Cele mai frumoase cărți din România, unicul proiect cultural din România destinat designului de carte, și-a desemnat câștigătorii printr-o expoziție spectacol la care au participat designeri de carte, reprezentanți ai editurilor, jurnaliști și entuziaști ai cărții. Evenimentul a avut loc pe 25 octombrie, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, București, unde au fost anunțați câștigătorii celor 10 premii ale ediției 2017. Proiectul este organizat de Asociația pentru Performanță și Cultură. Expoziția este organizată în parteneriat cu Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi și va fi deschisă până pe 12 noiembrie.

„Dacă am trecut prin experiența unei lecturi de suflet, este și datorită designerului de carte. Pentru că înainte să ne provoace mintea, o carte, în primul rând, ne incită vizual. O savurăm de la copertă, traversând pagini și ilustrații, ușor de citit și cu mesaje puternic integrate. Mesajul proiectului nostru este că cei care ne oferă acest lucru la rang de artă, și încă nu sunt apreciați la adevărata valoare, sunt designerii de carte. O profesie complexă, ce merită iubită și promovată și peste granițe”, a declarat Mihaela Raluca Tudor, PR Manager al proiectului.

Programul de vizitare este de miercuri până duminică, 10:00 – 18:00. Expoziția face parte din proiectul Cele Mai Frumoase Cărți – concurs național de design de carte 2017, proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

10 premii pentru cele mai frumoase cărți

În cadrul evenimentului, au fost dezvăluite premiile Concursului național de design de carte Cele mai frumoase cărți din România, aflat la ediția a 6-a.

Marele Premiu a fost acordat anul acesta cărții Sfaturi pentru fetițe, de Mark Twain. Designul aparține Faber Studio , artiștilor Adelina Butnaru, Radu Manelici și Dinu Dumbrăvician.

Abordare modernă a textului unui autor clasic – Mark Twain, cu un stil clar definit, cartea își clarifică încă de la copertă orientarea evidentă „genderless”, în distanțare față de titlul înșelător „sfaturi pentru fetițe”.

Un alt fel de ilustrație pentru copii, o carte simplă în desen, dar bogată în texturi, în 3 culori, cu un tipar perfect, colțuroasă în desen, dar cu un caracter typeface prietenos. O carte care întoarce pagina și schimbă registrul, un design de carte care susține în mod intim spiritul textului, care dă ritm lecturii și mizează pe „elementul surpriză” la fiecare nivel de concepție și execuție.

O carte pentru cei mici care a întrunit instant unanimitatea membrilor juriului pentru acordarea Marelui premiu.

În această ediție juriul a acordat și un nou premiu important: Premiul pentru Carte de artă, care a fost acordat cărții O amintire făcută bine, de Andrada Istrate, Puiu Lățea și Nicu Ilfoveanu. Designul le aparține Otiliei Mihalcea și lui Nicu Ilfoveanu. Volumul a fost editat de Asociația pentru Artă Ilfoveanu.

Cartea are un design subtil, misterios, dar clar în același timp este o carte prezentă prin fiecare detaliu; indicii care-ți descifrează un conținut, o experiență.

Are un concept unitar care se susține prin cele două caiete, legate prin coperta desfășurată tip leporello. Materialitatea cărții este echilibrată și prin formatul ales, combinațiile de hârtii, fiind susținută prin bunele reproduceri ale excelentelor fotografiilor alb negru.

O carte matură, fără artificii, controlează toate elementele de design, de la raportul texte – imagini – layout, până la materializarea în carte obiect.

În această ediție juriul a acordat și alte două noi distincții: Premiul pentru Carte de fotografie și Premiul pentru Design de colecție, pe de o parte pentru a încuraja folosirea cărții drept mediu de expresie, iar pe de alta, pentru a promova importanța designului de carte în cazul cărților de tiraj mare. Premiul pentru tânăr designer este acordat de ICR și Centrul Național al Cărții și constă în susținerea unei deplasări și participarea unui artist la programul unui târg internațional de carte în străinătate. Cărțile selectate vor face parte dintr-o expoziție itinerantă în țară și în străinătate și, de asemenea, vor reprezenta România în competiția internațională de design de carte Best Book Design from All Over the World, Leipzig 2018.

În total, anul acesta au intrat în competiție 220 de cărți, dintre care 50 au fost selectate pentru finala competiției, în urma căreia 10 au fost alese câștigătoare.

Membrii juriului au fost: Lysiane Bollenbach (autor, designer grafic, director artistic și artist vizual), Alina Șerban (editor, curator), Timotei Nădășan (designer, artist, editor), Anca Adina Cojocaru (designer, artist), Alexe Popescu (designer grafic), Ramona Chirica (curator de ilustrație) și Patricia Teodorescu (artist vizual).

Lista integrală a premiilor poate fi consultată aici.

Cartea – obiect, o experiență care nu poate fi înlocuită prin digitalizare

Expoziția spectacol a fost o experiență interactivă a publicului cu cărțile obiect, în cadrul căreia au fost prezentate toate cele 50 de titluri finaliste ale concursului național de design de carte. Conceptul evenimentului a fost propus de Adina Pașca, președintele Asociației pentru Performanță și Cultură,  și dezvoltat de Cătălina Gubandru, artist independent, coregraf/dansator profesionist și performer. Din echipa performerilor mai fac parte Nicoleta Enache, Cristina Găvruș, Cristian Nanculescu, Ionuț Pascu, Silvia Ioana Niculae și Olga Maria Niculae.

Reprezentația va mai putea fi urmărită conform calendarului de mai jos:

Vineri, 3 noiembrie ora 18:00 / Cristina Găvruș și Ionuț Pascu
Sâmbătă, 4 noiembrie ora 15:00 / Nicoleta Enache și Cristina Găvruș
Miercuri, 8 noiembrie ora 18:00 / Cristian Nanculescu și Ionuț Pascu
Miercuri, 11 noiembrie ora 15:00 / Nicoleta Enache și Cristian Nanculescu

Cele mai frumoase cărți, primul concurs de design de carte din România

Proiectul Cele mai frumoase cărți din România este primul și singurul concurs de design de carte din țara noastră, finalizat cu o expoziție itinerantă a celor mai frumoase cărți din România. Proiectul a ajuns la cea de-a VI-a ediție anul acesta, multiplicându-și activitățile prin conferințe, ateliere, activități de stimulare a lecturii, întâlniri profesionale, activități de promovare pe site și facebook pentru tinerii artiști si cărțile lor, de multe ori, puțin vizibile publicului larg.

Proiectul a fost conceput pentru a genera un mediu de dezbatere pentru profesioniștii din lumea editorială, dar și pentru designeri, graficieni independenți și publicul larg, oferind un cadru de apreciere și o perspectivă internațională. Criteriul de bază în aprecierea designului de carte este raportul dintre conținut, formă și publicul-țintă căruia i se adresează cartea și adecvarea designului la tema cărții. Așadar, designul susține și încurajează lectura, o face plăcută. Designul face cartea lizibilă și atractivă în același timp.

Peste 500 de titluri itinerate în expoziții

Pe parcursul celor 6 ediții, peste 500 de cărți frumoase realizate de ilustratori / designeri români au fost expuse în cadrul unor expoziții și târguri de carte naționale, în București, Cluj, Iași, Timișoara sau Târgu Mureș și internaționale, în Frankfurt, Leipzig, Londra, Paris sau Stockholm. Informații suplimentare puteți găsi pe site-ul proiectului – www.celemaifrumoasecarti.ro – și pe pagina de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *