César Vallejo, poet peruan născut în 1892, este una dintre cele intrigante figuri poetice ale secolului al XX-lea. Poezia sa, ermetică, paradoxală, nu poate fi încadrată, în ciuda unor influențe evidente, în nici un curent literar al vremii, în nici un „-ism” la modă la început de secol XX. Versurile lui Vallejo, mai întâi cele din Los heraldos negros (Heralzii negri) (1918), apoi cele din Trilce (1922), sunt căutări, în fapt, ale unui nou limbaj, ale unei noi sintaxe, capabile să exprime intim și eficient vidul din spatele oricărui gest sau sentiment uman. Preocuparea pentru social, pentru cei mai puțin favorizați de soartă, a poetului peruan nu este doar rodul convertirii acestuia la marxism, ci al unei sensibilități exacerbate în fața suferinței omului dintotdeauna și de pretutindeni. Citeşte tot articolul
Tag: poeme in proza
Povestea din spatele cuvintelor – Cabaretul cuvintelor de Matei Vișniec
Fascinat de cuvinte, de aceste „monade ale comunicării”, Matei Vişniec a încercat, în acest volum, să realizeze un soi de dicţionar subiectiv, pornind de la ideea că fiecare cuvânt presupune un proces mai complicat, aproape alchimic, care duce la forma finală: „Fiecare cuvânt are o poveste, o istorie, vine dintr-o întâlnire a culturilor şi dintr-un efort dramatic al omului de a se apropia de adevăr”. Citeşte tot articolul