Îmblânzirea Scorpiei de William Shakespeare a fost reimaginată de Anne Tyler prin noul său roman, Scorpia, tradus şi publicat recent la Humanitas, continuând astfel seria Hogarth Shakespeare. Scorpia a fost romanul anului 2016 conform World Magazine.
Iniţiativa preluată în 28 de ţări a făcut ca la noi să apară, în cadrul aceleiaşi edituri, alte două cărţi din această serie: Jeanette Winterson – O paranteză în timp (traducere de Vali Florescu) și Howard Jacobson – Shylock este numele meu (traducere de Dana Crăciun). De remarcat la această iniţiativă este că sursa de inspiraţie, deşi porneşte de fiecare dată de la o piesă scrisă de Shakespeare, se desprinde prin căi extrem de surprinzătoare, odată cu fiecare invitaţie căreia îi răspunde un scriitor cunoscut. Tocmai de aceea fiecare carte din această serie reprezintă un roman de sine stătător şi care nu poate fi asemănat vreunui alt titlu din cadrul proiectului.
În Scorpia, de Anne Tyler, se recuperează o temă universală: relaţia personajului feminin cu propriul sine, descoperirea sa în cadrul istoriei, de-a lungul timpului şi în miezul propriei vieţi. Kate Battista, fiică a unui om de ştiinţă şi o femeie care alege să-şi ajute tatăl, ia asupra sa toate treburile casnice. Ajunge să joace astfel un rol multiplu în vieţile celorlalţi membri ai familiei, dar şi în propria sa viaţă. Kate Battista este o altă versiune, mai îndepărtată, a Almei Whittaker, personajul principal din Semnătura tuturor lucrurilor, un roman prea puţin apreciat la noi, din păcate, şi semnat de Elizabeth Gilbert.
Nonconformismul de care dă dovadă Kate Battista în multe situaţii, inclusiv în felul în care alege să fie directă cu copiii aflaţi la grădiniţa la care ea lucrează, o face pe aceasta un personaj cu atât mai puţin obişnuit, incomod şi inconfortabil în propria sa lume. Distanţată de studiile pe care le-a abandonat, pasiunile îi sunt hrănite la un nivel aproape minuscul prin fracţiunile de timp pe care le dedică îngrijirii grădinii. În clipa în care propriul tată decide să intervină asupra destinului său într-un mod aparent brutal, felul în care se va comporta Kate va fi, pe de o parte, surprinzător, şi, pe de altă parte, va reprezenta chiar dovada unei dorinţe aprige de eliberare din casa în care locuise până atunci.
Elementul-lipsă din puzzle-ul vieţii lui Kate e descris, prin analogie cu personajul Almei din Semnătura tuturor lucrurilor, de o mărturisire făcută de Elizabeth Gilbert într-un interviu acordat Bookaholic în 2014:
„Am crezut dintotdeauna că orice femeie are nevoie să își exprime vocația, să aibă o pasiune – ceva ce aparține doar ei, ceva care nu are nici o legătură cu relațiile sentimentale. Avem nevoie de asta pentru demnitatea noastră, și pentru a nu o lua razna, pentru a simți că suntem participante active ale acestei lumi și că ne punem talentele în aplicare. În final, munca este acel lucru care îi aduce eroinei Alma acea demnitate de care are nevoie pentru a supraviețui în urma unor eșecuri din viața ei. Și cred că multe femei se pot raporta acestei situații!”.
Ce o caracterizează însă pe Kate sunt trăsături aproape impuse, deloc feminine în perspectiva altora şi nici în a ei. Ia decizii puternice în ce-i priveşte pe ceilalţi, dar nu dă dovadă de mişcări la fel de sigure când vine vorba de propriul interes sau de propriile dorinţe:
Tact, autocontrol, diplomaţie. Ce diferenţă o fi între tact şi diplomaţie? Poate că „tact” se referă la a spune lucrurile în chip politicos, iar „diplomaţie” înseamnă să nu spui nimic. Da, dar nu la asta se referă şi „autocontrolul”?
Distanţa dintre cum este Kate şi cum se aşteaptă ceilalţi să fie rămâne una greu de măsurat, dar vizibilă:
– Ai fi putut să-i spui, de pildă: „Ştii, Emma, niciodată n-am privit arta ca pe-o întrecere. Mă bucură atât de mult faptul că voi cu toţii sunteţi atât de creativi!” Aşa să-i fi zis. „Cu toţii daţi tot ce-aveţi mai bun în voi în orice încercaţi să faceţi.”
Kate făcu un efort să se imagineze vorbind astfel. Nu reuşi.
Sinceritatea, empatia, dorinţa de a înţelege în ce măsură poate exista ca fiinţă independentă fac din Kate un personaj şarmant care va renunţa în cele din urmă să-şi mai ascundă emoţiile:
Te poţi simţi cu adevărat rănit trupeşte atunci când cineva îţi provoacă o durere sufletească. Avea să facă această descoperire în zilele ce au urmat. O făcuse şi în trecut, în repetate rânduri, însă de data asta era un fel de revelaţie nou-nouţă, care o înjunghia ca un cuţit înfipt în piept. Sună ilogic, desigur: de ce tocmai în piept? La urma urmei, inimile nu-s decât nişte pompe ridicate în slăvi. Şi totuşi, îşi simţea inima învineţită de durere, în acelaşi timp chircită şi umflată, oricât ar suna chestia asta de contradictoriu.
Dacă destinele personajelor feminine similare din literatură nu descriu întotdeauna traiectorii care să cunoască acelaşi final, una dintre certitudini câştigă teren în astfel de opere: pasiunea ca element esenţial în viaţa unui om este cea care oferă şi eliberarea de norme, de aşteptări, de presupusele obligaţii. Mai presus de fiecare alegere, pare să spună inclusiv Anne Tyler, trebuie să aşezăm curajul de a-ţi urma pasiunea.
