Roberto_Quaglia_Konstantin-4-bis

Pe scriitorul italian Roberto Quaglia l-am cunoscut în 2004, când i-am luat, ca și acum, un interviu, genul ăla de interviu care pornește de la un set de întrebări și se întinde până când nu mai ai spațiu sau baterie să înregistrezi, și nici măcar nu-ți dai seama de asta. Vorbește mult, scrie neconvențional și petrece mai mult timp în România decât te-ai aștepta.

În română, Quaglia a publicat DIO SRL, o colecție de povestiri SF scrise cu foarte mult umor, Pâine, unt și paradoxină și Vagabondul Interspațial, două romane de science fiction suprarealist, mind-numbing și, pe alocuri, mai greu de urmărit decât te-ai aștepta – sau ți-ai dori – colecția de eseuri Gândirea Stocastică și, nu în ultimul rând, 11 Septembrie. Mitul – culisele unei crize programate.

Care a fost prima carte pe care ai citit-o? Ti-a plăcut?

Nu știu care a fost. Eram copil. S-ar putea să fi fost Comoara din insulă de Stevenson. Sau Aventurile lui Huckleberry Finn de Mark Twain. Sau Băieţii din strada Pál, de Ferenc Molnár. Una din astea. Mi-au plăcut toate foarte mult.

Când eram copil… voiam să devin telepat și să pot citi mințile oamenilor. Am crezut că se va dovedi misiune imposibilă, dar cred că am reușit până la urmă. Azi nu pot citi tot ce e în mințile oamenilor, dar reușesc cu lucrurile care chiar contează. Nu-mi mai scapă esența oamenilor.

N-o să vă vină să credeți, dar nu-s prea bun la… cântat. Dar măcar știu asta, și nu ma duc la karaoke.

Ultima dată când am plâns… probabil am fost fericit că plâng. Spre deosebire de copilărie, plânsul e o experiență foarte interesantă, plină de emoții. Dar trebuie să recunosc că nu plâng foarte des. Acum că mi-ai amintit, trebuie s-o pun pe to do list.

Ce te-a făcut să te îndrăgostești de science fiction? Ți s-a întâmplat să te “dez-drăgostești” vreodată de el?

Asimov a fost primul autor cu care am făcut cunoștință în science fiction și care m-a făcut să iubesc genul, când eram adolescent. Iubirea mea s-a maturizat odată cu Sheckley și Dick, când aveam vreo 20 de ani.

Mă “dez-drăgostesc” de fiecare dată când mă lovesc de faptul că majoritatea cititorilor de science fiction și aproape nicio editură nu sunt încă în stare să digere ceea ce pot eu să scriu. Preferă povești banale și după aia se plâng că nu mai există capodopere. Dar, din când în când, mă reîndrăgostesc de science fiction – în circumstanțele potrivite. Recent, am scris un roman SF foarte neobișnuit, împreună cu autorul Ian Watson, The Beloved of My Beloved.

Dacă aș putea să trăiesc într-o carte… aceasta ar fi Magicianul de John Fowles, pentru că am citit-o recent și încă mi-o amintesc. Ar fi oribil să trăiești într-o carte pe care nu ți-o amintești. Totul ar fi gol în jurul tău.

Mai citești? Unde și când?

Mai citesc, dar nu mult și aproape deloc science fiction. Acum, o carte trebuie să fie cu adevărat extraordinară ca să-mi trezească interesul. Citesc în special când călătoresc, în trenuri, avioane, aeropoarte, și, desigur, în nave spațiale. Science fiction-ul de azi poate rareori să-mi spună chestii pe care nu pot să le gândesc și singur – deci, de ce să mai citesc?

Care a fost cartea aia pe care toată lumea ți-a spus să o citești dar pe care, atunci când ai pus mâna pe ea, ai urât-o?

Nu pot să citesc cărți pe care le urăsc. Când încep să mă plictisească mă opresc din citit și le uit imediat. Fac același lucru cu oamenii plictisitori, ceea ce e foarte util, pentru că nu mai urăsc pe nimeni.

Ultima carte pe care am cumpărat-o a fost… The minds of Billy Milligan, de Daniel Keyes. O carte care trebuie citiă.

Care e cel mai prost roman SF pe care l-ai citit vreodată?

Am citit câteva romane groaznice când eram adolescent, dar în mod înțelept le-am făcut să-mi dispară din minte. Acum nu mai citesc romane SF proaste. Sau mediocre. De fapt, nici pe-alea bune nu le mai citesc.

Care e cel mai bun film SF pe care l-ai vazut până acum?

Blade Runner este încă unul dintre cele mai bune filme SF după mine. Dark City este iarăși foarte bun. Mi-a plăcut și Inception, conceptual este foarte interesant, dar n-are magia lui Blade Runner.

Cu ultimii mei 5 euro… n-aș face nimic. Dacă mai ai doar 5 euro și-i cheltuiești, ești idiot. De fapt, am cunoscut mulți oameni care și-au aruncat ultimii 5 euro ca să nu-și asume responsabilitatea de a decide care e cel mai bun lucru pe care ar putea să-l facă cu ei.

Cum vezi revoluția digitală ca scriitor? Crezi că trecerea de la formatul tipărit la formatul electronic va schimba felul în care se face literatură?

Cred că ca. Din ce în ce mai mulți oameni vor scrie cărți proaste pe care nimeni n-o să le citească, dar pe care le vor distribui gratuit în format electronic. Zgomotul de fond o să crească și cărțile bune vor ajunge din ce în ce mai greu la public. Autorii buni fără edituri vor rămâne invizibili, dar prin self publishing or să-și vândă cărțile pe propriile website-uri, și vor putea să câștige câțiva bănuți cu care își vor cumpăra lunar niște pizza.

Niciodată nu voi mai crede… știrile pe care ziarele și televiziunile încearcă să mi le vândă. Ori sunt minciuni, ori sunt informații irelevante. După informațiile importante trebuie să sapi pe web. Cu multă grijă, pentru că e teren minat.

Cum ai ajuns de la SF la 9/11?

Povestea oficiala a 9/11 este science fiction. Și chiar science fiction prost, total neplauzibil. Mi-am dat seama de asta acum câțiva ani, prin 2003, când toată lumea încă înghițea prostiile oficiale. Azi, numai cei fără o doagă mai fac asta, dar atunci eram o excepție și nu prea puteam să vorbesc despre subiectul ăsta cu nimeni, pentru că m-ar fi crezut nebun. Așa că n-am putut să nu scriu o carte mare pe tema asta, pe care o găsiți și în română, în engleză, în italiană și în format electronic.

Cea mai mare obsesie a mea… se schimbă în timp. Îmi place să-mi schimb obsesia, pentru varietate. Când scriu o carte cea mai mare obsesie a mea devine cartea pe care o scriu. Când nu scriu, sunt mereu în căutare de noi obsesii.

Cum ai ajuns în România? Ce te-a făcut să revii? Cât de des revii?

Am fost invitat în România în 1992, de către niște oameni din science fiction-ul românesc. Ani la rând am venit numai câteva săptămâni, vara, în vacanță, dar între timp mi-am dat seama că am foarte mulți prieteni aici și că aproape că m-am mutat de tot. Asta a devenit evident pentru mine când am remarcat că oamenii vorbeau Română în jurul meu aproape tot timpul. Acum petrec mai mult timp în România decât în Italia.

Dumnezeu este… un cuvânt amuzant și stupid, având în vedere că oamenii îi dau atâtea semnificații. Cuvintele trebuie să aibă înțelesuri cu care să fim toți de acord. De ce să avem un cuvânt, dacă nu ne putem pune de acord asupra înțelesului său?

Fotografie preluată de pe site-ul autorului, cu permisiunea sa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *