După sărbători, iarnă și letargia aferentă, primăvara vine, printre altele, cu forțe proaspete, multe cărți noi și mai multă lumină, numai bună pentru lecturi îndelungate. De aceea, ne-am gândit, împreună cu cei de la Editura Niculescu, să îți propunem cinci titluri proaspete de non-ficțiune, care să îți schimbe optica, să te provoace și să îți aducă noi interpretări asupra unor subiecte care ne privesc, mai mult sau mai puțin, pe toți, precum succesul, limbajul corpului, internetul, vârsta, creativitatea. Despre cărțile pe care le-am selectat pentru tine și care îți pot intra în bibliotecă săptămâna viitoare, dar și despre mecanismul concursului, citești în rândurile care urmează.

Update câștigător

Vă mulțumim tuturor pentru participarea la concurs. În urma tragerii la sorți cu ajutorul Random.org, câștigătoarea pachetului de cărți de la Editura Niculescu este Daria Biea. Felicitări!

(Click pe imagini pentru a mări capturile de ecran)

Premiul: Un pachet cu 5 cărți noi de la Ed. Niculescu

Dintre volumele apărute de curând la Editura Niculescu, am ales pentru tine cinci noutăți editoriale foarte diferite între ele, atât ca tematică, cât și ca stil și abordare. Iată, pe scurt, despre ce este vorba:

Geografia geniului. Cele mai creative locuri din lume: de la Atena antică la Silicon Valley, de Eric Weiner

„O odisee intelectuală, un jurnal de călătorie şi un roman comic, toate integrate într-o singură lucrare. Geografia geniului este o carte inteligentă, originală şi absolut încântătoare!” – Daniel Gilbert, profesor la Universitatea Harvard şi autorul bestsellerului În căutarea fericirii.

„De ce anumite locuri produc o erupţie spontană de creativitate? Ce a contribuit la dezvoltarea Atenei, Florenţei sau a lui Silicon Valley? Această carte inteligentă şi instructivă aduce o nouă perspectivă prin fiecare paragraf al ei. Este un amestec fermecător de istorie şi de înţelepciune, sub mantia unei cărţi de călătorie amuzante, pline de personaje colorate” – Walter Isaacson, autorul bestsellerului Steve Jobs. Biografia autorizată.

Alte detalii despre volum, aici.

Limbajul corpului. Atenţie, gesturile vorbesc pentru noi, de Isabelle Duvernois

Ştiaţi că aproape 70% din comunicarea noastră are loc prin mijloace nonverbale: prin gesturi, mers, privire?

Piciorul care se leagănă, o privire aruncată pe furiş sau o strângere de mână moale sunt adesea mult mai grăitoare decât cuvintele însele. Cu ajutorul acestei cărţi, bogat ilustrate, care conţine numeroase sfaturi practice şi mărturii, veţi învăţa să decodaţi toate gesturile corpului: înroşirea feţei, încrucişarea braţelor sau a picioarelor, postura trunchiului, mângâiatul părului, gâtului sau mâna dusă la spate; toate aceste gesturi pe care corpul nostru le schiţează, cel mai adesea involuntar, nu vor mai avea secrete pentru dumneavoastră. Veţi învăţa, de asemenea, să depistaţi minciuna sau trădarea, să treziţi simpatia, să seduceţi pe cineva ori să îi atrageţi atenţia persoanei de care vă place. Amintiţi-vă că trupul dumneavoastră este un instrument minunat cu ajutorul căruia puteţi obţine succesul la locul de muncă, permiţându-vă să vă sporiţi puterea de convingere şi de negociere, să vă maximizaţi potenţialul sau, pur şi simplu, să comunicaţi mai eficient.

Mai multe amănunte despre volum, dar și informații despre autoarea acestuia, găsești aici.

Descifrarea codului vârstei. O nouă viziune despre cum să rămânem tineri, de Josh Mitteldorf și Dorion Sagan

În Descifrarea codului vârstei, biologul teoretician Josh Mitteldorf şi premiatul scriitor Dorion Sagan demonstrează că evoluţia şi îmbătrânirea sunt şi mai complexe decât ne-am fi imaginat. Folosindu-se de multidisciplinaritate şi analizând istoria ideilor despre evoluţie, această carte argumentează că îmbătrânirea nu este ceva ce „se întâmplă pur şi simplu”, nici rezultatul luptei pentru supravieţuire sau un fenomen genetic inevitabil. Mai curând, îmbătrânirea deţine un scop evolutiv fascinant: stabilizarea populaţiilor şi a ecosistemelor, mereu ameninţate de fluctuaţii ciclice care pot cauza extincţia. Atunci când o specie devine prea numeroasă, se poate expune riscului unei exterminări masive. Îmbătrânirea susţine de fapt evoluţia şi dezvoltarea noastră ca specie. Această nouă perspectivă dinamică asupra îmbătrânirii este provocatoare, antrenantă şi inovatoare şi ne va face să punem într-o lumină nouă modul în care înţelegem îmbătrânirea, moartea şi tot ceea ce ne face umani.

Mai multe detalii despre carte, aici.

Succesul ca mod de viaţă. Trezeşte-te din visare, acţionează acum, preia controlul!, de Bernard Roth

„Succesul ca mod de viaţă este o capodoperă în care autorul descrie cum te poate ajuta gândirea creativă să-ţi atingi scopurile cele mai ambiţioase în viaţă. Oricine citeşte această carte înţelege imediat de ce Bernie este considerat unul dintre cei mai creativi şi mai mari gânditori ai zilelor noastre” – Paul Hait, antreprenor, campion olimpic.

„Înainte de a recomanda altora design thinking-ul, aplică tu însuţi această metodă de orientare şi organizare. Vei vedea astfel că nu numai tu vei fi mai bun, dar şi lumea din jurul tău va deveni una mai bună. Succesul ca mod de viaţă este o sursă valoroasă de metode şi instrumente, care te vor ajuta să-ţi realizezi cel mai personal proiect al tău” – Tim Brown, CEO al IDEO şi autorul cărţii Change by Design.

Alte informații despre carte, aici.

Internetul nostru. Ştim mai mult, înţelegem mai puţin, de Michael Patrick Lynch

„Cartea aceasta este o provocare extrem de interesantă pentru iubitorii intemetului” – BooHist.

„Ideea principală pe care o susţine Michael Lynch este aceea că, dacă înţelegem mai bine condiţiile în care este produsă şi răspândită cunoaşterea – condiţii pe care autorul le explorează clar şi convingător -, atunci ne vom bucura de roadele cunoaşterii în mod responsabil” – Wall Street Journal.

„O nouă carte fascinantă… Michael Lynch scrie despre acest subiect de mult timp şi cu o neîncetată pasiune” – Jill Lepore, The New Yorker.

„Lynch îşi prezintă teoria cu seriozitate, claritate şi atenţie faţă de contextul istoric Acesta a scris o carte inteligentă care dezbate în mod onest probleme importante şi extrem de actuale: Ne transformă internetul în cunoscători pasivi?; Ne afectează internetul capacitatea de a gândi?; Ce se poate face în acest sens? etc.” – David Weinberger, LA Review of Books.

Despre autor, aici.

(Descrierile cărților sunt preluate de pe site-ul Editurii Niculescu.)

Cum câștigi pachetul de cărți

Pentru a participa la concurs, trebuie să ne spui pe scurt, într-un comentariu la acest material, care dintre temele volumelor din pachet te atrage cel mai mult și de ce 

Este permisă o singură participare de persoană (un singur comentariu înscris în concurs), iar câștigătorul/câștigătoarea va fi ales/aleasă prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința acestui concurs, s-au semnat cu numele real și complet și au lăsat o adresă de e-mail validă.

Mențiuni

Perioada de desfășurare a concursului: 6 – 12 martie, ora 23:59.

Câștigătorul/câștigătoarea va fi anunțat/-ă pe 13 martie.

Prin participarea la concurs, îți exprimi acordul de a primi newsletterul Bookaholic.

Mult succes!

77 comentarii
  1. Delia Cristina Miron

    Toate domeniile propuse de aceste cărți sunt interesante . Pot alege doar ordinea în care le-aș citi. Aș incepe cu “Descifrarea codului vârstei” pentru ca, aplicând învățăturile desprinse dintre paginile sale, să câștig timp pentru a le putea citi, gusta, aprecia, aplica și pe celelalte.

    Reply
  2. Oana Draghiciu

    Dintre toate cele cinci tematici, cred ca cea mai interesanta imi pare cea care detaliaza cele mai creative locuri din lume (cartea “Geografia geniului. Cele mai creative locuri din lume: de la Atena antică la Silicon Valley, de Eric Weiner”).

    De ce? Pentru ca la baza tuturor inovatiilor care au directionat dezvoltarea omenirii se afla creativitatea si este interesant de descoperit de ce anumite locuri reprezinta un stimulent in acest sens.

    Multumiri pt. concurs! 🙂

    Reply
  3. Radu Nicoleta

    Descifrarea codului vârstei abordeaza dupa parerea mea cea mai interesanta tema, intrucat aceasta este o tema nu foarte abordata de orice autor, destul de complexa si complicata. Poate fi foarte utila si te invata multe lucruri interesante.

    Reply
  4. Radu Titi

    Succesul ca mod de viaţă. Trezeşte-te din visare, de Bernard Roth reprezinta un fel de carte motivationala dupa parerea mea si consider ca poate fi de folos tuturor oamenilor. Este ideala pentru construirea viitorului si pentru motivarea cititorului intru realizarea sa in viata.

    Reply
  5. Vlad Iulia-Maria

    Imi doresc cartea “Succesul ca mod de viata” de Bernard Roth, deoarece simt nevoia sa citesc ceva care sa ma motiveze sa imi ating obiectivele si sa dobandesc metode prin intermediul carora sa imi gestionez mai bine timpul liber si sa fiu mai organizata.

    Reply
  6. Bianca Rogoveanu

    Succesul ca mod de viaţă. Trezeşte-te din visare, acţionează acum, preia controlul!, de Bernard Roth, pentru ca sunt interesata de dezvoltarea personala.

    Reply
  7. Ioana Crîngea

    Limbajul corpului. Atenţie, gesturile vorbesc pentru noi, de Isabelle Duvernois – pare a fi o carte interesanta pentru ca poti afla informatii esentiale despre persoana cu care ai o conversatie din simpla analizare a gesturilor , plus că mai mult din jumătatea impactului unei conversații este reprezentat de cum spui mesajul și nu mesajul în sine.

    Reply
  8. Ioniță Andreea

    Succesul ca mod de viaţă. Trezeşte-te din visare, de Bernard Roth reprezinta o carte motivațională, interesantă, utilă și de actualitate

    Reply
  9. zincabeiu

    Descifrarea codului varstei.
    Nu trebuie sa ramanem vesnic tineri (Doamne fereste !) , ci sa ne invatam , cu migala , fiecare etapa a vietii.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *