Iris, ce tocmai împlinește 14 ani, este printre finaliștii concursului organizat împreună cu prietenii de la Cartepedia.

Care sunt cărțile esențiale, care te-au marcat? 

Fiind în clasa I, părinții mi-au luat multe cărți tip comics, cu multe desene și cu text puțin. Printre acestea, s-a nimerit și o mangă Naruto vs. Sasuke, din ediția lansată în engleză. După ce mi-au citit și  tradus părinții de vreo 3 ori cartea, am învățat-o pe dinafară și turuiam replicile în engleza mea fonetică. Știam ceva engleză din grădiniță, dar, mai ales, de la filmele de desene animate ale lui Disney, pe care le adoram. Nu mai știu când au apărut la televizor anime-urile cu Naruto, dar știu că eu aveam deja atunci vreo zece manga. Treptat, pasiunea mea s-a amplificat, eu am crescut  și acum puteam singură să citesc în engleză, dar a apărut o nouă provocare: un prieten de-al mamei mi-a adus o mangă dintr-o ediție japoneză, nu înțelegeam ce scrie, așa că am rugat-o pe mama să-mi cumpere un dicționar. Așa a început aventura mea în a învața japoneză și așa m-am familiarizat cu arta, cultura și civilizația japoneză. Din păcate, în orașul meu nu există cursuri de limbă japoneză, așa că am învățat cu ajutorul cărților, dicționarelor și a youtube-ului. De cărți fac rost destul de greu de pe Amazon sau îmi aduc din străinătate prietenii părinților, astfel că am tot felul de manga, accesorii, postere, fiecare aducând cam ce găsește. La mine în școală suntem câțiva  fani manga și mereu ne întâlnim și discutăm, chiar în această săptămână vom veni câțiva la București pentru că este Nijikon – convenția fanilor anime din România. Am talent la desen, așa în timpul liber desenez personajele preferate sau încerc să-mi creez propriile personaje. Am încercat să fac chiar și cosplay-uri, dar nu prea au fost reușite. Deoarece sunt în clasa a VIII-a, urmează să dau examen pentru admiterea la liceu și tare mi-aș dori să fiu elevă liceul Ion Creangă la clasa de japoneză. Din păcate, familia mea nu se poate muta în capitală, așa că sunt nevoită să amân  studiul aprofundat al japonezei până la facultate.
20140813_135541
Ce cărți ai acum pe noptieră?

Am sperat că anul acesta va lua premiul  Nobel pentru literatură Haruki Murakami, de care am încercat să citesc Pădurea norvegiană, până când m-a văzut mama și mi-a luat-o zicând că nu-i pentru vârsta mea, iar acum am pe noptieră În căutarea oii fantastice, care sper să fie o lectură mai cuminte. Lângă ea este Bătrânul și mareade Ernest Hemingway, care este în bibliografia școlară din acest an. Am mai citit de Hemingway, înainte să plec în Spania, Adio arme și ceva din Pentru cine bat clopotelecare mi-au plăcut mai mult decât cea din bibliografie, din care am citit jumătate. Mai am Îngeri și demoni, de Dan Brown, pentru că am văzut filmul și mi-a plăcut mult.
1476586_418175681644996_900686048_n
Spune-ne un lucru pe care l-ai învățat dintr-o carte.

Datorită artei manga am învățat binișor japoneza și, mai ales, m-am familiarizat cu istoria, arta și civilizația japoneză.

Care a fost cel mai fain/ potrivit moment când ai recomandat cărți cuiva și care a fost reacția?

La grădiniță, doamna educatoare ne citea povești și apoi urmam noi să spunem o poveste, eventual să venim cu cartea. Toți copii spuneau povești arhicunoscute de Creangă sau cu Feți Frumoși și Ilene Cosânzene, numai eu, când mi-a venit rândul, am spus povestea lui Shrek . Doamna educatoare a rămas tablou, fiindcă nu auzise de asemenea poveste. M-a bănuit că am inventat-o, pentru că i s-a părut ciudată și, când a venit bunica să mă ia, a rugat-o să aduc a două zi și cartea. Dacă învățătoarea a fost mirată și surprinsă, colegii mei au fost încântați și m-au rugat să le-o mai spun. E drept că povestea suferea mici modificări în funcție de starea mea de spirit din acea zi, dar, în final, a fost  cea mai  ascultată și citită poveste din grădiniță.
1977302_482584878537409_1764595851_n
Dacă te-ai “muta” într-o carte, care ar fi aceea? Și de ce?

Îmi plac foarte mult cărțile de Agatha Christie și mi-aș dori să fiu alături de Hercule Poirot pentru ca, împreună, să investighem cazurile de crimă. M-aș muta în Crima din Orient Express, pentru atmosferă, pentru suspans: niciodată nu știi cum stau lucrurile, se amestecă faptele, indiciile sunt ciudate, se bănuiește de crimă mereu altcineva. Cu ajutorul meu, misterul ar fi fost elucidat mai repede. Oricum, pe tot parcursul cărții, m-am simțit de parcă aș fi mers și eu cu acel tren.

Care sunt cele cinci cărți pe care le-ai face cadou? 

Pentru mama aș alege Patrick Modiano – Dora Bruder, deoarece nu a citit nimic scris de câștigătorul premiului Nobel de anul acesta.

Pentru tata aș alege Mașinile Regelui, deoarece iubește toate mașinile, dar preferatele sale sunt  mașinile de epocă.

Pentru doamna care m-a nominalizat, Neagu Djuvara – O scurtă istorie ilustrată a românilor, deoarece îl stimează și prețuiește mult pe autor.

Pentru colega mea de bancă, Ciberiada – Stanislaw Lem, deoarece este în bibliografia școlară și  nu a citit-o, ca de altfel nici eu.

Pentru prietena mea cea mai bună, Circul nopții de Erin Morgenstein, deoarece mi-a plăcut foarte mult.

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


2 comentarii
  1. Aluculesei Brindusa

    Felicitari Iris,ma bucur mult perntru tine ,esti o fetita tare isteata .Sa fii mereu de interesata de ceea ce este esential in viata!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *