Când vine vorba despre obiceiurile de lectură sau despre locul preferat pentru citit, lucrurile diferă. Există persoane care îşi însoţesc lectura de muzică, altele care nu se pot abţine ca după câteva pagini citite să nu interacţioneze cu cei din jur sau prietenii virtuali. Eu sunt genul care preferă şă-şi găsească un loc fain, confortabil şi pe cât posibil departe de zgomote şi de lumea dezlănţuită, în care să-mi găsesc liniştea şi să mă pierd cu orele, cu nasul în cărţi.
Pentru cei asemenea mie, există un dispozitiv tare simpatic, proiectat de designerii elveţieni de la MiCasa Lab, care ne ajută să stăm departe de agitaţia cotidiană, fără a fi însă complet rupţi de realitatea înconjurătoare. Citeşte tot articolul