Bookaholic

De ce, cum şi pentru cine scriu. Cu aceste întrebări în minte, Norman Manea împreună cu Sanda Cordoş, în calitate de coeditor, au pus la punct una dintre cele mai frumoase antologii de texte din cîte mi-au căzut vreodată în mînă. Una despre scris!

Romanian Writers on Writing începe cu Eminescu şi se termină cu Lucian Dan Teodorovici. Are texte recuperate direct din clasici, dar şi din articole sau din interviuri, plus fragmente scrise special pentru acest volum. E o ediţie în engleză, pentru publicul american şi a apărut într-o serie de prestigiu, „The Writer’s World“, coordonată de Edward Hirsch, poet şi critic cu o reputaţie internaţională, între altele preşedintele prestigioasei John Simon Guggenheim Memorial Foundation!

Seria e publicată de Trinity University Press, şi pînă acum pe aceeaşi temă, au inclus deja antologii cu scriitori expresie chineză, poloneză, ebraică, irlandeză sau mexicană. Norman Manea spunea, în prefaţă, că au intrat în volum doar autori care au scris în limba română, nu şi cei născuţi în România şi influenţaţi de climatul cultural de aici, dar care au ales să scrie în alte limbi:

We chose to omit from our collection certain important writers who were born in Romania or whose literary careers were influenced, at least partially, by their Romanian heritage, but who wrote in other languages. I am referring to German writers of Romanian origin (Gregor von Rezzori, Oskar Pastior, Paul Schuster, Dieter Schlessac, Franz Hodjac, Herta Műller, Ernest Wichner), to writers who wrote in Hebrew (Aharon Appelfeld, Dan Pagis, Yoel Hoffman) or in Yddish (Itik Manger, Alexandre Spiegelblat), as well as to the entire community of Hungarian writesthat developed in Romania and continue to thrive there.

Lămurirea pe care Norman Manea o aduce e, cred eu, importantă inclusiv pentru faptul că pomeneşte toate aceste nume. Nu ştiu cîţi dintre noi ne gîndim în felul ăsta la identitatea unor scriitori, cîţi le-am citit cărţile şi cîţi am fi ştiut că au o legătură cu România.

În antologie au fost incluşi în schimb exilaţii Cioran, Istrati, Ionescu, Eliade etc. şi foarte mulţi autori din diaspora (Andrei Codrescu, Bogdan Suceavă, Carmen Firan sau Matei Vişniec). A ieşit o carte aşa de plină, de stufoasă şi de bogată şi în informaţii (fiecare autor e însoţit de o prezentare precisă) şi în opinii, încît s-o rezumi cît de cît mai cu miez ar însemna să spui măcar cîteva vorbe despre fiecare dintre cei 80 de autori antologaţi.

M-am bucura să văd că autorii contemporani ocupă mai bine de jumătate din cuprins şi tot pe gustul meu a fost varietatea vocilor: de la impulsul aproape suicidar pe care-l presupune plonjonul în faţa foii albe, despre care vorbeşte Răzvan Petrescu, la analiza aşezată, aproape de documentar, pe care o face Magda Cârneci condiţiei de scriitor din Est. De la onestitatea cu care Doina Ioanid mărturiseşte că scrie din pura  nevoie de dialog, la intuiţiile Anei Maria Sandu: scrii aşa cum eşti. Un fragment:

I somehow arrived at the theory that you write as you are. You cannot hide.

As if a chemical formula is responsible for the way in which you choose words and put them together. A formula similar to the one responsible for the smell of  your skin, just to give one example. I am speaking about something that has traditionally been called style, though it is much more cruel and unforgiving.

Iar mărturia ei e completată simetric de vocea Simonei Popescu. Din nou, mi-e greu să nu dau un citat:

I thought a lot about the statement of a contemporary Romanian poet who used to say that the poet, like the soldier, does not have a personal life. I believe that things are quite different, that the poet, rather, like the soldier, has a personal life. Unique, irreplaceable, specific, distinct. And, moreover, that he not only possesses the tragic awareness of this ephemeral singularity but also the torturing need to find expression, to see himself – the unknown, the unseen – to see himself regardless of what he would discover. However, what „personal life“ means, what one understands by it is to be found in books.

Mi-aş dori ca aceasată antologie, la care cred că s-a lucrat enorm, să fie şi în librăriile din România, şi să se vorbească despre ea. Mi-ar plăcea să aibă o soră, chiar dacă mai întîrziată, în română. Antologiile sînt, după mine, nişte mecanisme cu puteri ascunse, care îţi dau, ca cititor, şi o mare libertate, şi ocazia să vezi cîte de opţiuni există, în afara propriilor preferinţe sau idiosincrasii.

Aş vrea să le aud vorbind despre ea pe editori, dar şi pe cele două traducătoare (au lucrat, însă şi la munca propriu zisă a editării volumului), care au dat varianta în limba engleză a  textelor adunate, salvate, comandate sau decupate din cine ştie câte surse. E vorba de Raluca Manea şi de Carla Baricz. Şi să mai dau peste cărţi ca asta!