Literatură străină

Descoperiți literatura străină!

Sunt atâtea cărți de literatură străină care merită descoperite! Din atâtea apariții, nu știi uneori ce să alegi, cum să faci selecția și cum să citești cele mai bune cărți scrise de autori străini contemporani sau clasici. Prin recomandările noastre, sperăm să vă facem mai ușoară alegerea și mai plăcută lectura.

Cronici de carte

Citim cărți scrise de autori străini, facem recomandări, vă spunem ce ne-a plăcut, ce nu și ce merită să lecturați. Citim cărți clasice sau contemporane de literatura străină, descoperim noi scriitori străini și luăm pulsul lumii literare de peste tot.

Autori străini

Sunt autori străini mari cărora le citim și recitim cărțile (cui nu-i place Julian Barnes, Haruki Murakami, Orhan Pamuk, Salman Rushdie și atâția alții?), ne întoarcem uneori la clasici, alteori găsim scriitori străini noi, abia traduși sau pe care îi citim în altă limbă. Ne interesează și viețile lor, obiceiurile de scris, sfaturile pe care le dau cititorilor sau altor autori, povești și întâmplări relevante. Găsiți aici și interviuri cu scriitori străini care ne-au vizitat sau cu care am discutat pe e-mail.

Noutăți și traduceri de carte străină

Suntem la curent cu ce se traduce la noi din literatura străină, cu noutățile editoriale, uneori comparăm traducerea cu originalul și alteori ne gândim ce-am mai vrea să vedem tradus pe rafturile noastre din cărțile străine nou apărute.

Viaţa e vis… şi în secolul nostru

Nu o să vă mint, „Viaţa e vis” al lui Dragoş Galgoţiu de la Teatrul Odeon nu e un spectacol uşor. Nu e menit pentru relaxare sau pentru amuzament. Trebuie să îţi placă foarte mult să descoperi „hinturile”, să iubeşti intertextualitatea, să apreciezi faptul că nu ţi se oferă pe tavă interpretarea. Şi, mai mult, să nu fii din genul celor care spun „iar au măcelărit ăştia textul clasic”, fără să vadă că acea „măcelărirea” este, de fapt, o prelucrare inteligentă a textului original (mă întreb oare câţi dintre cei care spun asta despre „Viaţa e vis” chiar au citit piesa lui Calderon). Evident, nu vorbesc acum despre experimente teatrale în care se ironizează până la extrem textul de plecare. În acest caz, Dragoş Galgoţiu resuscitează pentru publicul larg un subiect extem de interesant (dar restrâns mai degrabă la aria studenţilor la Litere şi Limbi străine), cel al vieţii ca vis. Citeşte tot articolul

10 melodii cu personaje literare în titlu

În urmă cu aproape două luni vă povesteam cum De veghe în lanul de secară, romanul de debut al lui J.D. Salinger, a fost cartea preferată a unor psihopaţi/criminali, cel mai celebru dintre toţi fiind Mark David Chapman, cel care l-a împuşcat pe John Lennon. Căutând cât mai multe detalii despre subiect, la momentul respectiv ne-am pus problema câţi alţi oameni au fost oare inspiraţi de Holden Caulfield la bune sau la rele? Acestea fiind date, am dat peste melodia "Who Wrote Holden Caulfield?" de la Green Day. Şi pentru că numele personajului nu este însă întâlnit în versurile melodiei, ne-am gândit să căutăm şi altele care să aibă în titlu nume de personaj literar, însă nu musai să şi vorbească despre el. Citeşte tot articolul


9 guvernante din cărți

Guvernantele au reprezentat de-a lungul istoriei figuri importante în evoluţia femeii în societate. Înainte de Primul Razboi Mondial erau angajate de bază în familiile cu o anume condiţie materială, iar scopul lor, spre deosebire de dădace, era acela de a instrui copiii. Guvernantele populează din plin literatura secolului XIX, fiind, de altfel, personaje populare la momentul respectiv, ce au contribuit la emanciparea femeii. Surorile Bronte au fost printre primele care au descris condiţia guvernantelor la mijlocul secolului XIX, ele însele având experienţă în domeniu. Fiind mari fani ai lui Jane Eyre şi în copilărie visând la o Mary Poppins personală, am decis astăzi să facem o trecere în revistă a celor mai interesante guvernante din literatură. Citeşte tot articolul


Cu cine dăm nas în nas anul acesta la Bookfest

A început numărătoarea inversă pentru Bookfest, unul din târgurile de carte de la care ne-am obişnuit anual să avem aşteptări mari şi la care cu siguranţă vom da nas în nas cu scriitori români importanți, dar și cu critici, editori, jurnaliști. Bookfestul se va ţine în perioada 30 mai - 3 iunie, iar lansările romaneşti importante de anul acesta vor purta semnăturile Neagu Djuvara, Mircea Cărtărescu, Lucian Boia și Gabriel Liiceanu. 5 zile, 250 de evenimente; lansări, sesiuni de autografe, discuţii şi dezbateri, jurnalişti, scriitori şi cititori - se anunţă un alt maraton literar care va strânge bookaholicii bucureşteni sub acoperişul imens al Romexpo. Citeşte tot articolul


La mulți ani de Ziua Internațională a Cărții!

Dacă 23 aprilie este ziua onomastică pentru mulţi Gheorghe, George, Georgiane şamd (la mulţi ani, pe această cale :) ), în lumea literară reprezintă, încă din 1923, Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor. Data de 23 aprilie nu a fost aleasă la întâmplare pentru un eveniment de gen. Această zi reprezintă, din coincidenţe mai mult sau mai puţin galactice, data la care mulţi scriitori de renume au murit. Mai exact, în 1616, pe 23 aprilie, au trecut în nefiinţă Miguel de Cervantes, William Shakespeare şi Inca Garcilaso de la Vega. Totodată, 23 aprilie a fost data naşterii sau a morţii pentru alţi scriitori importanţi precum Maurice Druon, Haldor K. Laxness, Vladimir Nabokov, Josep Pla şi Manuel Mejía Vallejo. Citeşte tot articolul


10 filme despre scriitori și cărți pe care le-au scris

Ideea unei astfel de liste a venit de curând, când TVR a difuzat Finding Neverland, un film despre cum J. M. Barrie şi-a găsit inspiraţia pentru a scrie aventurile lui Peter Pan. Apoi mi-am amintit toate filmele pe care le-am văzut în studenţie despre scriitori care scriu o carte şi drumul pe care îl parcurg până la publicare. A venit firesc să adun câteva din ele într-o listă şi să vi le recomand şi vouă, în cazul în care vreodată veţi avea curiozitatea să vedeţi una-alta despre frustrările lui James Joyce când a publicat Dubliners sau viaţa boemă a lui Truman Capote şi prieteniile dubioase pe care le-a dezvoltat cu criminalii din romanul său Cu sânge rece. Citeşte tot articolul


definitia scriitoarei J.K. Rowling

The Casual Vacancy de J.K. Rowling – drumul ficţiunii de la copii la adulţi

Suntem primii care să susţină că există dependență de cărţi şi o sprijinim până în pânzele albe. Dar cum se corelează aceasta cu fidelitatea cititorilor față de un scriitor?

În urmă cu o săptămână, autoarea care i-a dat viaţa pe hârtie lui Harry Potter, J.K. Rowling, a anunţat oficial, spre deliciul şi bucuria fanilor/dependenţilor, că în toamna acestui an va lansa o carte nouă, prima cu care scriitoarea britanică targeteaza publicul adult. Riscă ceva J.K. Rowling prin această schimbare dramatică? Îşi va pierde din cititori? Cât de mare va rămâne entuziasmul fanilor ei după 27 septembrie, când "The Casual Vacancy" va vedea lumina tiparului? Citeşte tot articolul


Pulitzerul pentru ficţiune… rămâne ficţiune, pentru prima dată în 35 de ani

"The Pulitzer Prize is our best chance as writers and readers and booksellers to celebrate fiction. This was the year we all lost." (Ann Patchett)

Un eveniment care nu s-a mai întâmplat de 35 de ani a luat cu asalt lumea literară americană în ultima săptămână: premiul Pulitzer pentru ficţiune nu s-a acordat. Conform juriului care a deliberat cele mai bune lucrări de ficţiune ale anului 2011, scrise de autori americani şi tratând viaţa şi cultura americană, nu există niciun text care să fi meritat premiul. Este a 11-a oară în istora de 95 de ani a Pulitzer-ului pentru ficţiune când acest lucru se întâmplă, ultima dată premiul nefiind acordat în 1977 (decada anilor '70 a fost cea mai austeră din punct de vedere literar în SUA, Pulitzer-ul acordându-se în doar 7 ani din 10). Citeşte tot articolul


Jorge Edwards: Am devenit persona non grata tocmai din pricina prieteniei mele cu scriitorii

Jorge Edwards, scriitor şi diplomat, a avut un tumultuos traseu profesional: face parte din generaţia boomului latino-american, într-o perioadă în care la Paris se aflau scriitori precum Garcia Márquez şi Julio Cortázar, a cunoscut mai multe dictaturi, cea a lui Pinochet şi a lui Fidel Castro, acesta din urmă declarîndu-l persona non grata, experienţă care va duce la scrierea unui roman chiar cu acest titlu. Citiți mai jos un interviu despre diplomație, literatură și povești. Citeşte tot articolul

Ce trebuie spus de Günter Grass sau punctul în care literatura întâlnește pacea mondială

În urmă cu o săptămână, ziarul german Süddeutsche Zeitung a publicat poemul "Ce trebuie spus" ("Was gesagt werden muss") al laureatului cu Nobel pentru Literatură, Günter Grass, creând o frenezie nu doar în Germania, țara de baştină a poetului, dar şi în Israel şi Iran, ajungând în scurt timp pe primele pagini ale publicaţiilor din întreaga lume. Scandalizat de acuzele lui Grass, guvernul israelian i-a interzis poetului să mai pună vreodată piciorul în statul evreiesc. Citeşte tot articolul


De la carte la film (sau invers): Jocurile Foamei

De Jocurile Foamei m-am apucat, ca niciodată, nu de dragul autoarei. Sau a poveştii. Sau a science fiction-ului. Ci de dragul filmului, care mi-a plăcut (moderat), deşi nu mă aşteptam. A fost un experiment*: pentru prima dată am citit o carte după ce am văzut filmul, încălcând o regulă pe care nu mi-am impus-o dintr-o fiţă intelectuală, ci pentru că am fost, de fiecare dată, sigură că n-o să am răbdare să duc cartea la bun sfârşit dacă îi ştiu finalul. Citeşte tot articolul

Cu Jorge Edwards, despre literatură, diplomaţie şi whisky

Pe 5 aprilie, într-o atmosferă relaxată la librăria Bastilia, a avut loc întâlnirea cu scriitorul chilian Jorge Edwards, cu ocazia lansării celei de-a doua cărţi în România, „Originea lumii” (în traducerea Luminiţei Marcu). Scriitorul a fost prezent şi în urmă cu trei ani în Bucureşti pentru a-şi lansa romanul „Casa lui Dostoievski” (tradus de Ileana Scipione şi câştigător al Premio Iberoamericano Planeta-Casa de America de Narrativa şi al Premiului Cervantes). Citeşte tot articolul

Tatiana Tolstaia: Zâtul, un basm negru

Despre Zâtul Tatianei Tolstaia vă spuneam în Ruşii care nu trebuie rataţi că e apăsătoare şi întunecată. Altfel, de mult nu am mai citit ceva atât de sclipitor şi tranşant. Zâtul este alegoria apocaliptică a unui sistem totalitar şi arta pe care pune gheara. Soarta cărţii într-un astfel de regim? Mai degrabă otravă, decât salvare. Pentru că, pe de o parte, în mâinile unor proşti lacomi arta se transformă în capital şi le suceşte şi mai periculos viziunile limitate. Pe de altă parte, se ajunge la tirania artei: în numele ei se fac crime, considerate necesare însănătoşiri. Am tot spus artă, este de fapt vorba de cărţi. Citeşte tot articolul

Prea multele corecții ale lui Jonathan Franzen

Există, printre cărţile bune şi cărţile proaste, care nu-ţi dau în general dureri de cap, vinovăţii şi alte probleme de cititor cu conştiinţa curată, un grup de cărţi care, de la prima la ultima pagină, ajung să te enerveze groaznic. Nici nu poţi spune despre ele că-s proaste, dar nici nu poţi să nu le termini. Corecţiile intră exact în categoria asta. Să vă explic. Citeşte tot articolul