Bookaholic

Din când în când, şi mai ales la început de săptămâni simt nevoia să citesc ceva de Gellu Naum, mai fredonez pe muzica mea un Apolodor din Labradador, îmi amintesc de Zenobia, şi caut pe youtube să ascult o poezie. E un fel de panaceu al meu pentru zilele de luni, copleşitoare prin multele şi măruntele nimicuri de făcut (trebuie să, mai am să, să nu uit să...)

O scurtă călătorie cu Gellu Naum e ca o scurtă Călătorie cu Stelică, poemul pe care îl ascult cel mai des, la începutul căruia marele om spune: “am să caut să nu lăcrimez că sunt ditamai omul”. Suficient ca să priveşti ziua asta altfel.

M-a atras mereu iraţionalul care se activează de fiecare dată cu poezia lui Gellu Naum: simţi că e vorba de o altă frecvenţă, intri în alt timp şi film, mai rarefiat. Iar dacă o mai şi asculţi pe Simona Popescu vorbindu-ţi despre Gellu Naum, atracţia devine incurabilă.

Şi la urma urmei, e foarte bine aşa.

Zi cu potriviri suprarealiste, în sensul de magic de neaşteptate, să aveţi 🙂