Dacă ar fi să potrivim o veche vorbă după cîștigul recent al lui Julian Barnes, ar ieși ceva de genul: The fourth time is a charm! Și fanii, și scriitorul britanic au răsuflat ușurați după ce premiul Man Booker Prize a mers în 2011 la Julian Barnes și romanul său “The Sense of an Ending”, pe care autorul îl consideră cel mai bun al său din ultimii 5 ani.

A fost a patra oară când Barnes a fost propus pentru Booker Prize, însă de data asta chiar l-a primit. De-a lungul timpului, criticii au iscat multe controverse acuzînd comisia de jurizare de populism. Chiar şi acum ar putea exista astfel de voci, dar nu credem că e cazul: este evident că Julian Barnes este un scriitor care se bucură de recunoașterea multora, un autor popular, dar unul foarte bun. Am mai adăuga aici şi premiul Medicis cu romanul Papagalul lui Flaubert primit în Franța, devenind singurul scriitor distins cu acest premiu.

Vestea Booker-ului ne-a făcut şi pe noi să răsulfăm ușurați, la unison cu toți invitații de aseară de la Guildhall în Londra. Cu premiul acesta, Julian Barnes li s-a alăturat lui Salman Rushdie, Kazuo Ishiguro și Margaret Atwood, toți laureați cu Booker Prize.

Abia așteptăm și noi romanul “The Sense of an Ending”, care foarte probabil se va bucura de multă promovare și cititori în perioada următoare. Povestea tratează sfârșitul unei vieți, din perspectiva unui personaj principal batrân, docil, divorțat, istoric de meserie, ajuns la pensie.

Mai jos vă lăsăm cu spusele oficiale ale scriitorului de la conferința de presă organizată după decernarea premiului.

2 comentarii
  1. Pingback: Impresii de la Kilipirim « Bookaholic

  2. Pingback: Cadou pentru mama de Crăciun. Alegeri sensibile, dilema persistă. « Bookaholic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *