Între 6-9 iulie 2017 a avut loc a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie și Muzică de Cameră „poezia e la Bistriţa”, sub egida Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Societatea de Concerte Bistrița. Organizatorii au fost, ca de obicei, Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari și familia Țărmure.
În cele patru zile de festival au citit poeții Cristina Alexandrescu, Gökçenur Çelebioglu, Alex Cosmescu, Caius Dobrescu, Ana Dragu, Vlad Drăgoi, Lies Van Gasse, Pablo García Casado. Dénes Krusovszky, Arian Leka, Ion Mureșan, Radu Nițescu, Cosmin Perța, Moni Stănilă, Livia Ștefan, Mihók Tamás, Floarea Țuțuianu, Alexandru Vakulovski. Așa cum e tradiția festivalului, poeții invită și un prozator – anul acesta invitatul fiind Ioan Groșan.
Dar cifrele și numele nu exprimă mare lucru: nu pot reda bucuria (re)întâlnirii cu poeții și cu poezia, ritmul diferit față de celelalte zile, care contaminează Sinagoga și de acolo pietonala și de acolo întreg orașul, discuțiile de până noaptea târziu, schimburile de nume de poeți și de titluri de cărți, tradiționala petrecere de sfârșit de festival, cu karaoke și dans, sau chiar post-depresia festivalului.
Cu atât mai puțin cifrele și literele pot reda cu adevărat importanța festivalului, care în cele nouă ediții (un număr record pentru situația întotdeauna precară din România, din cauza imixtiunii politicului în funcționarea instituțiilor de cultură), a reușit să rămână proaspăt, relevant și de o calitate ireproșabilă.
Se știe că festivalurile literare au un rol fundamental în circuitul cărților: îi familiarizează pe cititori cu autori noi și cu titluri noi de cărți, pot revigora cariere literare și pot, mai ales, să creeze adevărate comunități: de cititori, de cititori-scriitori-editori etc.
Iată câteva dintre comunitățile care au fost prezente la festivalul „poezia e la Bistriţa” în 2017:
Comunitatea Alecart
Sub coordonarea lui Emil și a Nicoletei Munteanu s-a închegat o grupare vibrantă de liceeni care scriu despre cărți, filme, conferințe sau muzică, fac recenzii și interviuri și, mai ales, își pun întrebări sau dau verdicte cum ar fi:
„Problema poeziei contemporane (pe lângă faptul că e poezie în lumea contemporană) este că, de cele mai multe ori, ar trebui să fie o pagină de blog sau o culegere de tweet-uri, pentru a evita acel sentiment al cititorului de «arată a status bun de Facebook»” – Iarin-Lorin Timinger.
Comunitatea scriitorului de 11 ani
Oricât de incorect ar suna, un băiat care la 11 ani se trezește în fiecare zi la 4.00 dimineața ca să aibă două ceasuri întregi de citit, care scrie un roman și care se dă peste cap ca să și-l vadă publicat, formează o comunitate: cu scriitorii, cu cititorii, cu pisica, „(…) singura care mă înțelege. (…) După mine, școala e cel mai lipsit de sens lucru. Deseori vorbesc și cu pisica mea despre asta” -Horia-David Munteanu, Călătorie în lumea părinților, Adenium, 2016.
Comunitatea cititorilor
Unul dintre marile merite ale festivalului de la Bistrița este că de ani de zile formează un public cititor de poezie. Se vede în sala, de fiecare dată plină, a Sinagogii, în serile de lectură sau în atenția cu care cititorii își aleg titlurile pe care urmează să le cumpere.
Mere & struți. Literatura ca artă a supraviețuirii
Cunoscătorii vor ști despre ce vorbesc, că Bistrița ar fi irecognoscibilă fără obiectele decorative care aduc, uneori, a mere, iar alteori a struți dar, mai ales, fără festivalul de poezie, care îi creează identitate. Pentru iubitorii de literatură, acei câțiva pentru care viața nu are sens în lipsa cărților, „writing is a way of surviving” (cum stă scris pe un perete din oraș). Din fericire, festivalul „poezia e la Bistriţa” e încă acel concentrator de oxigen care mai ține poezia în viață.
