Povestea lui Alexandru Obedenaru spusă la 50 de ani după incident, martor la “scandalul epigrama”. [1]
Acţiunea se desfăşoară în spaţiul cafenelei “Fialkovski”.
“N. Ţinc şi cu geograful Buzoianu stăteau de vorbă cu Macedonski. În acele minute doi necunoscuţi în haine vărgate şi cu demijobene înclinate mai mult pe ceafă intrară repede în cafenea; amândoi aveau figuri comice şi suspecte, unul era de talie mijlocie, iar celălalt era ceva mai scurt, pereche robustă şi bine nutrită; cel mai răsărit ca înălţime apropiindu-se de unul din chelnerii cafenelei foarte încet şi la ureche îi ceru o informaţie; chelnerul arătă pe Macedonski; primul necunoscut făcu nişte paşi mari de credeai că vrea să măsoare localul şi ajungând la masa scriitorului de la <<Literatorul>> se adresă răstit şi întrebător către Macedonski:
– Tu eşti mişelul care într-o epigramă ai cutezat să insulţi pe Eminescu?
Apoi urmară câteva expresiuni de barieră de oraş inutile unei cronici, pe când Macedonski ridicându-se în picioare şi depărtându-se puţin de masă trase individului necunoscut două palme care râsunară în toată cafeneaua.
Atunci se încinse o luptă quasi-romană de braţe şi de piept în care Bonifaciu Florescu intră ca o nălucă, dar fu înhăţat de al doilea necunoscut şi după câteva secunde atât Macedonski cât şi Bonifaciu fură trântiţi pe parchet. Ţinc şi Buzoianu se repeziră deodată amândoi, dar au fost boxaţi de cei doi necunoscuţi.
– Ei, ce înseamnă scandalul acesta şi cine ne întrerupe jocul nostru de biliard, răcni Suhăţeanu şi aplică o lovitură de tac în spinarea unuia dintre cei doi necunoscuţi, iar Costache Câmpineanu, revoltat, nervos şi uscăţiv, şi înalt tot ca Suhăţeanu, dominând teatrul luptei şi găsind un sifon mare la comptoar[2], voind să dea un ajutor real grupului de la <<Literatorul>>, îndreptă sifonul spre unul dintre străinii beligeranţi[3], mişcă apăsătorul dar ignorând calculul probabilităţilor, a făcut leoarcă pe Bonifaciu Florescu.
Clienţii şi chelnerii surprinşi de desfăşurarea scandalului năvăliră cu toţii în spaţiul dintre comptuar şi uşa ce dădea în stradă, în învălmăşeală, masa unde stătea Basarabeanu a fost răsturnată şi sutele de fise multicolore, blazoanele, ecusoanele şi tablisoanele zburară ca nişte fluturi prin toată cafeneaua. Lumea se repezi spre luptători pentru a împiedica lăţirea şi continuarea bătăliei, dar un tânăr cu înfăţişare de atlet grec intră în mijlocul luptei. Era un aristocrat cu numele de Nicu Brăiloiu.
– Staţi pe loc, zice el, că rezolv eu îndată toată afacerea – şi apucând de guler pe cei doi suspecţi provocatori ai scandalului, plimbându-I prin local îi ciocnea în capete ca pe două ouă de Paşte. Cele două demijobene căzură pe jos şi deveniră clocuri.
– Deschideţi uşile, strigă Brăiloiu către chelneri, pe când necunoscuţii urlau ca lupii, zbătându-se sub braţele răzbunătorului.
Chelnerul care i-a ridicat de pe trotuar le înmână câte o carte de vizită din partea lui Nicu Brăiloiu.”
[1] Popescu, Florentin, Necunoscutul Macedonski, Ed. Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, Bucureşti, 2005
[2] s.n. v Contoar
[3] războinici
Pingback: Paradoxul stră-stră-străbunicului – o pledoarie pentru Alexandru Macedonski « Bookaholic