Bănuiesc că dacă se întâmplă să te plimbi prin veldul nesfârşit al Africii de Sud, întinderea fără capăt, acoperită de ierburi ţi se va părea monocromă şi plată. Şi că de-abia dacă te vei apropia şi vei miji ochii, vei vedea câte culori ascunde.
Te întrebi vreodată, în timp ce citeşti, când şi cum şi unde a fost scrisă cartea? Cum arăta foaia albă în ochii celei care avea s-o umple, cum arăta manuscrisul în diversele lui stadii? Era scris mai întâi de mână? Sau bătut direct la maşină? Era plin de tăieturi, mâzgăleli, răzgândiri şi enervări, sau părea mai degrabă curat, produsul unei idei coapte?
Cum arăta scriitoarea în timp ce punea pe hârtie paragrafele care ţi-au plăcut? Era transfigurată, încrâncenată, zâmbea? Ce făcea când nu scria? O întrerupea cineva vreodată? Rămânea uneori cu ochii pe pereţi, gândindu-se la altceva? Se închidea în camera ei, într-o linişte desăvârşită, sau scria într-o cafenea, înconjurată de oameni?
Citeşte tot articolul
Dacă eşti mare consumator de jurnale, nu vei putea să laşi Zenul din mână. Între 2004 şi 2010, Mircea Cărtărescu şi-a relatat, în timp real, suferinţele de scriitor celebru, tradus şi premiat, chinul de om care câştigă din scris, care are o familie iubitoare şi care călătoreşte mult.
Ryszard Kapuściński a fost un jurnalist polonez care şi-a scris reportajele într-un mod inedit. A văzut Asia, Africa şi America de Sud, în momentele lor cele mai grele – în timpul revoltelor, revoluţiilor, mişcărilor de stradă. A fost un om pentru care călătoria, scrisul şi cititul însemnau, toate, apropierea unei depărtări pe care a ştiut să o transforme şi să o redea, cu un plus de sensuri, celor dispuşi să asculte.
