Bookaholic

LitVest2018 – programul festivalului

Timișoara își reconfirmă statutul de Capitală a lecturilor publice. Prin LitVest 2018, 26-29 septembrie. Cel mai...internațional festival literar al Timișoarei și unul dintre cele mai creative din Europa a ajuns la cea de a șaptea ediție. B.J.T. lansează o serie de concepte noi: Masa de scris, BlackOut. Text-concerto Blazzaj etc. Începând cu 2018, LitVest va avea, ca invitat simbolic, unul dintre scriitorii dispăruți ai Timișoarei. Începem cu Dan Emilian Roșca (1957-2005), poet suprarealist de certă anvergură, a cărui operă este în curs de reeditare la B.J.T. Fototeca instituției se va îmbogăți prin pictorialele cu invitatele și invitații în ipostaze inedite, cel mai adesea unice, precum Dueliștii sau Punctul pe ii. LitVest generează spectacole de lectură și documente estetice. Festivalul este organizat de către Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”, sub egida Consiliului Județean Timiș.

Invitate & Invitați. Adriana Babeți (România), Aase Berg (Suedia), Dumitru Crudu (Republica Moldova), Haydar Ergülen (Turcia), Mina Gligorić (Serbia), Rosie Goldsmith (Marea Britanie), Walter Grond (Austria), Petru Ilieșu (România), Dan Lungu (România), Bogdan Munteanu (România), Alice Notley (S.U.A.), Víctor Rodríguez Núñez (Cuba), Cosmin Perța (România), Dan Emilian Roșca (1957-2005), Sudeep Sen (India), George Szirtes (Marea Britanie), Cătălin-Mihai Ștefan (România), Erkut Tokman (Turcia).

Miercuri, 26. 09 Orele 12 - 14, Piața Unirii, Pătura care citește. Deschidere LitVest.

Ora 18, FotoSinteză, retrospectivă fotografică a lecturilor publice marca B.J.T., Secția de Arte „Deliu Petroiu”, Bastion Theresia, corp A.

Joi, 27. 09

Ora 11, Literatura intră-n joc. Lecturi și dialoguri în licee.

Ora 18:30, LiteraTura TM, în colaborare cu Societatea de Transport Public Timișoara. O redescoperire literară a orașului, a „stațiilor”/ reperelor sale literare. Punct de pornire: Piața Libertății.

Vineri, 28. 09

Ora 11, Masa de lucru, actori cooordonați de către Claudiu Dogaru, vor recita fragmente din creația invitaților la LitVest 2018. Pe strada Vasile Alecsandri vor fi amplasate mese de scris și rafturi cu cărți.

Ora 19, Lecturi aprinse. Texte putere, Piața Unirii, intrarea dinspre str. V. Alecsandri. Lecturi în faruri de motocicletă, un nou format în colaborare cu Timișoara Bikers.

Sâmbătă, 29. 09

Ora 22, BlackOut, text-concerto Blazzaj. Concep/rt experimental, cu inserturi literare. Reflektor Venue, bd. Liviu Rebreanu colț cu Calea Șagului.


Veronica Roth, creatoarea seriei „Divergent”, vine la FILIT Iași

Organizatorii Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT anunță numele unui alt invitat de marcă, ce va fi prezent la Iași în perioada 3-7 octombrie 2018. Este vorba despre Veronica Roth, numărul 1 în topul „New York Times” al celor mai bine vânduți autori, pentru seria „Divergent” (Divergent, Insurgent, Experiment).

Citeşte tot articolul


Romanul ”Miruna, o poveste”, de Bogdan Suceavă, tradus în farsi

”Miruna, o poveste”, romanul lui Bogdan Suceavă publicat la Editura Polirom în 2017 (în colecţia „Top 10+”), va apărea la editura iraniană Hanooz, în traducerea lui Babak Mazloumi. Distins cu Premiul pentru Proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, romanul ”Miruna, o poveste” a mai fost publicat în engleză (Twisted Spoon, 2014, traducere de Alistair Ian Blyth), italiană (Atmosfere Libri, 2015, traducere de Roberto Merlo) și slovenă (Editura Modrijan, traducere de Aleš Mustar). Citeşte tot articolul


Bogdan-Alexandru Stănescu, premiat de revista „ATENEU” pentru romanul ”Copilăria lui Kaspar Hauser”

Vineri, 14 septembrie, la Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău (str. Ion Luca Caragiale 7), s-au decernat Premiile revistei „ATENEU”, ediţia 2017. Juriul, alcătuit din redactorii revistei, i-a acordat Premiul pentru Proză scriitorului Bogdan-Alexandru Stănescu, pentru romanul ”Copilăria lui Kaspar Hauser”, apărut în 2017 în colecţia „Ego.Proză” a Editurii Polirom, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

Citeşte tot articolul


(Închis) Concurs: Câștigă un pachet cu 4 noutăți de la Editura Niculescu!

Deși vacanțele sunt pe sfârșite la mijlocul lui septembrie, toamna vine de obicei cu un suflu nou, probabil pentru că asociem perioada cu începutul anului școlar. E vremea aceea încă bună de citit la terase, cu un ceai alături, de învățat și încercat lucruri noi, de aranjat și planificat. Dacă ești în dispoziția aceasta, avem câteva propuneri de lecturi. :) Împreună cu prietenii de la Editura Niculescu, ți-am pregătit un pachet cu 4 cărți nou-nouțe, abia ieșite din tipar. Despre ce volume este vorba și cum poți intra în posesia lor, găsești în rândurile următoare. Citeşte tot articolul


Noua sufragerie-librărie din La Petite Bouffe-Cotroceni (zisă și „La Pisicul ghiftuit“) propune „o mică ghiftuială“ culturală lunară

Vă invităm în sufrageria tapetată cu cărți recent deschisă la demisolul La Petite Bouffe-Cotroceni (Strada Doctor Louis Pasteur, nr 38). Totul începe cu o atentă selecție de titluri românești și străine, pentru adulți și copii, animate de întâlniri cu personalități din lumea culturală, lecturi în avanpremieră, seri muzicale, un salon literar lunar în care sunt discutate aparițiile editoriale care ne-au impresionat sau ne-au pus pe gânduri, o cafenea filozofică, evenimente pentru copii și un pubquiz.

În septembrie, jurnalistul cultural Mirela Nagâț discută cu Gabriel Liiceanu despre noua sa carte, în curs de publicare la Editura Humanitas; Laura Câlțea și Lidia Bodea deschid salonul literar cu Femeia de hârtie de Rabih Alameddine (Polirom); Bianca Mereuță vine la „Sâmbăta poveștilor pentru copii“, iar Mihai-Alexandru Ilioaia pregătește întrebări pentru un quiz de duminică.

Întindem mese pentru conversații între prieteni, evenimente culturale sau întâlniri de business într-un cadru informal și așteptăm noi și noi propuneri. La evenimente pot lua parte maximum 20 de persoane, iar înscrierile se fac pe adresa info@lapetitebouffe.ro.

Programul evenimentelor lunii septembrie în sufrageria culturală

​Miercuri, 19 septembrie, ora 19.00

„Miercurile din Cotroceni“ cu Mirela Nagâț și invitații ei

Discuție în avanpremieră despre cartea „Ca să nu mor bou“. Îndreptarul bunului muritor de Gabriel Liiceanu, în curs de apariție la Editura Humanitas.

Invitat: Gabriel Liiceanu

Duminică, 23 septembrie, ora 17.00

Pubquiz de duminică

„La Petite Bouffe“ vă invită în nou-deschisa sufragerie pentru o după-amiază de cultură competitivă. Răspundeți la întrebări din domenii cât mai diverse în cel mai nou pubquiz din București. Nu vă descălțați la intrare. Echipele pot fi formate din maximum patru persoane.

Runde: 1. Literatură, 2. Imagini, 3. Muzică tomnatică, 4. Canada, 5. Flori, 6. Potluck

Quizmaster: Mihai-Alexandru Ilioaia

Marți, 25 septembrie, ora 18.30

„Salonul literar al Pisicului ghiftuit“ cu Laura Câlțea

​Am denumit aceste întâlniri „Salon literar“ pentru că, pe lângă club de carte, ele vor mai prilejui și întâlnirea cu câte un cititor pasionat, invitat special, care să ne dezvăluie plăcerile intime ale lecturilor sale. Vă invit să pășiți în salonul nostru literar.

Carte propusă: Femeia de hârtie de Rabih Alameddine (Polirom)

Invitat: Lidia Bodea

(Toate locurile pentru prima ediție au fost ocupate, dar vă puteți înscrie la întâlnirea din 16 octombrie a „Salonul literar“, când vom discuta despre Memoriile lui Hadrian de Marguerite Yourcenar).

Sâmbătă, 29 septembrie, ora 11.30

„Sâmbăta poveștilor pentru copii“, atelier de povestit și desenat

Între cer și mare de frații Fan (Humanitas Junior)

Invitată: Bianca Mereuță, fondatoarea comunității „Ce le citim copiilor“

Vârsta recomandată: 5+

Din luna octombrie se va adăuga în program o cafenea filozofică bilunară moderată de Dana Jalobeanu, cercetător și conferențiar la Facultatea de Filozofie, Universitatea din București, și director al Institute for Research in the Humanities – departament al Institutului de Cercetări al Universității din București (IRH-ICUB). Întâlnirile se vor desfășura sub forma unui debate cu teză și contra-teză, urmat de o discuție generală cu publicul, iar prima ediție, din 26 octombrie, va avea tema: ”Despre miracole“.

Vineri, 26 octombrie, ora 18.00

„Cafeneaua filozofică de vineri seara“. Ediția 1: Despre miracole

Moderator: Dana Jalobeanu. Invitați: Grigore Vida și Cătălin Cioabă. O dezbatere care pornește de la următoarele texte:

- David Hume, Despre minuni, secțiunea X din Cercetare asupra intelectului omenesc, traducere de Mircea Flonta și Adrian-Paul Iliescu (Oradea: Ratio et Revelatio, 2014), pp. 171-191;

- C.S. Lewis, Despre minuni, traducere de Sorin Mărculescu (București: Humanitas, 2001, 2007);

- Tatiana Niculescu, „Ei mă consideră făcător de minuni“. Viața lui Arsenie Boca (București: Humanitas, 2018).


10 căi pentru a face față persoanelor care îți fac rău – Lillian Glass

Un bărbat de vârstă mijlocie se blochează într-un loc de muncă nesatisfăcător și tot ce-i vine în minte sunt cuvintele fostei învățătoare: „Nu se va alege nimic de tine”. O tânără apelează la terapie din cauza unei anorexii – totul a pornit de la vorbele unei amice din copilărie, care o făcea „vacă grasă”. O adolescentă se sinucide pentru că nu mai rezistă să fie constant hărțuită de către colegi. Ce poți să faci cu mesajele otrăvite care rămân gravate în psihicul tău și îți afectează respectul de sine? Cum reacționezi la ”oamenii toxici” care împroașcă mesaje negative și îți fac viața un calvar? Citeşte tot articolul