Tag: mecanica inimii

2014-ul meu literar – Silvia Dumitrache

Anul 2014 a fost un an bogat literar, atât în ceea ce priveşte cărţile descoperite, cât şi evenimentele şi spectacolele realizate după cărţi. Mai mult decât în alţi ani, am reuşit să-mi extind aria de preferinţe de citire şi am inclus în lista mea şi volume care se află la graniţa dintre ficţiune şi nonficţiune, dar şi cărţi de nonficţiune. A fost, de asemenea, un an excelent în ceea ce priveşte dialogurile cu scriitorii, atât români, cât şi străini. Citeşte tot articolul

Chris Simion

Interviu Chris Simion: “Nu-mi inventez poveștile. Le smulg din ochii sufletului meu ca să le vadă apoi toată lume”

Chris Simion a scris opt cărți și a regizat zeci de spectacole de teatru. A publicat prima carte pe când avea 16 ani, vârstă la care a devenit și singurul jurnalist român care i-a luat un interviu lui Klaus Meine, solistul de la The Scorpions, aflat la București cu ocazia unui concert. Deși prima piesă de teatru pe care a văzut-o în adolescență a făcut-o să-și jure că n-o să mai calce niciodată într-o sală de spectacol, la 18 ani - când a asistat întâmplător la o repetiție a piesei "Numele trandafirului", regizată de Grigore Gonța - s-a îndrăgostit iremediabil de teatru. Citeşte tot articolul

”Mecanica inimii” în artă – literatură, teatru, film și muzică

Ați mai citit, pe la noi, câte o referință la Mecanica inimii - cum ar fi în materialul despre poveștile de adormit adulți. Și sunt sigură că titlul acestei cărți nu vă este străin, având în vedere că vorbim despre un volum nu tocmai nou, apărut în limba română în 2009, în traducerea Mihaelei Toma Udriște, la Editura Nemira. Sau poate că vă sună mai cunoscut numele scriitorului: Mathias Malzieu, solistul formației franceze Dionysos (care a luat ființă în 1993) - ce-i drept, lumea îl descrie mai întâi ca muzician și apoi ca autor (deși, pe lângă Mecanica inimii, a mai scris cinci cărți). Oricum ar fi, astăzi vreau să călătorim în lumea fantastică din Edinburgh și Granada din Mecanica inimii și să vedem ce ecouri provoacă aceasta în arte. Citeşte tot articolul

Cărţi pe bloguri

Să începem săptămâna uitându-ne ce-au mai scris bloggerii. Pe unii i-am soma să scrie mai mult, că prea scriu bine. Pe alţii îi ignorăm cu succes, ca sunt suficiente comentarii în cărţile pentru bac şi scrisul mult, prost şi doar ca să te indexeze google ne lasă cam reci. Citeşte tot articolul