Secțiunea de roman a celei de-a patra ediții a concursului de debut literar Bibliofagia, proiect inaugurat de UniCredit Țiriac Bank și Editura Humanitas, a fost câștigată de textul Dumitriței Stoica, Nu mă atinge. Autoarea este profesor de literatură română la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” și, din câte putem observa după parcurgerea cărții, un foarte bun cititor.

Lumea propusă de acest roman pendulează între un univers utopic, în care sinele se regăsește după parcurgerea unui drum inițiatic care spune lecția renunțării la dorințele egocentrice, și un univers distopic, în care personajele sunt subjugate de trecutul lor cultural, de inconștientul colectiv și de presiunea majorității. Între cele două lumi, personajul care reunește în sine o întreagă istorie a imediatului care deconstruiește cinic trecutul se simte suspendat între opțiunile personale și cele impuse de societate.

Puternic marcat de postmodernismul înconjurător, distopic și lipsit de orice urmă de empatie, personajul se găsește în situația de a-și construi o lume fantasmatică plasată într-un viitor utopic. O lume în care sentimentele sunt exterminate pentru binele comun și în care urâtul poate fi șters prin simpla activare a unui laser. Totuși, o lume care moștenește, la nivel micro, libertatea alegerii. Astfel, nu numai marile idei care au dominat literatura, dar și genurile practicate sunt deconstruite pentru a sancționa caracterul profetic pe care nu puțini și-l asumă în creațiile lor.

Dând un răspuns întregii istorii a literaturii, dar și unor evenimente istorice precum revoluția din 1989, naratorul se plasează în singurătatea celui exasperat de viață. Toate sunt știute și fără sens. Nici măcar iubirea nu poate salva un astfel de personaj, căci și ea se subordonează regulilor sociale. Suntem chiar tentați să credem că tendința naratorului de a plăsmui un univers utopic plasat în viitor, un viitor în care toate datele realității sunt imaginate pe dos, vine tocmai din neputința acestuia de a se conforma realului și din sugestia dată de femeia iubită, cea potrivit căreia el îi va fi iubit într-o viață viitoare.

Trecutul colectiv este marcat prin frecventa inserare în text a citatelor din poeme sau proze care l-au marcat pe narator. Însă reacția acestuia la pastila de cultură pe care trebuie să o înghită este una de respingere. Naratorul este un profesor de literatură română care nu arareori se găsește în situația în care să-și dorească să-și îndemne elevii să nu se lase prinși în această cursă a mutilării sinelui prin stereotipii. Nu poate însă decât să găsească în rândul acestora rebelii care nu vor să se supună din proprie voință și să le susțină înverșunarea. Ratarea pare astfel să intervină pe toate palierele, singura soluție salvatoare fiind refugiul în sinele colectiv decontruit și încercarea de repoziționare a tuturor elementelor încadrate aici până la reconstrucția unui simulacru al ordinii naturale.

Volumul pare să aibă doi naratori, însă diferența dintre aceștia este doar cea de poziționare spațio-temporală. Jocul propus de narator se dezvăluie treptat, confuziile cititorului fiind rezolvate doar către finalul romanului. Teorii din cele mai neașteptate sunt aduse în discuție, ceea ce face ca problematica romanului să nu fie deloc ternă. Dificultățile în lectură sunt aduse însă de stilul foarte încărcat, de mulțimea referințelor care dau unitate textului și ajută la descifrarea mesajului, însă care necesită un efort de memorie din partea cititorului.

Nu pot da pronosticuri despre evoluția pe care Dumitrița Stoica ar putea-o avea în peisajul literar actual. Știu însă că proza ei pare a fi crescută la școala optzecismului, că tocmai din acest motiv își va găsi mai greu cititorii în iureșul vieții actuale, dar că romanul Nu mă atinge este cu siguranță o carte care merită citită.

 

Evelina Bidea

jurnalist cultural, specialist comunicare culturală, PR la Editura Art


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *