Anii romantici, de Gabriela Adameşteanu

Anii romantici, cartea de „amintiri şi gînduri“ de Gabriela Adameşteanu (Editura Polirom) este un volum de memorialistică de neocolit pentru oricine e sau a fost interesat de  spaţiul public românesc, de ambientul cultural postdecembrist şi, în definitiv, de schimbul de idei care l-a animat în ultimii 25 de ani.

Este o lectură cu foarte multe de oferit tuturor celor care sînt interesaţi de tumultul anilor ’90, cînd intelectuali ajunşi apoi să ocupe roluri publice, de cele mai multe ori colorate politic, încercau să propună un discurs viabil, de implicare socială, imediat după căderea comunismului. Dar este şi un volum de referinţă pentru informaţiile pe care le aduce despre exilul românesc, despre viaţa în mediul literar (şi mai ales editorial!) de dinainte de 1989, despre cenzură, dizidenţă şi despre pîrghiile de care dizidenţa avea nevoie pentru a asigura că mesajului anticomunist răzbătea dincolo de graniţă.

Nu în ultimul rînd, Anii romantici este o carte care include, între atît de multe teme relevante la nivel public, şi detalii legate de parcursul personal şi profesional al scriitoarei. Între portrete de oameni de cultură şi scene care implică politicienii-vedetă ai anilor ’90, Gabriela Adameşteanu inserează şi pagini despre propria familie. Interesantă e galeria unchilor savanţi, la modelul cărora s-a  raportat pe tot parcursul perioadei de formare. Dar tot atît de interesant de urmărit e şi impulsul ei de a se identifica în mod special cu şirul Adameştenilor, iar nu  cu aripa mamei. Din planul personal se decupează apoi un alt moment foarte dificil pentru prozatoare, un accident de maşină care a ţintuit-o la pat şi care ar fi putut s-o lase cu sechele grave.

Cartea e împărţită în două mari părţi, „America, America“ şi „Întîmplarea care devine destin“, fiecare parte fiind apoi organizată în subcapitole care acoperă informaţie foarte densă şi foarte diversă. „America, America“ e centrată  mai ales pe dosarul  întîlnirilor ei cu exilaţii români din SUA. Multe pagini le ocupă cele cu Matei Călinescu şi Ioan Petru Culianu, ambele prilejuite de o invitaţie la celebrul International Writing Program din Iowa –  bursă pe care scriitori români au accesat-o inclusiv înainte de căderea comunismului. Gabriela Adameşteanu a primit-o după ’89 – în aceeaşi perioadă în care a beneficit de ea şi Mircea Cărtărescu -,  cînd era implicată cu toate armele în consolidarea revistei 22 şi cînd nu avea, după cum povesteşte, nicio tragere de inimă pentru SUA, o destinaţie mai afină cu orientările ei fiind Franţa.

Perioada petrecută acolo a fost însă una plină de întîlniri şi de descoperiri, iar Gabriela Adameşteanu povesteşte în mic şi în mare tot ce a uimit-o, a bucura-o sau a năucit-o. De la vizitele în magazinele second-hand, la întîlnirile faţă în faţă cu intelectuali din exilul românesc, cum au fost cei doi menţionaţi mai sus. Paginile dedicate lor au o pregnanţă care le face antologabile în orice volum care s-ar putea îngriji cîndva de portrete ale scriitorilor făcute de alţi scriitori, iar ceea ce le face apropiate, magnetice de-a dreptul nu e doar maniera strict literară în care sînt concepute, ci mai ales atitudinea pe care prozatoarea o adoptă cînd scrie despre ei şi despre propriul trecut, în general:  transparentă, francă, fermă, onestă, neechivocă.

Cronica Anii romantici de Gabriela Adameșteanu

Cărţile Gabrielei Adameşteanu au apărut în traducere la Gallimard

Faptul că nu ţine să-şi cosmetizeze trecutul, ci să-l înţeleagă, o face pe Gabriela Adameşteanu să  pună pe masă tot felul de teme, care prin interesul succitat şi prin context, din personale devin generale. Mai ales în cea de a doua parte a cărţii (bogată în informaţii despre freamătul GDS-ist  de la începuturi, despre primii ani ai revistei 22 şi despre contextul politic precar, de atunci)  discută faptul că astfel de momente de schimbare –  adevărate fracturi în mersul unei societăţi – au venit însoţite de foarte multă confuzie. În acele zile în care dezinformarea părea să fie aerul timpului,  oamenii (ea nefăcînd excepţie) îşi schimbau opiniile cu o viteză greu de priceput azi.

Privind apoi către trecutul mai îndepărtat, vorbeşte despre apolitismul pe care ea personal l-a practicat o bună parte din anii comunismului şi despre motivele care au stat în spatele unei atare orientări. Apoi încearcă să lămurească în ce fel  lipsa unei culturi politice nu îţi permite, ca cetăţean neobişnuit cu exerciţiul propriilor drepturi şi libertăţi, o poziţionare civică clară, fermă, coerentă. Explică de ce  în lipsa unei culturi a protestului, nu poți să ai ieșiri în stradă impecabil articulate, cu o logistică brici.

Mi s-au părut intervenţii mai mult decît necesare, mai ales în contextul în care ultimelor proteste care au adunat mase mai largi li s-a reproşat lipsa de focalizare, dezordinea, faptul că strîng oameni care „nu ştiu ce vor“. Tot la secţiunea protest aş include un pasaj care m-a surprins, pe fondul unei atitudini din ce în ce mai extinse care blamează populaţia rurală, sărăcită şi precar instruită pentru „eşecul“ României. Gabriela Adameşteanu spune, într-un pasaj în care explică de ce nu a fost niciodată o mare admiratoare a lui Cioran, că ea înţelege de ce omul ajunge să-şi vîndă votul pe o sticlă de ulei şi că istoria e plină de falii dramatice între precari şi elite:

„Nu fac parte dintre admiratorii scrisului său și mă irită să văd cum «ura de sine» face, constant, parte din psihologia generală a românilor. Comentatorii politici nemulțumiți continuă să-i admonesteze pe «românii proști» la fiecare alegeri, repetând că  «poporul are ceea ce merită». Eu însă pot să-l înțeleg pe omul sărac pentru care un pachet de zahăr și o sticlă de ulei înseamnă ceva, spre deosebire de votul care de obicei nu-i aduce nimic. Nu am intrat niciodată în corul care aruncă invective la adresa acestui stupid people (expresia comunistului Brucan) din România. Pasiunea mea pentru istorie îmi arătase de mult ce distanță a existat întotdeauna la noi între elite și oamenii de rînd.“

Anii romantici este un volum foarte bogat şi foarte divers, în care detaliul personal îl include pe cel public şi în care se discută, din unghiuri surprinzătoare, foarte multe teme despre care avem impresia că ştim deja, suficiente: cenzura cărţilor în comunism, dizidenţa, exilul sau obsedanta  rezistenţă prin cultură, ca să numesc doar cîteva dintre cele care ţin de perioada antedecembristă.  Apoi e scrisă cu atîta cursivitare încît ai impresia că îţi impune ritmul lejer-acaparant al unei cărţi de ficţiune. E un volum bogat, care nu are cum să nu te îmbogăţească: şi cu răspunsuri, şi cu multe alte, noi, întrebări.

 

bookaholic sustinut de carturesti stripe-01

Cartea Anii romantici poate fi comandată de pe librăria online Cărturești de aiciDacă introduceți codul Bookaholic la finalizarea oricărei comenzi, aveți reducere 15%. Detalii despre promoție aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *