Bookaholic

Ema Cojocaru este printre finaliștii concursului organizat împreună cu prietenii de la Cartepedia.

Care sunt cărțile esențiale, cele care te-au marcat?

”Castelul” lui Franz Kafka, care a făcut trecerea de la cărțile adolescentine la literatura „serioasă”; l-am citit cu pasiune și am suferit că este neterminat, deși știam asta – însă această lipsă mi-a deschis pofta pentru cărțile adevărate.

”Eseu despre orbire” de José Saramago, care mi-a arătat cât de ușor se pierd atributele umane într-o situație limită – iar aici intervine Viktor E. Frankl cu ”Omul în căutarea sensului vieții” (o altă carte care m-a marcat), care spune că omul poate găsi un sens chiar și în cele mai înjositoare condiții de existență.

”L’analphabète: récit autobiographique” (adică ”Analfabeta”) de Ágota Kristof, pentru că, în adâncul sufletului, îmi doresc să scriu și altceva, pe lângă părerile despre cărțile citite de pe blog – iar autoarea m-a pus pe gânduri: „Trebuie să continui să scrii. Chiar şi atunci când nu interesează pe nimeni. Chiar şi atunci când crezi că nu va interesa pe nimeni, niciodată”.

”Provizorat” de Gabriela Adameșteanu, pentru că mi-a restabilit încrederea în literatura românească, după mulți ani în care nu m-am apropiat de ea sub nicio formă, trăgând după mine prejudecățile din timpul școlii.

Ce citeai în copilărie?

După Habarnam, Dora Minodora și Luna Betiluna, am descoperit colecția de romane polițiste a părinților, bine ascunsă în spatele unor cărți de chimie. Așa a început o perioadă în care nu mai voiam să merg la școală, pentru că preferam să stau în vârful patului, roșie la față de atâta tensiune, devorând misterele imaginate de Agatha Christie, Arthur Conan Doyle sau Maurice Leblanc. În acea perioadă, visam să devin detectiv, ba chiar am avut câteva anchete pe cont propriu, toate legate de băieții care îmi plăceau pe atunci. Ca să nu mai spun că, într-o vară, am împachetat cu grijă vreo zece cărți polițiste în bagajul cu care plecam la stațiune, iar tata și-a dat seama abia la hotel de ce valiza i-a rupt mâinile pe drum.

Ce cărți ai acum pe noptieră?

Am un teanc imens de cărți împrumutate, dar la capătul dinspre perete, nu cumva să cadă peste mine în eventualitatea unui cutremur. Le-am pus aproape pentru a-mi aminti că trebuie să le dau înapoi (am o adevărată manie cu adunatul cărților, fie ele cumpărate sau împrumutate). Dacă nu citesc deja altceva, lecturez câteva pasaje înainte să adorm, pentru a mă hotărî ce să aleg mai întâi. Sunt prea multe pentru a le trece pe toate aici, dar iată câteva titluri: ”Baladele usturoiului din Paradis” de Mo Yan (pentru că ”Sorgul roșu” a fost o lectură care m-a zguduit), ”Lunetistul” de Marin Mălaicu-Hondrari (pentru că sunt curioasă ce-i cu cartea asta), ”Școală pentru proști” de Sașa Sokolov (pentru că îmi place să descopăr autori mai puțin cunoscuți).

Spune-ne un lucru pe care l-ai învățat dintr-o carte.

Trebuie să mărturisesc că am mania de a strânge tot felul de lucruri, multe dintre ele inutile – cărțile sunt o excepție, bineînțeles. Poate că aș fi devenit un caz tipic pentru ceea ce în engleză se numește compulsive hoarding, dacă nu citeam romanul lui Javier Marías, „Mâine în bătălie să te gândești la mine”. Scriitorul m-a învățat că existenţa şi necesitatea lucrurilor pe care le adun este justificată doar prin prisma ființei mele: „Semnificaţia şi amintirea tuturor lucrurilor se pierde într-o singură clipă, accesoriile mele rămân toate nemişcate, brusc incapabile de a-şi dezvălui trecutul şi originea.”

Care a fost cel mai fain/ potrivit moment când ai recomandat cărți cuiva și care a fost reacția?

O prietenă mă tot vedea că vin cu traiste pline de cărți la întâlnirile noastre, așa că m-a rugat să-i recomand ceva, pentru că nu mai reușea să citească o carte până la capăt. N-am nimerit-o din prima, dar, gândindu-mă eu mai bine, m-am legat de pasiunea ei pentru munte și mi-au venit în minte romanele lui Jon Krakauer. Printr-o coincidență fericită, tocmai se lansa la noi ”În aerul rarefiat”, prietena mea a cumpărat-o (n-am fost pe fază pentru a i-o dărui eu, s-a mișcat repede), a citit-o până la capăt și mi-a spus că i-a plăcut foarte mult. Celălalt roman al lui Jon Krakauer, ”În sălbăticie”, a avut aceeași soartă fericită.

Dacă te-ai “muta” într-o carte, care ar fi aceea? Și de ce?

M-aș muta în universul imaginat de Philip Pullman în ”Materiile întunecate”, pentru că mă fascinează ideea de a avea un dæmon – adică o manifestare fizică a eului interior, care ia forma unui animal dotat cu inteligență și capacitatea de a vorbi. Cum ar fi să pot sta de vorbă cu eul meu interior (cu voce tare, bineînțeles), iar lumea să nu mai creadă că m-am țicnit?

Care sunt cele cinci cărți pe care le-ai face cadou?

Eseu despre orbire, José Saramago – pentru că situația utopică imaginată de Saramago poartă în ea o sămânță de adevăr.

Ai toată viaţa înainte, Romain Gary – pentru că este una dintre cele mai frumoase și emoționante povești pe care le-am citit.

Nimic de invidiat. Vieți obișnuite din Coreea de Nord, Barbara Demick – pentru că vorbește despre o bucată de istorie mai puțin cunoscută și despre vieți trăite în condiții inimaginabile.

Gustul, mirosul şi amintirea, Anamaria Smigelschi – pentru amintirile savuroase, povestite cu mult har și umor de artista care le-a creat pe Dora Minodora și Luna Betiluna.

În cafeneaua tinereţii pierdute, Patrick Modiano pentru că, deși nu am citit nimic de Modiano, presimt că cel (sau cea) care va câștiga aceste cărți are o curiozitate legată de proaspătul nobelizat.