Nu cred că o să vă surprindă prea tare dacă îmi încep povestea cu concluzia: ecranizarea superfaimoasei prime părţi a trilogiei lui E. L. James, de care am râs puţin şi noi o dată şi încă o dată, a fost o dezamăgire cumplită. Nu însă din motivele la care v-aţi aştepta.

Poate am mai zis-o, poate nu, dar unii dintre noi, aici în redacţie, au o apreciere reală faţă de filmele cu adevărat proaste. E o artă să faci un film prost, la fel cum e o artă să faci unul bun. Trebuie să te iei în serios, să te dedici, altfel ceva care ar fi putut fi un dezastru hilar, cu potenţial de film cult, o să ajungă pe raftul mult mai aglomerat al filmelor mediocre, pe care n-o să le ţină minte nimeni, niciodată. Toţi cei care s-au supus voluntar (sau târâţi de prieteni) la două ore cu Tommy Wiseau în rol de regizor, producător, scenarist şi personaj principal în The Room înţeleg asta şi mă îndoiesc că vor uita filmul ăla vreodată.

Nu cred însă că cineva va ţine minte Fifty Shades of Grey timp de mai mult de cinci minute după generic.

Problema, deci, nu e că filmul e prost. Ci că nici măcar prost nu e. E mediocru. Cu un scenariu de comedie romantică din anii 90, dar cu nişte interioare la care nu te poţi abţine să nu te holbezi. Cu un Jamie Dornan în rol de Mr. Grey plictisit, uşor iritat pe alocuri şi cât se poate de departe de rolul şarmantului criminal în serie din The Fall, care l-a făcut cunoscut, dar cu o Dakota Johnson care, pe alocuri reuşeşte să facă, ne scuzaţi, din rahat bici, şi să pronunţe nişte replici absolut hilare cu suficientă dedicaţie încât să-ţi dai seama că, într-un film cu scenariu mai ofertant, fata chiar ar putea să joace bine.

Aş fi vrut să mă enervez sau să râd, una din două. Dar doar m-am plictisit. Din punctul ăsta de vedere, cărţile lui E. L. James au reuşit un superlativ: să producă, dintr-un material presărat cu scene de sex (cam vanilla, dacă ne întrebaţi pe noi, pentru o serie care a produs atâtea palpitaţii în rândurile puritanilor literari) un film la care poţi să şi aţipeşti putin, sau nu, că oricum tot aia e. Sexul, ca idee, nu trebuie să fie o chestie aşa, meh. Sexul în filme trebuie să fie de-a dreptul spectaculos, ce naiba, că doar de ce ne mai uităm dacă nu ne alimentează niţel complexele? Adică na, sex real avem şi noi, muritorii de rând.

Recunosc că, pe alocuri, m-a umflat de câteva ori râsul. De exemplu, când Anastasia Steele îşi introduce finuţ între buze creionul pe care scrie Grey Industries. Fineţuri de autobază, să le zicem, şi să trecem la chestiunea cea mai arzătoare pentru nişte detail nazis ca noi: de nenumărate ori, pe parcursul filmului, se aduce în discuţie chestiunea muşcatului buzelor, metaforă subtilă a dorinţelor ascunse din, ahem, sufletul unei virgine inocente ca Anastasia.

grey2

Problema e că Anastasia nu-şi muşcă buzele ca un om care are obiceiul ăsta prost (cum este autoarea acestui text). Cu ură, cu sânge şi cu o expresie de concentrare pe faţă care de obicei îi face pe oamenii din jur să se întrebe dacă nu cumva au pocnit-o nişte crampe subite la stomac. Anastasia îşi muşcă buzele ca un p0rnstar. Nu reuşeşte să transmită, în niciun moment, combinaţia de dorinţă arzătoare şi teamă virginală pe care o dorea madame James când şi-a presărat primul volum cu 246 de conversaţii care încep cu „Anastasia, nu-ţi mai muşca buzele!” şi se termină cu orgasme epileptico-vulcanice. În loc, ne face să ne întrebăm când bate băiatul cu pizza la uşă, ca să aflăm că Anastasia n-are bani, dar poate să plătească în natură.

Fifty Shades of Grey n-are deci scuza unui scenariu de doi lei, sau a unor cărţi proaste ca sursă de inspiraţie. S-au făcut multe filme bune în lumea asta după cărţi proaste. Dacă Anastasia chiar şi-ar fi muşcat buzele sau creionul cu Grey Industries i-ar fi scăpat printre gingii cu vârful înainte, în loc să-i maseze delicat buzele, poate ne-am fi făcut şi noi o idee apropo de conflictul îngrozitor din mintea şi sufletul eroinei noastre. Ar fi început să ne pese.

Ba mai mult, cei care au citit cărţile vor fi dezamăgiţi şi de faptul că, din multitudinea de scene de sex din carte au fost eliminate cele mai complicate si cu potenţial de controversă, exact materialul care ar fi putut să ridice nişte probleme reale apropo de preferinţele sexuale are unor adulţi. Una dintre ele este felaţia pe care Ana i-o face cadou domnului Grey la un moment dat – ceea ce poate fi cumva explicat de targetul filmului (femei şi popcorn audience în general). A doua este cea în care Mr. Grey îi scoate tamponul Anastasiei înainte de o partidă de sex – ewww, o să ziceţi, dar hai să nu fim ipocriţi. Mi-aş fi dorit să văd cum este tratată o astfel de realitate (ciclul menstrual, duh) într-un film despre sex.

Practic, orice ar fi putut da filmului ăstuia o boabă de profunzime şi ceva carne în abordarea ideii de iniţiere sexuală este eliminat. Şi asta nu e vina autoarei, e vina producătorilor. Pentru că oamenii nu vor să vadă aşa ceva. Oamenii vor să vadă un filmuleţ romantic. Pentru orice altceva, există Lars Von Trier.

Mna, până una alta, filmul merge pentru o duminică seara în care n-ai chef de ceva mai complicat. Dar, dacă atunci când am citit cărţile, ne-am enervat şi ne-am distrat, la film să nu te aştepti la mai mult de o vagă senzaţie de iritare şi de dorinţa subită de a-ţi mai verifica Facebook-ul din când în când.

Ioana Epure

organizator de evenimente, fotograf, owner Uncle Jeb Photo& Events, fost redactor Metropotam.ro, colaborări în presa culturală: Dilema Veche


5 comentarii
  1. Diana

    Scena “în care Mr. Grey îi scoate tamponul Anastasiei înainte de o partidă de sex” nu se intampla in partea I, ci in a doua.

    Reply
  2. Alwssa

    Mi-ai exprimat perfect parerea legata de film. De obicei, cand vad un film bun, nu scot nici o vorba pe parcursul vizionarii. Dar la 50 Shades am vorbit incontinuu si am ras. Daca pentru acele scene de sex cu perdea lumea vorbeste si este data peste cap, pentru filmele lui Lars von Trier de ce nu s-a facut atata valva?

    Reply
  3. Bookish

    Eu am stat departe atât de cărţi cât şi de film. Nu strică să te mai destinzi din când în când şi cu filme sau cărţi uşurele, dar 50 Shades parcă e prea de tot 😛

    Reply
  4. costel. o.

    nu am inteles din comentariile dvs. ce parere aveti in realitate (!) despre acele scene…’neortodoxe’ de sex ‘scandalos’! Cam care ar fi…rolul lui intr-o personalitate ‘spirituala inalta’?! Sunteti credincioasa? Cum se impaca asta cu aceste deraieri de la ‘poruncile stricte’ ale ‘Domnului Stapan’ universal?!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *