Fascinat de cuvinte, de aceste „monade ale comunicării”, Matei Vişniec a încercat, în acest volum, să realizeze un soi de dicţionar subiectiv, pornind de la ideea că fiecare cuvânt presupune un proces mai complicat, aproape alchimic, care duce la forma finală: „Fiecare cuvânt are o poveste, o istorie, vine dintr-o întâlnire a culturilor şi dintr-un efort dramatic al omului de a se apropia de adevăr”.
În Cabaretul cuvintelor, „un fel de poeme în proză care pot fi spuse şi pe o scenă”, Matei Vişniec personalizează şi antropomorfizeză cuvintele, înzestrându-le cu emoţii, ajungând astfel să aibă toate idiosincraziile umane. Acest dicţionar subiectiv este alcătuit din cuvintele (deşi cred că doar „cuvinte” este impropriu spus, mai degrabă noţiuni) Eu, Întotdeauna, Gură&limbă, Întoarcere, Rău, Gramatică, Discurs fără gramatică 1, Poezie, Revoltă, Târfă, Dorinţă 1, Dorinţă 2, Speranţă, Ea&EA, Tăcere, Discurs fără gramatică 2, Scrisoare adresată umanităţii de către cuvântul caca, Tandreţe, O ieşire în natură cu cuvintele porcoase, Excelenţă, Inimă, Eternitate, Da, Nu, Bal, Ambiguitate, Discurs fără gramatică 3, Ultimele cuvinte pronunţate de soldaţii morţi pe câmpul de lupt, Şcoală, Cuvinte care ucid, cuvinte care rănesc, Sfârşit, Nimic, Dacă e să fie, Acum, Vis, Utopie, Piele, Libertate, egalitate, fraternitate, Femeie, Târziu, Cal, Sabie, Înviere, Oglindă, A fi, Filozofie, Şiretenie, Cafea, Reverenţă, Şi, ?, a, Cuvânt de ordine, Mariaj, Corabie, Dumnezeu, Cuvânt.
Cuvântul Eu este caracterizat, evident, de egocentrism. În Eu, ne putem uşora imagina o persoană care este preocupată doar de sine şi destul de opacă faţă de realităţile celorlalţi. Cuvântul Eu, sugerează Vişniec, ar trebui să se deschidă mai mult faţă de Voi sau faţă de Noi, cuvinte mai politicoase şi mai generoase. Iar dacă trecerea de la Eu la Noi este prea dificilă, prea bruscă, autorul sugerează trecerea pe puntea cuvântului Voi: „Pentru a ajunge de la eu la noi, trebuie trecut pe la voi”.
Nici cuvântul Întotdeauna nu este cruţat de ironia autorului. Acest „fals profet”, cuvântul Întotdeauna este văzut drept o sperietoare pentru alte cuvinte lucide din dicţionar, fiind părăsit până şi de Dragoste sau de Tandreţe.
Între mine şi cuvântul întotdeauna totul s-a terminat. De vorbit nu-i mai vorbesc, de iubit nu-l mai iubesc. […] Pentru mine, îi spun, tu nu mai eşti demn de încredere, pentru mine tu nu eşti decît un gîndac care rătăceşte prin sala de mese a cuvintelor. Un gîndac negru pe care îl surprinzi alunecînd pe faianţă cînd intri în bucătărie, un gîndac care intră în panică şi începe să se învârtă înnebunit în cerc. […] Nimeni nu te mai primeşte în patul tău şi nici la masa sa. Cuvântul voluptate te scuipă în faţă, cuvântul sinceritate începe să râdă în hohote când te aude cum baţi în seiful care te locuieşte”.
Descrierile sunt foarte expresive, presărate din plin cu jocuri lingvistice, trecând de la un stil de o candoare impresionantă la unul de o ironie ascuţită. În marea lor majoritate, micile pastile dedicate câte unui cuvânt sunt extrem de vizuale, o serie de crochiuri colorate, fanteziste, despre întruchipările cuvintelor, care ţi se înfăţişează, credibil, sub formă umană.
Ce milă îmi este de cuvântul rău! Tot ce face el este rău văzut. […] Şi totuşi, el nu vorbeşte de rău pe nimeni. Nici nu se ţine de rele. Doar că se simte din când în când rău în propria sa piele, ceea ce, de bine, de rău, o recunoaşte”.
Prin cuvântul Târfă, autorul demască ipocrizia pudibonzilor, care se ascund în spatele unor principii false, când, în acelaşi timp, îşi lasă imaginaţia să alunece pe tărâmul fanteziei desfrânate.
Atenţie cuvinte bine educate, eu sunt o japiţă, o târâtură, şi şlefuiesc mereu pentru voi acea oglindă necruţătoare care vă amplifică dinăuntrul. […] Şi totuşi, eu sunt cel care vă recunoaşte toate fantasmele, sunt destinatarul tuturor dorinţelor voastre secrete. De altfel, noapte bună, domnul distincţie, domnul prestanţă şi domnul morală mă cheamă pe ascuns ca să-i bat cu palma la fundul gol”.
Cartea mai conţine şi un plan B: Exerciţii de muzicalitate pură pentru actorii debutanţi, în care sunt luate la întrebări alte cuvinte şi noţiuni, precum Poveste, Sunt, Timp…
Trei poveşti se întâlnesc de fiecare dată când se întâlnesc două cuvinte. Trei poveşti frumoase, nespuse, noi, se întâlnesc şi se povestesc între ele când se întâlnesc două cuvinte.
Trei poveşti care nu au nevoie de oameni se intersectează, de fapt, ori de câte ori se întâlnesc două cuvinte. Trei poveşti despre om, dar care nu au nevoie de oameni, se întâlnesc atunci când se ciocnesc, când se ciuruiesc, când se ciondănesc, când se ciorovăiesc, când se circumscriu, două cuvinte.
O jucărea textuală, sonoră şi colorată, complexă şi, în acelaşi timp, amuzantă, cartea lui Matei Vişniec este un adevărat exerciţiu de imaginaţie, provocator şi imaginativ, care te va face să te gândeşti la cuvinte într-un mod cu totul inedit.
Matei Vişniec, Cabaretul cuvintelor. Exerciţii de muzicalitate pură pentru actorii debutanţi, Editura Cartea Românească, 2012
