Scriitori

“Dimineaţă pierdută”: remember spectacolul de teatru + lansarea romanului la Festivalul de literatură Tanpinar din Turcia

Luni a început a treia ediție a Festivalului de literatură Tanpinar (Turcia), eveniment organizat de Agenția literară Kalem, cu sprijinul institutelor culturale străine din Istanbul și a mai multor edituri de prestigiu.

Cu această ocazie, Gabriela Adameşteanu, care este invitată la ediţia din acest an a festivalului alături de poetul Mircea Dinescu, va lansa celebrul roman Dimineață pierdută, prima carte din seria de autor ce va apărea în limba turcă. Citeşte tot articolul


La Mulţi Ani Vaclav Havel!

Nu puteam să nu-i spunem La Mulţi Ani când împlineşte 75 de ani, pentru că nu prea am mai auzit de preşedinţi care au scris piese de teatru, eseuri, au fost extrem de preocupaţi de drepturile omului şi au mai şi primit recent Premiul Franz Kafka (primit printre alţii de Philip Roth, Peter Nadas, Peter Handke, Haruki Murakami). Da, ne-ar plăcea să citim mai des astfel de poveşti care implică democraţia, schimbarea, cultura. Citeşte tot articolul

Ce mai e nou de citit?

Ca să nu ne uităm listele neupdatate, am dat o raită prin noutăţi. Ca de fiecare dată vrem multe, pentru că ezităm, ne mai gândim, ne entuziasmăm... Deocamdată lista noastră arată aşa, dar cum punem mare preţ pe tips-uri de ultim moment, daţi-ne de ştire dacă am scăpat ceva şi musai feedback în cazul în care deja aţi trecut pe la cele mai jos aliniate. Citeşte tot articolul

Interviu cu scriitorul Lucian Dan Teodorovici: “Mă simt epuizat atunci cînd celelalte munci nu-mi permit să scriu”

Matei Brunul, cel mai recent roman al lui Lucian Dan Teodorovici e un tur de forţă:  narativ, ca implicaţii psihologice, ca reconstrucţie de epocă, miză etică şi stilistică. E o poveste cu timbru grav, în care se strecoară, senin, emoţia şi candoarea, al cărui protagonist e  un marionetist cu o sensibilitate aparte: condamnat la închisoare politică în anii ’50, Matei Bruno suferă o pierdere parţială de memorie şi nu mai ştie nimic despre 20 de ani din viaţa lui. Citeşte tot articolul

Cartea fetelor din China

M-am apucat să citesc Fetele din Shanghai impulsiv: era una din acele zile cînd singurul lucru pentru care simţeam o oareşce dispoziţie de lectură era o carte care să nu vrea nimic altceva decît să înşire episoade dintr-o poveste reconfortantă, ruptă total de orice mi-ar fi putut părea familiar. Nimic sofisticat, nimic cu pretenţii, nimic prea căutat. Voiam să simt gustul unui bestseller New York Times la fel cum, să spunem, într-o sîmbătă după-amiază, o dispoziţie foarte popcorn şi foarte light m-ar mîna către prima tarabă de hotdogi, într-un parc însorit. Citeşte tot articolul

Interviu – Roberto Quaglia: “Când scriu, cea mai mare obsesie a mea devine cartea pe care o scriu”

Pe scriitorul italian Roberto Quaglia l-am cunoscut în 2004, când i-am luat, ca și acum, un interviu, genul ăla de interviu care pornește de la un set de întrebări și se întinde până când nu mai ai spațiu sau baterie să înregistrezi, și nici măcar nu-ți dai seama de asta. Vorbește mult, scrie neconvențional și petrece mai mult timp în România decât te-ai aștepta. Citeşte tot articolul

Călătorie cu Gellu Naum

Din când în când, şi mai ales la început de săptămâni simt nevoia să citesc ceva de Gellu Naum, mai fredonez pe muzica mea un Apolodor din Labradador, îmi amintesc de Zenobia, şi caut pe youtube să ascult o poezie. E un fel de panaceu al meu pentru zilele de luni, copleşitoare prin multele şi măruntele nimicuri de făcut (trebuie să, mai am să, să nu uit să...) Citeşte tot articolul

Ion Manolescu: benzile desenate şi literatura postmodernă

Când am auzit că în mai, la Bookfest, Ion Manolescu lansează Benzile desenate şi canonul postmodern, un fel de "schiţă imprevizibilă şi deseori fluctuantă a fenomenului literar autohton actual", am zis bun, un pic de sistematizare la zi nu strică, ba chiar se impune. După ce am deschis cartea, m-am cam dezumflat, pentru că "la zi" se opreşte undeva în 2005, cartea fiind reunirea articolelor semnate de Ion Manolescu din anii '90 până în anii 2000 în revistele culturale autohtone. Citeşte tot articolul

Jurnalul unui psihopat, de Venedikt Erofeev

Venedikt Erofeev e cel care a scris Moscova-Petuşki, o carte pe care eu nu am pus încă mâna, care de care mi se reaminteşte de fiecare dată când caut ceva despre Erofeev: ba dau peste vreun post care spune că trebuie citită, ba peste vreun comment care insistă că e "mussssaiii"... Şi mi se mai aminteşte de celălalt Erofeev, pe numele lui Victor, contemporan cu Venedikt (Venicika e născut în '38, Victor în '47), care şi el trebuie citit. Planul meu e să găsesc cumva Moscova-Petuşki, să-l citesc şi pe Victor, şi să vedem cum arată Moscova şi sufletul rus prin ochii amândurora. Dar până una alta vă povestesc despre jurnalul psihopat. Citeşte tot articolul