci un nou roman din serie, Skagboys / Davaiștii. Acțiunea se petrece la mijlocul anilor ’80 în același Leith, Edinburgh, Lothian, Scoția, într-o Mare Britanie care se afla în al cincilea an de Margaret Thatcher, în care sărăcia se întindea, industriile lâncezeau, salariile scădeau, grevele erau la tot pasul, iar șomajul era la fel de mare ca în timpul depresiunii economice după crahul din ’29 – la fiecare loc de muncă, 32 de doritori.

Personajele noastre, gașca de nenorociți cu mințile aburite din Trainspotting, sunt și ele la începutul crizei. Spud a fost disponibilizat cu ceva parale drept compensație. Psihopatul de Begbie se ocupă de mici găinării și cafteli în parcare. Tommy la fel, mai puțin caftelile. Cu excepția lui Begbie, toți descoperă încet-încet heroina, alinarea fulgerătoare, fericirea, uitarea. Și, odată cu ei, o mare parte din populația Edinburgh-ului, cel mai activ centru de utilizare a heroinei din Marea Britanie în anii ’80 și, din păcate, chiar în acea perioadă, focar de răspândire HIV.

Nu toată lumea o ducea chiar rău. Sick Boy umbla și la acea vreme ca fluturașul din floare în floare, se culca în stânga și în dreapta fără discernământ, ori cu mama, ori cu fiica… ori își punea gagicile la produs ca să aibă bani de droguri. O viață prosperă, în general, de pește promițător, carieră urmată de altfel, mai târziu, în Porno.

Iar Mark Renton… Mark Renton mergea la facultate, unde studia literatura și istoria, dar tocmai ce voia să renunțe la literatură, pentru că “făcând analiza unui roman, simțeam că îi smulg sufletul și nu mai simțeam nici o plăcere să îl citesc”. Plecase chiar prin Europa, cu prietena lui cea “super futabilă” și, deși mai lua câte o doză de amfetamine, se uita cam strâmb la davaiști. Ba chiar avea și o trupă de muzică, benga, frate.

… un proiect de art-rock industrial. E un soi de Einsturzende Neubauten […], dar în ritm de disco patru-patru, foarte influențat de ska și cu o solistă gen Marianne Faithfull. Cam ca un Kraftwerk care a făcut o grămadă de sex în adolescență și care își petrece vremea prin berăriile din Scoția și New Castle și visează la o slujbă cu salariu mare într-o uzină Volkswagen din Hanovra.

Iar dacă în Trainspotting răsună tot timpul fatalitatea frazei “Who needs reasons when you’ve got heroin?“, în Davaiștii aflăm și de ce-ul, circumstanțele sociale, economice, familiale, și factorii de influență. Ca la ședințele de recuperare de la dezintoxicare, unde, de altfel, ajung cu toții. Mai puțin Begbie, care face nani la bulău.

Cele 600 de pagini ale cărții se ocupă (într-un limbaj imposibil de citit, nu atât pentru argou, cât pentru regionalismele și “oralismele” pe care traducătorul se străduiește să și le încorporeze în discurs) să ne explice cum au ajuns și Mark, și toată floarea Edinburghului, dintr-un grup de tineri relativ promițători într-o adunătură tremurândă și bolnavă, cu mintea dusă, cu dinți stricați, ochi urduroși și fără o venă negăurită, cu penisurile blege, dar cu gândul numai la sex, droguri și muzică benga.

Tinerii emanau forță și încredere de sine, dar șomajul îi ținea captivi în cartier, făcându-i furioși și agitați. Într-adevăr, diavolul le dă de lucru leneșilor, așa cum îi plăcea să spună bunicii lui din Lewis.

trainspotting_poster

Stilul narativ e același din Trainspotting și Porno – persoana întâi, mereu alta la fiecare capitol, schimbare de care îți dai seama prin particularitățile de vorbire ale fiecărui personaj – studențelul Mark e ceva mai elevat și curat în exprimare, Sick Boy e obsedat cu rădăcinile lui italienești și tot trântește străinisme în conversație, plus cuvântul zilei din dicționarul soios pe care îl care cară după el. Spud, împăciuitor și apologetic, mereu dând de belele, îi tot dă zor cu motăneii și pisicuțele lui, iar Begbie… eu nu pot să îl citesc pe Begbie fără să îi pun fața lui Robert Carlyle în excelentul rol: abraziv, scandalagiu, spurcat la gură, iute la bătaie, psihopat.

Mărturisesc că am vrut să citesc Skagboys în engleză. Recunosc sincer că după 40 de pagini am închis-o frumușel și am deschis traducerea de la Polirom, astfel încât am putut să termin cartea fără să mă concentrez pe sensul fiecărui scoțianism. Pentru exemplificare, aleg un fragment la nimereală:

The carriage door flew open and a scraggy gadgie wi bad skin stands before us. Must be aroond thirty-plus. Nicksy intros him wearily as Paul Marriott, an auld junky acquaintance ay his and Tony’s, whae’s been a seasonal oan the Sealink boats fir yonks. Marriott has a gammy leg and lurches up tae us, fawin intae the vacant seat beside Sick Boy. — Alroight, chaps? he enquires, in the tones ay that cat cunt, the purple fucker, thit wis Roobarb the green dug’s mate. Nicksy had explained that he wis basically the fall guy for the real gangsters further up the line, the sacrificial lamb that wid dae the serious jail time if it aw went erse ower tit. Tae be fair, he seems under few illusions aboot his status…

Dacă ați înțeles cuvintele, dar nu știți despre ce e vorba în paragraful de mai sus, vă recomandăm varianta în limba română, un efort de traducere pe care l-am apreciat: editura Polirom 2013, 640 de pagini, 40 de lei.

Cristina Petrescu

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


Un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *