Tag: thomas mann

Radu Vancu: „Și eu vreau, în felul meu, să scriu un Paradis”

La târgul de carte Gaudeamus a apărut cel mai recent volum de poezie semnat de Radu Vancu, Psalmi (Casa de Editură Max Blecher). De asemenea, a apărut cel de-al doilea volum din impecabila ediție de Opere Ezra Pound (Humanitas), cuprinzând două texte esențiale  - ABC-ul lecturii și Ghid spre Kulthură. Așa încât, pendulând între ipostaza de poet și cea de traducător al lui Pound, Radu Vancu a acceptat să purtăm o discuție liberă despre Paradis și despre frumusețe, ambele intrate, desigur, sub cupola poeziei. Citeşte tot articolul

20 de fotografii cu scriitori în compania cărților

Scriitorii sunt mari cititori - nu știu când am auzit replica aceasta sau cine a spus-o prima dată, însă parcă de atunci (demult, tare demult) îmi tot răsună în cap. Nu mă surprinde că meseria de scriitor implică lecturi în cantități mari, este normal zic eu. Însă îmi este atât de drag atunci când zăresc într-un colț sau altul al internetului câte o fotografie cu vreunul dintre autorii pe care-i iubesc citind, încât vreau să împărtășesc câteva și cu voi.  Citeşte tot articolul

Despre vinovăţie şi destin în Procesul de Kafka

Grotescul, realitatea deformată până la absurd, inutilitatea oricărei tentative de a pătrunde sensurile unei lumi agresive, tiranice, incoerente – iată numai câteva dintre caracteristicile prozei lui Franz Kafka. Nici Procesul de Kafka, roman neterminat şi publicat postum, în 1925, nu se dezice de acest fond absurd, coşmaresc, care constituie miezul realităţii descrise de Kafka în romanele şi nuvelele sale.

Citeşte tot articolul


Acasă la scriitorii mei preferaţi – Virginia Woolf, Cehov, Thomas Mann, Simone de Beauvoir, Doris Lessing

Îmi place să mă plimb seara prin oraş şi să mă uit pe ferestre, în casele oamenilor. Ştiu că nu e frumos, dar e un obicei prea plăcut ca să renunţ la el. Vizitând Delftul acum câteva săptămâni, m-am simţit în al nouălea cer: acolo perdelele nu sunt la modă. Am văzut oameni lenevind pe canapea şi uitându-se la fotbal, familii aşezate la cină în saloane cu lumină galbenă şi pendule pe pereţi, şi biblioteci cu pisici şi veioze în geam. Dacă aş fi putut să-mi bag nasul în acelaşi fel şi în spaţiul cotidian al scriitorilor mei preferaţi, n-aş fi pierdut ocazia! Dimpotrivă! Citeşte tot articolul


Farmecul uitat al cărţilor clasice. „Casa Buddenbrook” de Thomas Mann

Recunosc că nu aş fi ajuns la Casa Buddenbrook dacă Thomas Mann nu m-ar fi cucerit cu Muntele vrăjit, dar e o lectură pe care nu am regretat-o, căci, deşi dimensiunea cărţii poate fi descurajantă, stilul zvelt şi dezinvolt al autorului a făcut ca cele peste 500 de pagini să fie parcurse fără nici o dificultate, iar delicateţea cu care Mann îşi construieşte fiecare detaliu şi subtilitatea prin care le conferă personajelor sale un destin implacabil, făcându-şi cititorul să spere totuşi că salvarea e posibilă, chiar şi într-un ultim, izbăvitor ceas, ridică romanul de debut al lui Mann cu mult peste o simplă frescă a burgheziei de secol XIX. Citeşte tot articolul

Ce citesc bloggerii: Karl, de la TLÖN Society

Seria noastră de interviuri cu bloggerii continuă - după ce am vorbit cu Mimo, cu Rontziki, cu Simona Tache, cu Ionuca și cu mulți alții, azi vorbim cu Karl, de la TLÖN Society: un blog despre cărți, despre filme și, uneori, despre filmele din cărți - sau invers. Spre exemplu, printre altele, Tlon scrie despre animalele din ultimul roman al lui Houellebecq - poate mai criptic și mai excentric decât suntem obișnuiți în blogosferă, dar nu mai puțin interesant. Update: Între timp, din păcate, Karl şi-a sters blogul. Citeşte tot articolul

O hartă imaginară a ţărmurilor – despre cum se vede marea în cărţi

Cărţile în care marea e personaj şi nu doar decor sunt probabil cu miile şi precis fiecare dintre noi are lista lui personală şi harta lui imaginară cu ţărmuri şi insule, unde stâncile, valurile şi furtunile sunt mai mult decât un pretext. Nouă, celor care preferăm acest personaj-peisaj ambiguu, secretos şi introvertit, şi în realitate, şi în cărţi, poate că ni se trage de la Jules Verne sau Robinson sau Comoara din insulă din copilărie. Sau poate că nu.

Citeşte tot articolul


Muntele vrăjit de Thomas Mann

Muntele vrăjit e o carte seducătoare. Dacă o citeşti, ai acces la un loc-timp privilegiat în care tot ce înseamnă cotidian, responsabilităţi, viaţă "normală" se anulează. E un fel de anticameră a morţii sau a unei vieţi noi, un fel de purgatoriu sau de vis. Un loc-timp unde eşti izolat împreună cu alţii şi unde "te alterezi" (cu implicaţiile pozitive şi negative ale cuvântului ; de tine depinde). Posibilitatea unui astfel de loc şi de timp este cea care face ca povestea lui Hans Castorp să fie actuală: mulţi dintre noi avem nevoie chiar acum de un Munte vrăjit.

Citeşte tot articolul