Că tot se apropie o perioadă în care oamenii tind să se gândească mai mult la transcendenţă şi la divinitate, am citit diverse fragmente despre religie ale unor scriitori celebri şi am vizionat videoclipul realizat de Jonathan Pararajasingham (neurochirug care trăieşte în Londra), cu 30 de scriitori vorbind despre Dumnezeu, pentru a vedea în ce raport se situează unii scriitori cu divinul. Este o compilaţie exhaustivă, adunând păreri exprimate de scriitori celebri, în diverse emisiuni, dezbateri sau interviuri, despre Dumnezeu şi divinitate. Printre cei prezenţi, se numără Arthur C. Clarke, Nadine Gordimer, Arthur Miller, Philip Roth, Salman Rushdie, Martin Amis, Harold Pinter. Videoclipul, inititulat chiar 30 Renowned Writer Speaking About God (despre care v-am mai povestit aici), scoate la lumină păreri mai puţin “ortodoxe” ale scriitorilor, fiind, în definitiv, un omagiu adus raţiunii şi toleranţei.
Printre părerile cel mai frumos exprimate, mi-au reţinut atenţia ideile lui Nadine Gordimer, care spunea că ne naştem cu o imensă curiozitate şi că nu trebuie să ne mulţumim doar cu răspunsuri simple, de genul “Dacă o să fii cuminte, o să ajungi în rai”.
Raiul este, în concepţia lui Arthur Miller, acea proiecţie a omului care încearcă să găsească într-un alt spaţiu puterea de care aici e lipsit, un loc unde nu îi este refuzat nimic din ceea ce îi e refuzat aici, pe pământ.
Una dintre cele mai ironice reacţii o are Gore Vidal: ar vrea să i se arate umanitatea Creatorului şi să fie întrebat: “Eşti mândru de ce ai făcut, domnule Creator? Ar rămâne fără cuvinte, n-ar putea spune decât mea culpa”.
Saramago enunţă nişte adevăruri simple, dar pe care, din nu ştiu ce motiv, oamenii religioşi le evită: “Dumnezeu i-a poruncit lui Abraham să-şi ucidă fiul. Numai asta, şi ar fi suficient ca din inimile noastre să dispară ideea de Dumnezeu”. Pentru Saramago, Dumnezeu este clar o invenţie umană, dar ce i se pare cel mai tulburător e că omul a devenit sclavul propriei sale invenţii.
“Este din ce în ce mai greu să te încrezi în oameni, ce să mai vorbim despre Dumnezeu”, spune Terry Pratchett. “Dacă există o inteleginţă superioară, ne este atât de străină, încât putem pur şi simplu să ne purtăm ca şi cum n-ar exista. În mod clar n-are cum să-i pese ce mâncăm vinerea”.
Din perspectiva lui Ian McEwan, existenţa unei cărţi care-ţi spune cum a început universul sau care te expediază cu texte de genul “Necunoscute sunt Căile Domnului” nu face decât să-ţi reteze entuziasmul de a descoperi.
Michel Houellebecq pledează pentru o atitudine seculară – că doar ne lăudăm că trăim în spaţii seculare: nu ar trebui să-ţi fie interzis să jigneşti religiile. “Am fost chemat în faţa justiţiei pentru asta. Dar n-am niciun gând să-mi cer scuze”.
La întrebarea “Credeţi că există Dumnezeu?”, Philip Roth răspunde simplu “Mă tem că nu. Când nimeni nu va mai crede în Dumnezeu, lumea noastră va fi un loc minunat”.
“De unde venim?” şi “Acum, că suntem aici, cum trebuie să trăim?”, sunt cele două mari întrebări la care încearcă fiecare religie să răspundă, consideră Salman Rushdie (despre care ştiţi bine cu câte probleme s-a confruntat din cauza fanatismului religios). “Ce ştim clar despre toate religiile este că au răspuns greşit la prima întrebare. Ne rămân poate nişte poveşti frumoase, nu e nimic în neregulă cu ele, doar că nu sunt adevărate. Iar legat de chestiunile etice – chiar nu vreau să mi se spună cum să trăiesc de către un preot. Pentru că religiile se ocupă cu chestiuni etice, am avut parte de Inchiziţie, de ayatollahi, de opresiune.”
Tariq Ali vorbeşte despre nişte măsuri care ar trebui luate în mijlocul bisericii catolice. Papa sau cineva de la conducere ar trebui să fie tras la răspundere pentru abuzurile preoţilor. În paralel, ipocrizia merge atât de departe, încât biserica condamnă homosexualitatea ca pe ceva infam.
Videoclipul se încheie cu Christopher Hitchens, cunoscut pentru cărţi precum God Is Not Great şi reprezentând mişcarea Noul Ateism. Problemele ridicate de el privesc două aspecte majore: ideea mântuirii, care se naşte dintr-un “wishful thinking” şi ideea iubirii forţate: “Trebuie să iubeşti” – pe vecin, pe cel care ţi-a făcut rău, ceva ce evident că nu poţi îndeplini, aşa că eşti automat un păcătos. “Dacă ar exista un asemenea Dumnezeu, am trăi într-o dictatură din care n-am avea nicio scăpare şi în care am fi condamnaţi pentru crima de a gândi, pedepsiţi pentru acţiuni pe care suntem oricum programaţi dinainte să le facem”.
———-
Nici alţi scriitori celebri, neincluşi în acest videoclip, nu aveau păreri prea bune despre edificiul religios uman. George Bernard Shaw spunea că faptul că “un credincios este mai vesel decât un sceptic nu e mai relevant decât a spune că un beţiv este mai fericit decât un om treaz”.
Nu vă puteţi aştepta la altceva nici de la Asimov: “Creaţioniştii fac ca o «teorie» să pară ceva apărut într-un vis după ce ai băut toată noaptea” sau “Citită cum trebuie, Biblia este cea mai puternică sursă de ateism concepută vreodată”, şi, evident, nici de la marele nihilist Nietzsche: “Credinţa înseamnă să nu vrei să ştii adevărul”.
O afirmaţie poate enervantă pentru oamenii religioşi îi aparţine lui Hemingway: “Toţi cei care gândesc sunt atei”.
O afirmaţie paradoxală găsim la Camus, în Caiete: “Nu cred în Dumnezeu şi nu sunt ateu” .
Nici Ayaan Hirsi Ali, în Infidel, nu crede că există ceva dincolo de lumea asta. Dar nici nu-şi doreşte, căci, în acest context, viaţa de aici, acum este trăită mai intens.
Există un citat celebru, pe care sigur îl ştiţi şi care îi aparţine lui George Carlin: “Religia i-a convins pe oameni că există un om invizibil… care locuieşte în cer. Care urmăreşte tot ceea ce faci, secundă de secundă. Omul invizibil are o listă de zece lucruri pe care nu vrea să le faci. Şi dacă faci vreunul dintre ele, o să te trimită într-un loc special, să trăieşti o eternitate în foc şi fum, arzând, torturându-te, şi vei suferi şi vei suferi şi vei arde şi vei ţipa până la sfârşitul lumii. Dar te iubeşte. Te iubeşte. Te iubeşte şi are nevoie de bani”.
La fel de celebru şi tot al lui George Carlin este citatul: “Ateismul este o organizaţie non-profet”.
Închei cu o afirmaţie plină de vitalitate a lui Charles Bukowski: “Sunt propriul meu dumnezeu. Suntem aici ca să ne debarasăm de învăţăturile bisericii, ale statului şi ale sistemului nostru educaţional. Suntem aici ca să bem bere. Suntem aici că să ne împotrivim războaielor. Suntem aici ca să păcălim soarta, astfel ca Morţii să-i fie frică să ne ia”.
