Tag: Jose Saramago

Descoperiţi poezia lui Fernando Pessoa în noul volum „Vecin cu viaţa. Poezia ortonimă 1911-1935”

Săptămâna trecută la Librăria Humanitas de la Cişmigiu a avut loc lansarea volumului Vecin cu viaţa. Poezia ortonimă 1911-1935 de Fernando Pessoa. Invitaţi la acest eveniment au fost Dinu Flămând, poet şi traducătorul acestui volum, Ioan Stanomir, scriitor, şi actriţa Oana Pellea, invitata specială a întâlnirii. Evenimentul a fost moderat de către Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Citeşte tot articolul


Cărți pentru Paște – lecturi problematice, dincolo de dogme

Luna asta au apărut două cărți care nu doar că mi s-au părut interesante, ci mi s-au părut interesante de citit în paralel chiar în zilele libere de Paște. Dincolo de vacanța mult-așteptată și de mesele (prea)pline, sărbătorile ar trebui să fie (cel puțin așa spune teoria, dogma) și o perioadă de reculegere spirituală, de meditație și de comunicare cu divinitatea. Eu nu stau să judec ce face și ce nu face fiecare, dar îmi place să stau din când în când și să meditez, mai ales asupra lucrurilor pe care suntem obișnuiți să le luăm de-a gata de bune. Citeşte tot articolul

José Saramago și „Halebarde, halebarde”, romanul său neterminat – o carte absolut inedită

E posibil, cine știe, să fiu în stare să mai scriu o carte. (José Saramago, august 2009, citat de Aguilera în prefață)

În urmă cu aproape o lună alcătuiam o listă de lecturi proaspete, 10 cărți noi de citit la început de an, și includeam acolo și Halebarde, halebarde, archebuze, archebuze, romanul neterminat al lui José Saramago, cu texte de Roberto Saviano și Filip Florian, o prefață semnată de Fernando Gomez Aguilera și ilustrații de Günter Grass, publicat de Editura Polirom în ianuarie 2015, în colecția „Hors Collection” și în traducerile Siminei Popa (din limba portugheză), Ceraselei Barbone (din limba italiană) și Corinei Nuțu (din limba spaniolă). Volumul este promovat ca fiind „un eveniment editorial și un proiect literar unic” - dacă nu știi prea bine despre ce este vorba, se poate să crezi că este o exagerare; numai că, imediat ce deschizi cartea și citești, înțelegi că nu e deloc așa, că ai în față o carte absolut inedită.  Citeşte tot articolul

10 cărți noi de citit la început de an

Aproape a trecut prima lună din noul an și ne-am gândit că ar fi bine să ne facem o listă de lecturi proaspete. Ne-am uitat pe site-urile editurilor, am frunzărit cele câteva zeci (deja!) de cărți apărute în 2015 și am selectat o parte dintre acestea, pe care le-am inclus în materialul de față. Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: laureații Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2014 & altele

Săptămâna aceasta, deși plină de manifestări-omagiu în cinstea celor 165 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, de evenimente importante precum Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2014, de noutăți editoriale minunate - despre care veți citi în cele ce urmează -, a fost una sumbră. Și asta pentru că scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau, fondatorul Editurii Nemira, unul dintre cei mai importanți editori de la noi, membru al Consiliului Director al AER, fost președinte TVR ș.a.m.d., a încetat din viață la numai 54 de ani. Regretăm nespus această pierdere imensă pentru viața culturală din România, pentru literatură, dar și pentru apropiații scriitorului.  Citeşte tot articolul

Biblioteca Palatului din Mafra, bijuterie culturală şi arhitectonică portugheză

Veţi crede probabil că am făcut o fixaţie pentru bibliotecile construite de portughezi, după ce acum vreo două săptămâni v-am arătat minunăţia aceasta din Brazilia. Văzând însă frumuseţea lor desăvârşită, veţi înţelege şi motivul. În călătoria noastră prin bibliotecile lumii, revenim azi pe continent, la vreo 28 de kilometri distanţă de Lisabona. O facem pentru a vedea biblioteca din interiorul unui palat celebru: Palácio Nacional de Mafra, una dintre piesele arhitectonice de referinţă pentru barocul european, o adevărată comoară a patrimoniului portughez. Citeşte tot articolul


Viaţa lui Iisus în literatură

Care ar fi romanele cu subiect religios care au captivat generaţii întregi de cititori? Înainte de a da câteva exemple, se impune observaţia că, deseori, aceste romane au fost cenzurate, contestate, interzise, şi asta pentru că nu puţini au fost acei romancieri care au îndrăznit să reinterpreteze sau, şi mai rău, să transforme, să redea altfel, conformându-se unei viziuni proprii, poveştile Noului Testament care îl au ca personaj central pe Iisus Christos. Dar nu toţi scriitorii au vrut să conteste sau să propună versiuni îndrăzneţe, opuse celor din Biblie; aceştia au avut, în ciuda conformisului lor, sau poate tocmai din acest motiv, un imens succes. Citeşte tot articolul


Scriitorii şi religia (I). Ateii şi scepticii

Că tot se apropie o perioadă în care oamenii tind să se gândească mai mult la transcendenţă şi la divinitate, am citit diverse fragmente despre religie ale unor scriitori celebri şi am vizionat videoclipul realizat de Jonathan Pararajasingham (neurochirug care trăieşte în Londra), cu 30 de scriitori vorbind despre Dumnezeu, pentru a vedea în ce raport se situează unii scriitori cu divinul. Este o compilaţie exhaustivă, adunând păreri exprimate de scriitori celebri, în diverse emisiuni, dezbateri sau interviuri, despre Dumnezeu şi divinitate. Printre cei prezenţi, se numără Arthur C. Clarke, Nadine Gordimer, Arthur Miller, Philip Roth, Salman Rushdie, Martin Amis, Harold Pinter. Videoclipul, inititulat chiar 30 Renowned Writer Speaking About God  (despre care v-am mai povestit aici), scoate la lumină păreri mai puţin “ortodoxe” ale scriitorilor, fiind, în definitiv, un omagiu adus raţiunii şi toleranţei. Citeşte tot articolul

Când moartea devine năzuroasă – Intermitențele morții de Saramago

V-ați întrebat vreodată cum ar fi dacă am trăi veșnic? Nu puține sunt companiile de înfrumusețare corporală care încearcă să vândă diverse ponturi în vederea susținerii acestui mit activ în mintea consumatorilor. Dar, dacă traiul cel veșnic nu ar coincide cu încetarea degradării corporale pe care bătrânețea o presupune, dispariția morții ar putea, brusc, să nu mai fie o idee atât de atractivă. „A doua zi, nimeni n-a murit.”, așa își începe Jose Saramago romanul intitulat Intermitențele morții, poate cel mai interesant volum al său. Într-o singură țară, începând cu data de 1 ianuarie, moartea se hotărăște să nu mai vină. Nimeni, nici măcar bolnavii terminali, nu mai moare. Evident, prima reacție este de bucurie, oamenii având impresia că tocmai au scăpat de cea mai mare frică a vieții lor și că, din acel moment, întreaga existență li se va schimba radical. Însă lucrurile nu stau chiar așa, căci oamenii nu încetează să îmbătrânească. Citeşte tot articolul

Negația care schimbă viața – Istoria asediului Lisabonei de Jose Saramago

Obiectivitatea este un lucru imposibil, chiar și atunci când ne străduim din toate puterile să-l obținem. Orice cuvânt scris, orice relicvă lasă, inevitabil, semnele individualității în istorie. Oricât ne-am strădui, trecerea prin realitate ne duce în ficțiune, căci fiecare individ trăiește și mărturisește după un cod interior. Nici măcar tratatul de istorie nu este scutit de literaturizare, după cum o mărturisește Raimundo Silva în dialogul pe care-l are cu autorul volumului Istoria asediului Lisabonei în primul capitol al romanului lui José Saramago, Istoria asediului Lisabonei: „Ei, pictura nu e decât literatură făcută cu pensula, Sper că n-ați uitat că omenirea a început să picteze cu mult înainte de a învăța să scrie, Cunoașteți dictonul, dacă n-ai câine, vânezi cu pisica, vasăzică cine nu poate să scrie pictează, sau desenează, asta fac și copiii, Vreți să spuneți, cu alte cuvinte, că literatura exista deja înainte să se fi născut, Da, domnule, așa cum și omul, cu alte cuvinte, înainte de a fi, era deja.” Așa se trezește corectorul editurii, Raimundo Silva, să susțină că orice nu e viață e literatură, mai ales istoria. Se dovedește însă, în următoarele capitole, că această graniță dintre literatură și viață nu este chiar atât de bine delimitată pe cât s-ar părea. Citeşte tot articolul

Curajul de a fi incorect religios – José Saramago, „Cain”

  Să pui întrebări şi să îndrepţi atenţia asupra incongruenţelor de care mustesc textele sacre nu prea sunt demersuri compatibile cu un bun credincios. Dar ce noroc că un scriitor nu trebuie să respecte astfel de norme! După bunul său plac, poate să ia orice personaj din Biblie şi să-l pună în toate contextele posibile. Am descoperit cu bucurie că ultimul roman al lui Saramago, Cain, chiar asta face: se joacă, ireverenţios, cu personaje bine-cunoscute din Biblie şi demontează toate convenţiile, deschizând calea pentru numeroase întrebări referitoare la raportul omului cu divinitatea, așa cum a făcut cu foarte controversata Evanghelia după Isus Christos. Citeşte tot articolul

30 de scriitori celebri vorbind despre Dumnezeu (montaj video)

Criticii religioși descriu intelectualii ca oameni predispuşi la instabilitate mentală, marşând pe ideea că ar exista o legătură strânsă, în cazul lor, între geniu şi nebunie; aceştia s-ar deosebi de oamenii obişnuiţi prin ateismul lor asumat şi prin indecenţă, având în vedere obiceiurile lor sexuale, promiscuitatea sau celibatul. (sursa) Citeşte tot articolul


Călătorind prin Portugalia cu Jose Saramago

A călători ar trebui să însemne cu totul altceva: să zăbovești mai mult și să umbli mai puțin, poate chiar ar trebui instituită profesia de călător, doar pentru oameni cu reală vocație, mult se înșală cei care consideră că ăsta ar fi un lucru de mică răspundere, fiecare kilometru face cel puțin cât un an din viață. M-am întrebat de multe ori în ultimii ani - când călătoriile în afara țării, cu orice ocazie și cu oricât de puțini bani, au început să devină o parte importantă din existența generației noastre, care s-a făcut mare cu ambele picioare în comunitatea europeană - dacă totuși am văzut destul din România. Dacă n-ar trebui să-mi petrec următoarea vacanță într-un ro-trip, în locul unui eurotrip. Și mereu îmi răspund că în România pot să mă duc oricând, dar că setea de restul lumii n-o să mi-o pot astâmpăra decât acum, când pot să dorm în cort și să rezist 30 de ore pe drum, în mașină, cu cafea și sendvișuri din benzinării. Citeşte tot articolul

10 scriitori portughezi pe care am vrea să îi citim

Mi-am petrecut vara în Lisabona, plimbându-mă în fiecare zi pe străduțele înguste cu piatră cubică din Bairro Alto. Am udat nopțile cu caipirinha și mi-am băut din când în când cafeaua la A Brasileira, despre care am aflat mai târziu că era una din cafenelele preferate ale lui Fernando Pessoa . M-am îndrăgostit de oamenii pe care i-am cunoscut acolo, de plaje, de căsuțele colorate cu haine întinse pe sârme la uscat, de muzica și de mirosurile Portugaliei: de sardine la grătar, de portocale și de apă. Citeşte tot articolul