Literatură străină

Descoperiți literatura străină!

Sunt atâtea cărți de literatură străină care merită descoperite! Din atâtea apariții, nu știi uneori ce să alegi, cum să faci selecția și cum să citești cele mai bune cărți scrise de autori străini contemporani sau clasici. Prin recomandările noastre, sperăm să vă facem mai ușoară alegerea și mai plăcută lectura.

Cronici de carte

Citim cărți scrise de autori străini, facem recomandări, vă spunem ce ne-a plăcut, ce nu și ce merită să lecturați. Citim cărți clasice sau contemporane de literatura străină, descoperim noi scriitori străini și luăm pulsul lumii literare de peste tot.

Autori străini

Sunt autori străini mari cărora le citim și recitim cărțile (cui nu-i place Julian Barnes, Haruki Murakami, Orhan Pamuk, Salman Rushdie și atâția alții?), ne întoarcem uneori la clasici, alteori găsim scriitori străini noi, abia traduși sau pe care îi citim în altă limbă. Ne interesează și viețile lor, obiceiurile de scris, sfaturile pe care le dau cititorilor sau altor autori, povești și întâmplări relevante. Găsiți aici și interviuri cu scriitori străini care ne-au vizitat sau cu care am discutat pe e-mail.

Noutăți și traduceri de carte străină

Suntem la curent cu ce se traduce la noi din literatura străină, cu noutățile editoriale, uneori comparăm traducerea cu originalul și alteori ne gândim ce-am mai vrea să vedem tradus pe rafturile noastre din cărțile străine nou apărute.

Cu tabuurile scoase din dulap. Gore Vidal, „Oraşul şi stâlpul”

În conservatorii anii ’40-’50 din America, nu era nevoie de prea mult ca să scandalizezi opinia publică, pudibonderia şi ipocrizia făceau legea, în încercarea de a menţine o faţadă a bunurilor moravuri. Aşa că scrierea unui roman în care vorbeşti explicit, fără ocolişuri şi eufemisme, despre homosexualitate era garanţia căderii dacă nu în dizgraţie, măcar în centrul negativ al atenţiei. Dar Gore Vidal a sfidat regulile nescrise ale epocii sale şi, în 1948, în romanul Oraşul şi stâlpul, a abordat unul dintre cele mai puternice tabuuri de atunci (şi poate şi de acum, prin unele zone ale lumii) – homosexualitatea, despre care, spune Vidal, se credea „că era o formă a unei boli mintale, care îi afecta în special pe artiştii specializaţi în decoraţiuni interioare şi pe balerini”. Gore Vidal avea o mentalitate de neacceptat pentru acele vremuri, când era de neconceput că „alegerea unui partener este o chestiune de gust şi nu o lege divină sau «naturală»”. Citeşte tot articolul

La graniţa dintre literatură şi teoria artei – Giorgio Vasari şi Daniel Arasse

Alăturarea lui Giorgio Vasari şi Daniel Arasse ar putea părea, la o primă vedere, stranie, dacă luăm în considerare distanţa în timp care îi separă pe cei doi, Giorgio Vasari plasîndu-se la începuturile constituirii teoriei şi istoriei artei, pe care Arasse le va duce, patru secole mai apoi, la un nivel în care sînt depăşite obişnuinţele de interpretare şi acele analize care par atît de cuprinzătoare încît nu mai permit conturarea unei alte direcţii. Citeşte tot articolul

O noapte cu literatură plină – Noaptea Literaturii Europene

Vremea în sfârşit blândă a ţinut cu iubitorii de literatură pe 30 mai, la Noaptea Literaturii Europene (un proiect EUNIC, coordonat de ICR), de la Fundaţia Löwendal, şi i-a adus într-un număr considerabil la un maraton de lecturi din peste 50 de autori români şi străini, dezbateri, spectacole-lectură. Uneori, scriitorii invitaţi să citească aveau ei înşişi cărţi din care, apoi, lectura altcineva şi, în unele cazuri, lectura a fost realizată chiar de către autorii înşişi. Citeşte tot articolul

The Year of the Flood și tristele femei ale lui Margaret Atwood

S-a discutat peste tot - iar afirmația e susținută chiar de autoare - cum că Margaret Atwood n-ar scrie SF. Că ea scrie ficțiune speculativă. Mă rog. Nu sunt de acord, nici alți autori încadrați în aceeași categorie nu sunt de acord. Dar granițele dintre genurile astea mi se par destul de greu de trasat și, mai important, sunt de părere că discuția asta ar trebui lăsată pe mâna teoreticienilor. Pentru mine, ca cititor, are relevanță zero în ce gen se încadrează scriitura lui Atwood. Case closed. A doua chestie care care se leagă destul de strâns de autoarea canadiană este feminismul. Margaret Atwood este scriitoare feministă. Ei bine, permiteți-mi să nu fiu de acord nici cu asta. Iar The Year of the Flood este un foarte bun punct de pornire în demonstraţia mea. Citeşte tot articolul

Monştrii sexualităţii reprimate – „Furtuna de gheaţă” de Rick Moody

O suburbie tipic americană din Connecticut, din anii ’70, cu gazoane frumos îngrijite, cu  casnice îmbrăcate la patru ace şi asezonate cu un zâmbet fin şi, în acelaşi timp, fals. Pe acest fundal à la The Truman Show, prozatorul american Rick Moody se joacă, în Furtuna de gheaţă (The Ice Storm, 2002), cu destinele a două familii, Hood şi Williams, care devin mai apropiate decât şi-ar fi dorit vreodată, dar legăturile între ele nu au nimic de-a face cu afecţiunea . Este o apropiere dată de moarte, sex, droguri, mici perversiuni. Faţada de perfecţiune ascunde, de fapt, existenţe artificiale, vieţi trăite mecanic şi nefiresc, în încercarea de a păstra convenţiile sociale (şi să nu uităm că America, acum patruzeci de ani, era neaşteptat de conservatoare). Citeşte tot articolul

Vremea distopiilor nu a trecut – Ismail Kadare

După ce chiar şi dictatura comunismului începea a fi istorie, Ismail Kadare – scriitor din Albania, unde s-a manifestat una dintre cele mai crunte forme ale dictaturii – venea în peisajul literar cu noi distopii, cu alegorii ale comunismului, ale totalitarismului, în general. Istoria a arătat că experienţe tragice, precum fascismul sau devastarea produsă de un război extins la nivelul întregului pămînt nu pot opri întoarcerea terorii, cu şi mai mare virulenţă. Speranţele în certitudini rămîn reduse la minimum, pericolul fiind extins pînă la pierderea dreptului – considerat, o vreme, inerent – de a mai putea visa, avertizează Kadare în Palatul viselor, un roman care aminteşte de interminabila şi halucinanta birocraţie din Castelul, atmosfera fiind ridicată de Kadare într-un tărîm al oniricului. Citeşte tot articolul

Apocalipsa după Margaret Atwood: Oryx şi Crake

Trebuie să spun de la început: mi-e imposibil să vorbesc despre orice carte de-a lui Margaret Atwood fără s-o raportez la întreagul ei Univers, fără să recunosc tipare de personaje care se repetă şi lecţii pe care autoarea americană încearcă, insistent, să ni le predea. Oryx şi Crake e, din punctul ăsta de vedere cel puţin, probabil la fel de reprezentativă pentru stilul ei ca şi Povestirea Cameristei (despre care am vorbit mai demult), ba chiar, deşi nu-i o construcţie la fel de solidă din punct de vedere literar, mai reprezentativă pentru filosofia ei. Citeşte tot articolul

Ruseasca Generație P a rusului Pelevin

Faceți cunoștință cu Vavilen. Este copywriter, a studiat literatura și se vrea poet. În Rusia modernă, lucrurile sunt razna și realitățile nu-s chiar evidente. Psihoză colectivă? Poate asta vrea să spună Generația P. Sincer, habar n-am. :) Stau și mă gândesc cum să scriu despre cartea asta. E o nebunie, credeți-mă, un amalgam fascinant și bizar, pe care nu prea știi de unde să-l apuci, care de la un punct încolo dă deoparte sensul, narațiunea și o ia pe câmpi complet. Citeşte tot articolul

Sentimentul unui sfârșit sau memoria după Barnes

Ce m-a legat întotdeauna de Barnes a fost o anumită percepție a trecerii timpului, un sentiment al lui atunci și acum, subiectiv, resemnat și poetic, o apropiere profundă de sfârșit prin lentila dulce a unui trecut ce sublimează naivitătățile, revoltele, intelectualismele într-o atmosferă ca o zi caldă și tristă de toamnă târzie. Citeşte tot articolul

A year of reading the world: o carte din fiecare ţară a lumii

Trăim într-o lume în care să fii ocupat e bine. Înseamnă că ai ce mânca. Ceea ce, de obicei, nu mă deranjează - cu excepția momentelor când dau peste liste de recomandări de filme și cărți și alte chestii interesante de citit, ascultat sau văzut, ca lista asta, sau filmele de aici - și asta doar ca să dau primele două exemple care-mi vin în cap și să trec peste cele câteva zeci de titluri pe care le-am înghesuit cu lăcomie în Kindle, de am ce citi până la pensie. Ei bine, atunci simt frustrarea omului care nu poate să stea toată ziua cu cracii pe pereți și să citească. Citeşte tot articolul

Newton şi anecdota cu mărul. Altceva ce mai ştim?

James Gleick, Isaac Newton, traducere de Dan Crăciun, Editura Publica, 2011 Poate că a mai ajuns pe la urechile noastre şi anecdota cu pisicile şi uşile: se spune că la casa lui de la ţară, într-o zi, după ce Netwton făcuse două portiţe în uşă, una pentru pisica mai mare şi alta pentru pisica mai mică, un ţăran l-a întrebat de ce era nevoie de două portiţe de dimensiuni diferite, când ar fi fost suficientă ieşirea mai mare pentru ambele pisici – anecdotă ce vrea să arate că, uneori, şi logica brută, simplă e mai de folos decât cea complicată, a unui geniu. Citeşte tot articolul

Să-l cunoaştem pe Tony Blair

La editura Publica, alături de colecţia de cărţi din categoria self-help, mai există o colecţie foarte bine alcătuită, şi grafic, şi în ceea ce priveşte conţinutul, cea dedicată biografiilor şi autobiografiilor – o colecţie care face cunoscute publicului românesc, în detaliu, diferite personalităţi, din politică sau din cinematografie. Tony Blair, Robert de Niro, Sean Penn, Jack Nicholson sunt doar câteva dintre numele incluse în această colecţie. Voi începe seria de „Să-l cunoaştem pe...” cu Tony Blair: „O călătorie. Viaţa mea în politică” (în traducerea lui Dan Bălănescu): o autobiografie neconvenţională, foarte diferită de cărţile de gen din sfera politicii. O carte în care nu contează atât desfăşurarea cronologică a evenimentelor, şi nici măcar momentele istorice în sine, cât perspectiva personală asupra lor. Citeşte tot articolul

Jocurile Foamei, partea a treia: Revolta

Să dai ultima pagină a unei cărți care ți-a plăcut e greu. E și mai greu să dai ultima pagină a unei serii pe care ai devorat-o pur și simplu. Pe undeva, aproape că îi înțeleg pe fanii furioși care-l alergau pe George R. R. Martin, poate-poate se plictisește să se ascundă de ei și le termină odată A Dance With Dragons. Dacă ar fi trebuit să mă opresc după volumul doi din Jocurile Foamei, cred că și eu m-aș fi isterizat nițel. Așa, am rămas doar cu o nostalgie. Cărți bune sunt peste tot. Cărți bune și addictive, mai puțin. Dacă o carte nu-ți bâzâie și corzile interioare, degeaba o laudă intelectu' tău superior de mamifer evoluat, că n-o să te apuce tremuratul după ce dai ultima pagină. Zic și eu. Citeşte tot articolul

Inocentul, de Ian McEwan, sau când istoria se repetă

Pentru mine istoria s-a repetat de cum am început cartea: cu nici două zile înainte fusesem la Europa, filmul lui Lars von Trier, proiectat în cafeneaua Institute The în cadrul Serilor filmului danez (eveniment organizat de Ambasada Danemarcei la Bucureşti). Povestea din Europa este, pe scurt, aşa: într-o Germanie zdrobită de război, prin 1945-1946, aterizează tânărul american Leopold, care urmează să lucreze pentru compania de căi ferate Zentropa. Tot ce i se întâmplă lui Leopold derulează intriga personajului aruncat într-un context ale cărui implicaţii multe şi ascunse nu le poate înţelege, prin urmare ajunge să fie folosit de cei din jur şi sfârşeşte în postura incocentului care nu nici mai ştie exact cu ce a greşit. Citeşte tot articolul