Tag: roman

Lansare de carte: „Iată-mă“ de Jonathan Safran Foer, un roman despre identitate, istorie, familie şi lumea ieşită din matcă în care trăim

Vă aşteptăm miercuri, 14 iunie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Iată-mă de Jonathan Safran Foer, una dintre cele mai aşteptate cărţi Humanitas Fiction din această vară şi bestseller al editurii la Bookfest 2017. Romanul a apărut după o pauză de unsprezece ani de la publicarea bestsellerurilor Totul este iluminat şi Extrem de tare şi incredibil de aproape care l-au consacrat pe Jonathan Safran Foer ca unul dintre cei mai importanţi scriitori din generaţia sa. Iată-mă s-a bucurat, de asemenea, de apreciere internaţională atât din partea publicului, cât şi din partea criticii, devenind în scurt timp de la apariţie bestseller New York Times, fiind declarată cea mai bună carte a anului 2016 de Times Literary Suplement şi situându-se în topul cărţilor apărute anul trecut în unele dintre cele mai prestigioase publicaţii literare internaţionale. Citeşte tot articolul


„Creşterea şi decăderea marilor puteri”, de Tom Rachman – fragment

După succesul internaţional al romanului său de debut, Imperfecţioniştii, Tom Rachman publică o carte complexă şi actuală despre fragilitatea relaţiilor umane. Creşterea şi decăderea marilor puteri a fost considerat unul dintre cele mai bune romane ale anului 2014 de către The New York Times, Kirkus Reviews, National Public Radio, American Booksellers Association, The Seattle Times, The Globe and Mail, The Vancouver Sun şi Daily Mail. Citeşte tot articolul


Seară japoneză dedicată romanului „Amurgul marinarului“ de Yukio Mishima

Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă luni, 15 mai, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38) la o seară japoneză dedicată romanului Amurgul marinarului de Yukio Mishima, unul din cele mai importante romane ale cunoscutului autor nipon, comparabil cu alte mari capodopere ale literaturii universale ca Împăratul muştelor de William Golding sau Portocala mecanică de Anthony Burgess. Recent apărut în colecţia „Raftul Denisei“ la Editura Humanitas Fiction, Amurgul marinarului este la prima ediţie în limba română, excelenta traducere din limba japoneză fiind semnată de Andreea Sion. Citeşte tot articolul


Prima lansare a romanului „Omar și diavolii” de Dan Ciupureanu

Librăria Humanitas Kretzulescu (București, Calea Victoriei nr.45) și Editura Polirom vă invită marți, 16 mai, la ora 18:00, la prima lansare a romanului „Omar și diavolii” de Dan Ciupureanu, publicat anul acesta la Editura Polirom, unde vor vorbi Octavian Soviany și Radu Aldulescu.

Evenimentul este susținut de AQUA Carpatica și Domeniile Sâmburești, care vor asigura apă și vin pentru toți cei care vor veni.


„Exit 45. Tragedie academică americană”, de Radu Jörgensen – fragment

Exit 45 este un roman academic american. Acţiunea de secol XXI descoperă o Americă scindată între radicali și conservatori, între diferitele grupuri etnice, între intervenţioniști și pacifiști, între cei militanţi-cu-tot-dinadinsul și cei alergici-la-orice-idee-de-schimbare, între profesori și studenţi, între Wall Street și main street. Personajele vin din medii diferite ca ortodoxia sârbească și catolicismul polonez, din China mai nou capitalistă și Argentina pampasurilor lovite de secetă. Stereotipurile sunt deconstruite și reconstruite, un fir narativ e vecin cu Conversaţia lui Coppola, thriller psihologic, dacă vreţi, iar altul se trage din marșul de la Selma, Alabama. Romanul nu respectă tabuuri, e un studiu de sistem și are ritmul unei autostrăzi americane: goană cu motorul turat la maximum, depășiri legale și ilegale, frână până la zero, așteptare panicată, plecare în trombă și, din nou, goană susţinută. Citeşte tot articolul


Lansarea romanului „Pădurea nopţii“ de Djuna Barnes, o capodoberă a interbelicului

Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă joi, 4 mai, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38) la lansarea romanului Pădurea nopţii de Djuna Barnes, considerat de mari scriitori ca T.S. Eliot şi William Burroughs unul dintre cele mai importante romane din prima jumătate a secolului XX. La eveniment vor vorbi prof.dr. Mihaela Anghelescu Irimia, director de studii al Centrului de Studii Culturale Britanice patronat de Universitatea din Bucureşti şi Consiliul Britanic din Romania, Alina Purcaru, scriitoare şi critic literar şi Sandra Ecobescu, preşedinta Fundaţiei Calea Victoriei. Actriţa Eliza Păuna va citi fragment din roman. Andreea Răsuceanu, critic literar şi redactor Humanitas Fiction, va fi moderatorul întâlnirii. Citeşte tot articolul


Adrian Georgescu: „Rețeta tinereții veșnice e să te reinventezi continuu” (interviu)

Exitus, noul roman semnat de Adrian Georgescu, e o călătorie de la prima la ultima pagină. Una care te ține acolo, indiferent de cât de crudă ți se pare, cât de plină de grozăvii este, chiar dacă uneori te șochează, alteori te dezgustă, iar de cele mai multe ori te înduioșează. Moartea planează peste întreaga carte, îl însoțește pe Milo, zis Exitus, protagonistul volumului, încă de la naștere, și nu se desprinde de el nicio clipă. Așa că nu e chiar un roman ușor de digerat, dar este unul pe care îl recomand cu două mâini, pentru frazele lui lungi, pentru construcția narativă, pentru unghiul inedit, pentru că este o carte care, paradoxal, te învață multe despre viață și umanitate. Exitus e singular în literatura română contemporană recentă.  Citeşte tot articolul


O Spira mirabilis de cuvinte: „Nautilus”, de Ioana Bâldea Constantinescu

Nu este pentru prima oară când poveştile din timpuri diferite le completează sau se intersectează cu cele din prezent. Aşa cum în Dincolo de portocali planurile din care se descriu vieţile personajelor se intersectează din lumi şi timpuri diferite, în Nautilus, noul roman al Ioanei Bâldea Constantinescu, apărut recent la Editura Humanitas, regăsim o structură similară, însă cu mult mai complexă. Căci, de data aceasta, lumile se reaşază, unele peste altele, în cercuri. Se suprapun în puncte fixe, în momente temeinic bifate: un dragon, o arie auzită de la un etaj superior, un blocaj de comunicare, secunda în care îţi dai seama că „frica nu are culoare”. Indiferent de an şi indiferent de secol, chipuri nevăzute trec drept martori ai unei vieţi care pare „să se închege din succesiuni de accidente”. Citeşte tot articolul