
Pentru că a început vara și nu plecăm niciodată în vacanță fără o carte sau mai multe, ca să nu mai zicem de cititul la terasă (uite o listă de terase unde poți să citești sau să lucrezi), ne-am gândit, împreună cu prietenii de la Polirom, să vă facem cadou un pachet de cărți faine.
Update: câștigătoare Lavinia Alexa
E vorba de patru cărți, iată din descrierea editurii câteva cuvinte despre fiecare:
Bucătăria sclavilor
Rămasă orfană, micuța Lavinia ajunge pe pamînturile unei plantații de tutun, unde trebuie să trăiască și să muncească alături de sclavi, în bucătărie. Aflată în grija frumoasei Belle, despre care unii cred că-i amanta stapinului, Lavinia devine treptat parte a noii familii; singura opreliște în calea aparentei sale fericiri este faptul că, deși pe o plantație plină de sclavi de culoare, ea e o sclavă „alba”. În ciuda tuturor greutăților, va fi acceptată în „casa cea mare”, de unde stăpînul lipsește, iar stăpîna se luptă cu dependența de opiu. Kathleen Grissom marchează prin apropierea celor două personaje, mulatra Belle și „alba” Lavinia, un contrast greu de pus în cuvinte. Bucătăria sclavilor este o poveste tragică, punctată pe alocuri de nesiguranța așteptării și de înțelesuri noi ale realității familiale, unde dragostea și credința, deși trebuie să învingă orice piedică, eșuează adesea.
Grădina cețurilor din amurg
Romanul Grădina cețurilor din amurgește povestea vieții fascinante a judecătoarei Teoh Yun Ling. Structurată pe trei planuri temporale, acțiunea romanului se întoarce în trecut, la perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cînd Yun Ling și sora ei, Yun Hong, sînt prizoniere într-un lagăr japonez. După terminarea războiului, Yun Ling vrea să-și țină promisiunea făcută surorii moarte a- aceea de-a construi o grădină japoneză în casa lor natală din Kuala Lumpur – și devine ucenică și mai tîrziu iubita maestrului Nakamura Aritomo. Amenințată de pierderea memoriei, Yun Ling hotărăște să-și pună amintirile pe hîrtie și descoperă secretul vieții lui Aritomo.
Lumina dintre oceane
După patru ani de coșmar petrecuți pe fronturile Primului Război Mondial, Tom Sherbourne se întoarce în țara natală, Australia, angajindu-se paznic de far pe Ianus Rock, o insulă aflată la distanță de o jumătate de zi de coastă. Izolați de restul lumii, Tom și frumoasa lui soție, Isabel, încearcă zadarnic să devină părinți. Cînd orice speranța părea pierdută, pe țărm eșuează o barcă ducînd un cadavru și un nou-născut. Încâlcindu-și principiile, Tom și Isabel decid să păstreze copilul, considerindu-l un dar de la Dumnezeu. După doi ani, cînd se întorc pe continent, descoperă că hotarirea luată le-a schimbat iremediabil destinele.
Prințesa Bari
Legenda coreeana a prințesei Bari istorisește cum cea de-a șaptea fiică a unui rege este abandonată de părinți, dornici să aibă și un fiu. Cînd însă regele și regina se îmbolnăvesc, ghicitorii le spun că există o singură cale de salvare: fiica lor părăsită trebuie să caute apa vieții la marginea lumii și să le-o aducă. Pornind de la această legendă, Hwang Sok-yong țese în romanul său o poveste despre viața grea din Coreea de Nord a anilor 90, despre cum oamenii pot deveni fiare, despre supraviețuirea într-o lume chinuită de conflict. Eroina – cea de-a șaptea fată – primește de la bunica ei, o femeie-șaman, numele Bari. Bunica este cea care o pregătește pe micuța Bari pentru calea lungă pe care o va străbate, învățînd-o cu ajutorul poveștilor că nimic nu e inutil, că răbdarea reprezintă cheia supraviețuirii. Și, deși copilă nu înțelege mare lucru, va descoperi în China, la Londra și pe unde o mai poartă pașii, aievea și în vis, înțelepciunea de a da timpului timp.
Concurs
Pentru a câștiga pachetul de cărți de la Polirom, trebuie să ne spuneți într-un comentariu ce planuri de lectură aveți pentru vara aceasta. Deadline: 5 iunie. Câștigătorul va fi ales prin tragere la soți. Vă rugăm să vă semnați cu numele complet și să scrieți o adresă de e-mail validă. este permisă o singură participare de persoană.
Succes!

am o lista lunga de carti dar as vrea in special sa citesc Iubirile croitoresei de maria duenas si alte opere din literatura spaniola
In urma unui an universitar in care am constatat cat de mult m-a putut dezamagi facultatea, pe timp de vara am sa ma intorc la vechea si marea mea pasiune, cititul. Am nevoie in continuare de entuziasm si placere, ceea ce cartile imi pot oferi neconditionat.
Top 3 carti care asteapta pe noptiera sa fie citite sunt: “Inventia lui Morel” de Adolfo Bioy Casares, “Sotron” de Julio Cortazar si “Ratacirile fetei nesabuite” de Mario Vargas Llosa :D.
Vara asta vreau sa ma apropiu de targetul de 20 de carti pe care mi l am pus pentru 2014.Deja sunt la numarul 16 :). Vreau sa termin de recitit Jurnalul fericirii, sunt la a doua lectura si prevad ca o sa mi ia luni bune sa o “rumeg”.In paralel, o voi combina cu carti mai scute si usoare, pentru ca nu reusesc sa citesc mai multe carti complicate simultan.
Vara aceasta o să am un job stresant de aceea, în pauzele de masă și mereu înainte de culcare ceva relaxant:
Parinous Saniee – Cel care mă așteaptă
Fitzgerald – Frumoși și Blestemați
Charles Bukowski – Femei
și tare mi-aș să cîștig să mai adaug cărți la lista mea
henry miller. nexus, sexus, plexus, tropicul cancerului, tropicul capricornului.
O listă succintă a cărților ce urmează să le citesc vara aceasta:
1. Jurnalul lui Anne Frank
2. Dragostea în vremea holerei, G. García Márquez
3. The great Gatsby, F. Scott Fitzgerald
4. Hoțul de cărți, Markus Zusak
5. Fructele mâniei, John Steinbeck
6. De veghe în lanul de secară, J.D. Salinger
7. Împăratul muștelor, W. Golding
8. Un veac de singurătate, G. Garcia Márquez
9. Așteptându-l pe Godot, Samuel Beckett
10. Dr. Jivago, Boris Pasternak
11. Shōgun, James Clavell
12. Memoriile unei gheișe, Arthur Golden
13. Suflete moarte, Gogol
Sper ca vara aceasta sa citesc cartile din pachetul de la Polirom scos la concurs !
Imi doresc sa citesc multe carti vara aceasta, printre care :
Mircea Cartarescu – De ce iubim femeile
Franz Kafka – Procesul
Henry Miller – Tropicul Cancerului
F.M.Dostoievski – Crima si pedeapsa
Agatha Christie – Zece negri mititei
G.Garcia Marquez – Un veac de singuratate
Voi citi orice carte imi va pica in mana; fie ea cumparata sau imprumutata.