Ce ne determină să alegem un anumit bărbat, o anumită femeie? Există oare o alegere potrivită sau totul e hazard? Si oare cum eroii unor romane atât de îndrăgite, precum Amantul doamnei Chatterley sau Mânăstirea din Parma, au ajuns să-şi ţeasă poveştile de dragoste?

Să ne imaginăm relaţia noastră de iubire ca pe o casă. Şi, construind-o, avem libertatea de a începe de oriunde dorim: de la fundaţia săpată adânc în pământ, de la acoperiş sau de la parterul confortabil, trecând apoi la alte etaje, mai mult sau mai puţin atrăgătoare iniţial. În arhitectura unui cuplu, aceste planuri au o semnificaţie proprie şi spun câte ceva despre cei care le clădesc. Chestionarele şi testele pe care le veţi găsi în acest volum vă vor ajuta să vă evaluaţi compatibilitatea cu celălalt într-o relaţie incipientă şi să vă cunoaşteţi mai bine “casa” propriului cuplu, pentru a vă putea bucura împreună de ea cât mai deplin. E o carte pentru oameni singuri, ce încă îşi caută perechea, dar şi pentru cuplurile deschise spre autoexplorare.

Bruno Humbeeck, psihopedagog şi cercetător la Universitatea din Mons, are o bogată experienţă în consilierea şi pedagogia familială şi este autorul a numeroase lucrări despre rezilienţă, educaţie familială şi relaţia şcoală–familie. De același autor, la Editura Trei a mai apărut Suferinţa din dragoste. Povestea maturizării adolescenţilor.

Nr. de pagini: 288
Pret: 35.00 RON
Traducere din franceză de Ana Mihăilescu
Anul apariţiei: 2017
Format: 130 x 200 mm, paperback

Comunicat de presă al Grupului Editorial Trei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *