Tag: radu beligan

Actorul Radu Beligan

Radu Beligan între acte. Din viața celui mai longeviv actor activ din lume

“Un țigănuș de vreo zece ani se apropie de mine în târg la Bolintin: Nu ești dumneata artistul ăla care a jucat în filmele alea?” - este mărturisirea cu care se încheie cartea lui Radu Beligan Între acte, lansată de editura Allfa în cadrul Bookfest 2013, un volum despre unul dintre cei mai mari actori români din toate timpurile. Radu Beligan a interpretat sute de roluri de teatru și film, a regizat piese de teatru, a condus una dintre cele mai importante instituții teatrale românești (a fost directorul Teatrului Național "I.L.Caragiale" din București între 1969 și 1990), a fost distins cu unele dintre cele mai importante onoruri precum "Ofițer al Legiunii de Onoare" (cea mai înaltă distincție civilă și militară franceză). El însuși este “un eveniment” (Radu Beligan, în vârstă astăzi de 95 de ani, este cel mai longeviv actor din lume aflat în activitate pe scenă, performanță consemnată anul trecut în Cartea Recordurilor). Citeşte tot articolul


160 de ani de Caragiale

Pentru cine nu ştie, a uitat sau nu are un ceas deşteptător care să îi aducă aminte, astăzi se împlinesc 160 de ani de la naşterea lui Ion Luca Caragiale. 2012 a fost numit anul Caragiale, cu atât mai mult cu cât în iunie se va împlini un secol de la moartea dramaturgului. Chiar și Google la miezul nopţii  şi-a schimbat logo-ul pentru a-l sărbători pe nenea Iancu (fapt pe care nu l-am observat şi de ziua lui Eminescu acum 2 săptămâni)! Ne-am gândit să vorbim puțin despre cel a cărui figură se află pe bancnota de 100 de lei, care la 36 de ani a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti, şi care, online, are o pagină de wikipedia în engleză de vreo două ori mai stufoasă decât în română.

Citeşte tot articolul


Mă gândesc să ascult mai multe cărţi

Înainte să înveți să citești, cineva ți-a povestit. Când timpul nu prea mai e de partea ta, ai putea la fel de bine să te întorci la asta. Oricine locuieşte fără părinţi, petrece zilnic 8 ore la birou şi încă vreo două în trafic înţelege unde bat. Drumul până la birou e şi el fragmentat între metrou, autobuz şi mers pe jos, aşa că am cam renunţat la citit, pentru că nu prea se leagă nimic. Îmi mai rămân serile- sau, aşa cum mă sfătuieşte tot mai multă lume în ultima vreme, cărţile audio. Ar însemna să am de două ori mai mult timp pentru „citit” şi, uneori, să am vocile  unor tipi faimoşi ca Robin Williams, Burt Reynolds, Johnny Cash, Stephen Fry sau Sean Penn, spunându-mi poveşti la mine acasă- sau oriunde trebuie să-mi ţin ochii în monitor, pe fereastră, sau la grimasa demanding a șefului :) Citeşte tot articolul