Odată cu apariția volumului Băiuțeii am asistat la debutul fraților Florian, două voci din cele mai speciale ale literaturii române contemporane. În universul literar actual, în care scriitura calofilă pare a fi blamată, deși gustul publicului se îndreaptă către ea, frații Florian ocupă un loc aparte. După sondajul din 2001 realizat de România literară, una dintre cele mai importante cărți în conștiința autorilor de primă mână este Craii de Curtea-Veche, de Mateiu Caragiale, un titlu reprezentativ al scriiturii calofile. Același gen de roman de atmosferă pare să fie și pe placul celor doi frați, chiar și în Băiuțeii, unde avem, inevitabil, și secvențe pline de umor, având în vedere că subiectul volumului este copilăria celor doi. După acest debut al lui Matei Florian, el a publicat și un volum individual, Și Hams Și Regretel.

Pentru a vă face o primă idee despre personajele acestui roman, vă puteți aminti de Stim și Stam, omuleții fără chip din Băiuțeii, cei care s-au născut într-un borcan de muștar. În Și Hams Și Regretel avem de-a face cu un întreg univers fantastic de acest tip, în care personajele principale, singurele care gravitează în jurul naratorului, sunt niște pitici din ceață colorată pierduți prin lumea „picioarelor pare”, echivalentul universului oamenilor adulți. Ne-am aștepta ca povestea acestor personaje fantastice să fie una a bucuriei și a fericirii, a perfecțiunii. Însă avem de-a face, și pe acest tărâm, cu personaje la fel de supuse greșelilor cum sunt oamenii, cu la fel de multe tare ca cei cu două picioare. Fie că vorbim despre defecte de vorbire, cum ar fi faptul că Usi, unul dintre rotocoalele de ceață, este peltic, fie că vorbim despre adevărate drame rezultate din combinarea genurilor, cum ar fi personajele corcite cu spiriduși, un lucru este sigur: nici în acest tărâm de vis lucrurile nu sunt perfecte.

Adâncindu-ne în lectură, descoperim și motivul pentru care nici măcar o astfel de lume închipuită nu poate fi fără defect. Naratorul, un bărbat îndrăgostit, tocmai și-a pierdut iubita în fața morții. Întregul lui univers pare a se destrăma, de la corpul care refuză să mai funcționeze la parametrii normali până la imaginația care începe să fantezeze o lume alternativă în care povestea de dragoste dintre Și Hams Și Regretel și iubita lui, Tristina, să funcționeze fără nicio problemă. Din nefericire, nici măcar această poveste de iubire nu are final fericit, căci Tristina i se refuză lui Și Hams Și Regretel, iar, din pricina durerii resimțite, el își pierde vorbirea și devine doar Regretel.

Nu puține sunt indiciile care ne fac să credem că Tristina este echivalentul cețos al iubitei naratorului. În acest caz, personajul cu un nume atât de ciudat cum este Și Hams Și Regretel este echivalentul naratorului. Acest nume bizar ne poartă înspre imaginarul copilăriei, al lui Hansel și Gretel, dar și înspre Daniil Harms, ceea ce indică posibilitatea unei lecturi absurde, naratorul atrăgându-ne atenția de la început asupra faptului că universul în care urmează să intrăm este unul al alternativului, în care realitatea se suspendă tocmai pentru a pune în evidență caracterul ei întâmplător și imperfect. Într-o astfel de lume, este perfect de înțeles cum de naratorul suferind continuă să-și manifeste durerea scriindu-i scrisori unei iubite moarte și cum ajunge acesta să fie purtat în universul fantastic al rotocoalelor de fum de către o furnică întâlnită în timp ce-și bea ceaiul.

Mulți critici au tot dezbătut problema genului acestui roman, întrebându-se dacă avem sau nu a face cu un basm contemporan. După părerea mea, aceasta este o falsă problemă, căci volumul nu le este adresat copiilor, iar, în ceea ce-i privește pe adulți, lor le sunt specifice mai degrabă anti-basmele.

Ceea ce face ca romanul să fie savuros este limbajul personajelor, căci fiecare rotocol de fum are ticuri verbale, fiecare exprimă lumea într-un mod aparte. Pe lângă bogăția și farmecul unei alte lumi, la fel de șleampădă ca cea în care trăim, dar cu bizarerii speciale, limbajul este cel care transformă acest roman dintr-o simplă apariție editorială într-un element cheie al postmodernismului românesc.

 

Evelina Bidea

jurnalist cultural, specialist comunicare culturală, PR la Editura Art


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *