Scriitori

Snobii: profil, folclor şi paradoxuri

Încep balurile, se deschid stagiunile, curg invitaţiile la evenimente, se deschid  restaurante noi şi felinarele luminează mieros ultimele afişe de cinema şi de spectacole. Oraşul seamănă, în locurile lui bine periate, cu o scenă de teatru cu o bancă şi două personaje, prin care trec totuşi valuri de oameni care monedenizează, că a început sezonul şi e în aer chestia aia subliminal-electrizantă care înseamnă că în oraş forfotesc treburi  noi. Citeşte tot articolul

Despre oameni și piane cu José Luís Peixoto

Când m-am îmbolnăvit, am știut imediat că aveam să mor. Așa începe romanul lui José Luís Peixoto, Cimitirul de piane. Cu sinceritate și naturalețe, ca o carte despre pirați sau despre roboți. Ai crede că povestea se va termina cu o moarte – dar nu anticipezi că va și începe cu una, ba mai mult, că întreaga acțiune a romanului se va petrece în timpul ei. Naratorul te convinge, ca orice povestitor priceput, să-ți suspenzi scepticismul pentru câteva ore și să asculți cu atenție istoria așa cum e ea: spusă de dincolo de timp, de moarte și de miile de momente care formează viața omenească. Citeşte tot articolul

Anne Rice schimbă vampirii pe vârcolaci

Când eu spun Anne Rice voi spuneţi vampiri.

Anne Rice - vampiri... Anne Rice - vampiri...

Mă rog, majoritatea veţi spune vampiri dacă sunteţi fanii nişei noir a genului fantasy, atât de populară de ceva ani. Ei bine, scriitoarea americană se pregăteşte să publice un nou roman în 2012, numai că, de data aceasta, devoratoarea de vampiri se mută în districtul vârcolacilor. Citeşte tot articolul


Sartre vs. Camus

Sau cum prietenia înseamnă pentru fiecare altceva. Documentarul de mai jos vorbește chiar despre felul în care cei doi autori și filosofi existențialiști au pornit la drum ca prieteni buni, dar au sfârșit în tabere opuse din cauza opiniilor politice. Citeşte tot articolul

Incă o lansare cu poezie: de data asta de Iulian Tănase

Dacă asta seară v-am invitat deja la Uneltele de dormit, cu ilustraţii de Gorzo, ale lui Ioan Es. Pop, săptămâna viitoare mergem să-l auzim citind pe Iulian Tănase. Pe Iulian cred că îl cam ştiţi: scrie la Kamikaze, a scris la Caţavencu, îl mai auziţi pe la Guerilla. Nu vă întreb neapărat dacă aţi citit ceva din Iubitafizica sau Adora, dar trebuie să ştiţi că marţi, pe 18 octombrie, pe la 19.00 seara, lansează Cucamonga (da, aţi citit bine, ce năstruşnicie de titlu :) la MŢR. Citeşte tot articolul

Lansare de carte: Unelte de dormit, de Ioan Es. Pop

S-a creat mare tam tam în urmă cu jumătate de an când a ieşit la iveală că poetul Ioan Es. Pop ar fi colaborat cu Securitatea.

Vestea a fost una tulburătoare pentru mulţi, însă această mulţime în cauză era formată din cunoscuţi, amici, prieteni sau colegi, oameni care într-o formă sau alta şi-au arogat dreptul de a fi scandalizaţi pentru că într-un fel sau altul l-au cunoscut personal pe Ioan Es. Pop. Citeşte tot articolul


Noapte albă, de Asa Larsson

Nu e greu de înţeles de ce romanele poliţiste nordice au atâta succes. În nord, chiar şi când zăpezile se topesc, peisajul are personalitate şi substanţă. Frigul, ninsoarea, întunericul pot să ascundă perfect urmele unei crime. Nopţile albe sau zilele scurte din timpul iernii tulbură somnul şi sufletele. Pe de altă parte, unde poate şoca mai tare apariţia unui criminal psihopat, dacă nu într-o societate aşezată, curată, ierarhizată şi foarte închisă?

Citeşte tot articolul


Hisham Matar: despre Gaddafi în Ţara Bărbaţilor

Cartea lui Hisham Matar, În ţara bărbaţilor, este despre Libia la un deceniu după înscăunarea lui Gaddafi. Dacă la început Marea Revoluţie promitea schimbare, după 10 ani portretul dictatorului se conturează definitiv căutând obsedat duşmanii din interior, organizând asasinări televizate pe stadioane, reducând totul la tăcere. Izolarea şi panica anilor '79 sunt cărămizile poveştii scriitorului libian, dar şi cărămizi ale unei temniţe care încă îl mai urmăreşte real. Citeşte tot articolul

Povestea fără sfârşit care ne salvează

Iniţial, mi-a părut rău că nu am citit cartea asta când aveam 9-10 ani, deşi poate nu aş fi intrat în poveste cu totul. Apoi, faptul că am citit-o acum m-a făcut să-mi treacă orice regret. Am înţeles în sfârşit entuziasmul celor mari care - cei mai mulţi nu văzuseră decât filmul - îmi spuneau că e foarte frumoasă, şi ochii larg deschişi ai celor mici care-mi vorbeau despre cum un băieţel a salvat lumea. Citeşte tot articolul

Înapoi la: Odiseea lui Kubrick și Clarke

1. When a distinguished but elderly scientist states that something is possible, he is almost certainly right. When he states that something is impossible, he is very probably wrong.* Poate o să vă întrebați ce ne-a venit să scriem despre Odiseea Spațială. Adevărul e că nu mare lucru - faptul că am văzut accidental pe cineva citind-o în autobuz și mi-am amintit cât de mult mi-a plăcut Arthur C. Clarke atunci când l-am descoperit. Nu-s mulți scriitori pe care încerc să îi epuizez, să citesc tot ce au scris, dar autorul englez s-a numărat printre ei. Citeşte tot articolul