În conservatorii anii ’40-’50 din America, nu era nevoie de prea mult ca să scandalizezi opinia publică, pudibonderia şi ipocrizia făceau legea, în încercarea de a menţine o faţadă a bunurilor moravuri. Aşa că scrierea unui roman în care vorbeşti explicit, fără ocolişuri şi eufemisme, despre homosexualitate era garanţia căderii dacă nu în dizgraţie, măcar în centrul negativ al atenţiei. Dar Gore Vidal a sfidat regulile nescrise ale epocii sale şi, în 1948, în romanul Oraşul şi stâlpul, a abordat unul dintre cele mai puternice tabuuri de atunci (şi poate şi de acum, prin unele zone ale lumii) – homosexualitatea, despre care, spune Vidal, se credea „că era o formă a unei boli mintale, care îi afecta în special pe artiştii specializaţi în decoraţiuni interioare şi pe balerini”. Gore Vidal avea o mentalitate de neacceptat pentru acele vremuri, când era de neconceput că „alegerea unui partener este o chestiune de gust şi nu o lege divină sau «naturală»”. Citeşte tot articolul