
„Cu ultima suflare” a apărut la noi pe la sfârșitul lui septembrie, publicată la Editura Nemira, destul de repede după apariția ei în original (câteva luni). Recunosc că am pus ochii pe ea de când am aflat de povestea neurochirurgului în cauză, care scria încă la cartea aceasta când a murit. Și abia aștept să o citesc, am senzația că voi vedea lumea altfel prin optica lui Kalanithi (oricât de exprimare-clișeu v-ar suna). Cartea, de altfel, a inspirat sute de mii de oameni din întreaga lume, devenind imediat bestseller, a fost tradusă în zeci de țări, a fost bestseller New York Times și cea mai bună carte pe Amazon în ianuarie 2016.
Dacă și tu ești în aceeași „situație”, dar nu ai apucat, până acum, să iei cartea, participând la concursul organizat în parteneriat cu prietenii de la Nemira, poți câștiga unul dintre cele 3 exemplare puse la bătaie. Mai întâi, însă, citește câteva amănunte despre volum.
Update câștigători
Două comentarii au fost excluse din tragerea la sorți: unul pentru că aparținea aceluiași participat, cel de-al doilea pentru că a fost publicat după termenul limită. Așadar, au rămas în concurs 74 de comentarii.
Câștigătorii sunt Livia Belu, Dogaru Valentin și Hasna Sergiu-Stefan. Felicitări!
Premiile: 3 exemplare din volumul „Cu ultima suflare”
La treizeci și șase de ani, neurochirurgul Paul Kalanithi a descoperit că suferă de cancer la plămâni. A fost începutul unei schimbări tragice: medicul care tratează pacienți în fază terminală s-a transformat într-un pacient care se luptă să trăiască. Iar viitorul pe care și-l imagina împreună cu soția s-a evaporat.
„Cu ultima suflare” este cronica transformării sale dintr-un student la Medicină, care se întreabă ce înseamnă o viață plină de sens, în neurochirurg, apoi în pacient și într-un tată care trebuie să-și înfrunte propria moarte.
De ce merită trăită viața? Ce faci când viitorul rămâne un etern prezent? Ce înseamnă să ai un copil când nu mai ai șansă la viață? Iată câteva dintre întrebările la care autorul acestei mărturii profund emoționante caută răspuns. Cartea lui Paul Kalanithi este o meditație de neuitat despre înfruntarea morții și un elogiu al vieții.
„Cu ultima suflare este un gest emoțional care a meritat: o înduioșătoare și meditativă cronică de familie, dar și despre medicină și literatură. În ciuda tonului întunecat, poartă un mesaj pozitiv.“ The Washington Post
Scurte fragmente din carte poți citi aici.
Cartea va fi lansată la București luni, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu. Mai multe detalii, aici. Dacă câștigătorii vor fi din București, vor putea merge și lua exemplarul „Cu ultima suflare” de la eveniment.
Despre Paul Kalanithi
Paul Kalanithi, neurochirurg și scriitor, s-a născut pe 1 aprilie 1977 la New York. A crescut în Kingsman, Arizona, după care a studiat literatura și biologia la Stanford University. A urmat studii aprofundate de istoria și filosofia științei și de medicină la University of Cambridge, absolvind cu distincția cum laude Yale School of Medicine. S-a întors la Stanford pentru a-și continua rezidențiatul în neurochirurgie și studiile postdoctorale în neuroștiințe, obținând cea mai înaltă distincție a Academiei Americane de Neurochirurgie. În anul 2013 a fost diagnosticat cu o boală terminală, despre care a scris în The New York Times și The Washington Post. În 2014 și-a încheiat rezidențiatul. A murit în martie 2015, în timp ce lucra la această carte, care a fost publicată de către soţia lui, Lucy.
Cum câștigi unul dintre cele 3 exemplare „Cu ultima suflare”
Pentru a participa la concurs, trebuie să ne spui, într-un comentariu, de ce ai vrea să citești cartea lui Paul Kalanithi, ce te aștepți să descoperi în ea.
Este permisă o singură participare de persoană (un singur comentariu înscris în concurs), iar câștigătorii vor fi aleși prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința acestui concurs, s-au semnat cu numele real și complet și au lăsat o adresă de e-mail validă.
Mențiuni
Perioada de desfășurare a concursului: 25-30 octombrie, ora 23:59.
Câștigătorii vor fi anunțați pe 31 octombrie.
Prin participarea la concurs, îți exprimi acordul de a primi newsletterul Bookaholic.



As dori sa citesc cartea lui Paul Kalanithi, deoarece sunt interesata sa aflu mai multe despre o perspectiva inteleapta asupra sfarsitului vietii, mai ales avand in vedere ca am suferit recent prima pierdere a unui om extrem de drag.
Am auzit despre aceasta carte si imi doresc sa o citesc pentru a afla cum poti sa mori cu demnitate. M-a impresionat dorinta acestui om de a merge mai departe, in ciuda faptul ca stia cat de aproape ii este sfarsitul. De fapt, cu totii ne indreptam spre acelasi sfarsit insa consideram viata un drept si nu un privilegiu. Putem invata din aceasta carte, cum sa traiesti pentru clipa din prezent si nu in trecut sau viitor!
Îmi doresc să citesc această carte pentru că întotdeauna m-am întrebat ce simți atunci când știi că sfârșitul este aproape, cum poți să accepți despărțirea de cei dragi, cum poți să-ți învingi frica. O mulțime de întrebări care mă macină referitoare la acest subiect.
Nu am auzit de carte pana acum dar mi-a trezit interesul. Imi doresc ss citesc cartea datorita acelei descrieri mentionatebin articol, cu privire la transformarea din student,in medic si apoi in pacient. Am aproape de suflet un om care dupa atatia ani de studiu la medicina a trebuit sa renunte la visele sale si sa o ia de la capat. Imi doresc sa ii ofer aceasta carte.
Imi doresc aceasta carte pentru ca sunt sigur ca am ce invata din ea
As vrea sa citesc aceasta carte in speranta de a intelege prin ce a trecut mama mea din momentul cand a aflat ca nu mai are nicio sansa :(. P.S. chiar daca nu voi castaga, tot o voi cumpara
Am auzit de carte, sunt interesat de carti care descriu stari sufletesti extreme. Ma astept sa fiu incantat si fericit de intalnirea cu scriitura lui Kalahniti.
Pentru că mă inspiră poveștile adevărate.
Imi doresc sa citesc cartea pentru ca este foarte utila. Ma astept sa gasesc o carte plina de emotii, aratandu-mi de ce viata merita traita.
Mi-as dori sa citesc cartea pentru profunzimea trairilor descrise.