Deși trăiesc în secolul vitezei, mereu cablată, cu urgențe de toate felurile (vorba lui Andrei Pleșu, în Despre frumusețea uitată a vieții), am nevoie, din când în când, și de puțin răgaz. Scrisorile sunt, pentru mine, unul dintre modurile cele mai eficiente de a lua o pauză și a mă sustrage vârtejului zilnic. E adevărat, nu am mai scris de mult o scrisoare, dar îmi amintesc cu drag de perioada în care scriam, o puneam în plic și îi lipeam timbrul cu gust amar. Apoi, emoția de a verifica în fiecare zi căsuța poștală, în speranța că voi găsi răspunsul, nu cred că se compară cu primirea unui e-mail.
De aceea, de dragul vremurilor trecute, dar și pentru că îmi plac scriitorii care trimit scrisori (faine!), voi iniția prin acest articol o mini-serie de corespondențe. Sper să vă placă cel puțin la fel de mult ca mie!
Astăzi vorbim despre scriitori și admiratorii lor.
De câte ori nu v-ați gândit să-i trimiteți scriitorului vostru preferat o scrisoare? Bine, dacă nu mai e în viață, cam greu să-i scrii. Sau de câte ori, după ce ați terminat o carte, nu ați vrut să luați legătura cu autorul acesteia și să-i puneți întrebări? Mărturisesc că eu m-am gândit de câteva ori, însă nu am avut niciodată curajul să fac asta, crezând că, oricum, nu-mi va răspunde, dintr-un motiv sau altul. Voi?
În rândurile ce urmează, am selectat, pentru deliciul vostru, câteva dintre scrisorile trimise de scriitori foarte cunoscuți ca răspuns la cele ale admiratorilor lor.
Notă: Scrisorile le voi lăsa în original (limba engleză), pentru a nu pierde din sens.
Încep cu scrisoarea lui Ayn Rand. Scriitoarea ruso-americană a primit, în 1948, o epistolă de la o admiratoare care o ruga să-i explice o frază din celebrul ei roman, The Fountainhead. Iată un fragment din ceea ce a răspuns autoarea:
Dear Ms. Rondeau:
You asked me to explain the meaning of my sentence in The Fountainhead: “To say ‘I love you’ one must first know how to say the ‘I.”
The meaning of that sentence is contained in the whole of The Fountainhead. And it is stated right in the speech on page 400 from which you took the sentence. The meaning of the “I” is an independent, self-sufficient entity that does not exist for the sake of any other person.
…
An independent “I” is a person who exists for his own sake. Such a person does not make any vicious pretense of self-sacrifice and does not demand it from the person he loves. Which is the only way to be in love and the only form of a self-respecting relationship between two people.
Harper Lee, cunoscuta autoare a cărții Să ucizi o pasăre cântătoare, a primit, în 2006, o cerere specială: un băiețel a 
rugat-o să-i trimită o poză cu autograf. Micuțul admirator nu a primit una – vedeți mai jos de ce :).
Dear Jeremy
I don’t have a picture of myself, so please accept these few lines:
As you grow up, always tell the truth, do no harm to others, and don’t think you are the most important being on earth. Rich or poor, you then can look anyone in the eye and say, “I’m probably no better than you, but I’m certainly your equal.”
Parcă mi-aș dori să fi primit un așa răspuns în copilărie.
Scrisoarea cu scrisul de mână al autoarei de aici
A venit rândul lui Scott Fitzgerald să-i răspundă unei admiratoare. Lane Pride (numele fanei, despre care Fitzgerald spune că e minunat) îi scrie autorului Marelui Gatsby – recenzia noastră aici – în 1925 și-i spune că i-a plăcut foarte mult cartea sa, în ciuda faptului că recenziile, la vremea aceea, nu erau favorabile. Scriitorul american îi scrie comentând și vis-a-vis de primirea inițial proastă a cărții sale.
Dear Miss Lane Pride (What a wonderful name!)
Thank you for your most kind and cordial letter — I think that my first books must have antagonized a lot of people because I know that so many approached this with suspicion and hostility; for the first months there were hardly any sales at all, and until Mencken spoke for it the reviews were angry and childish. Now of course it has become a best seller.
Let me tell you how much I appreciate your writing to me — and how much I hope that future books won’t send you scurrying back to your original opinion.
Faithfully yours
Scrisoarea lui Fitzgerald, în original
O cerere amuzantă în plic a primit și Harold Pinter, de la un grup de elevi de liceu, care aveau câteva întrebări pe 
marginea piesei The Caretaker. Îi puteți citi rândurile ironice mai jos.
Dear Master Seaman,
I’m glad to know of the interest of Form 5A in THE CARETAKER. I will answer your questions quite frankly.
i) Davies’ papers are at Sidcup because that’s where they are.
ii) His name is assumed because he assumed it.
iii) The two brothers see little of each other because they rarely meet.
iv) Aston fiddles with his plugs because he likes doing it.
v) When he goes out to walk, he walks.
vi) The monk swears at Davies because he doesn’t like him.
vii) Davies doesn’t like coloured people.
viii) He refuses to believe that he makes noises during the night.
ix) The Buddha is a Buddha.
x) The shed is a shed.I assure you that these answers to your questions are not intended to be funny.
My best wishes to you all.
Yours sincerely,
Nu știu dacă respectivii elevi au înțeles ceva din acest răspuns, dar trebuie să recunoașteți că această scrisoare vă spune multe lucruri despre personalitatea lui Harold Pinter.
Dacă ați citit, copii fiind, Leul, vrăjitoarea și dulapul și v-a plăcut, atunci veți empatiza cu admiratoarea lui CS Lewis, care i-a scris tocmai pentru a-i spune cât de frumoasă i s-a părut cartea. Fetița a primit și răspuns de la îndrăgitul autor irlandez, o scrisoare de mulțumire și ocazie de a-i povesti de unde i-a venit ideea mărețului leu, Aslan, personajul central al romanului fantasy.
Dear Janet
I am very glad you liked The Lion etc and it was nice of you to write and tell me. The idea in my mind was, “supposing there were other worlds, and if one of them was like Narnia – and if it needed saving – and if Christ went to save it as He came to save us – let’s imagine what shape and name He might have taken there”. And the answer was Aslan.
yours sincerely
Scrisoarea lui CS Lewis, în original
Nu știu dacă ați citit seria de cărți Harry Potter și dacă v-a plăcut. Mie nu-mi mai e rușine să spun că da, am citit și m-a 
prins :). Dacă în momentul ăsta strâmbați din nas, nu mai citiți pasajul acesta, care da, este despre scrisoarea lui J K Rowling.
În 1998, un băiat i-a trimis autoarei britanice o felicitare pentru a-i ura noroc în a câștiga premiul oferit de Guardian pentru cea mai bună carte de ficțiune pentru copii. Dezamăgită că nu a primit premiul, JK Rowling îi răspunde fanului său , cumva încercând să-i dea și o lecție de viață.
Dear Thomas,
Thank you very much indeed for your card wishing me luck in the Guardian Children’s Fiction competition. Unfortunately, I didn’t win — a writer called Henrietta Branford did. But she’s very nice, so I smiled bravely and said “Congratulations” and tried to look as though I didn’t mind at all.
I am very flattered indeed to hear that “Harry Potter” is the best book you have ever read. There will be seven Harry Potter books altogether, and the second one (“Harry Potter and the Chamber of Secrets”) will be in the shops at the start of July.,
Thank you again for writing. (Your handwriting is excellent, by the way).
Yours sincerely,
Scrisoarea în original de aici
Ultima epistolă de astăzi este cea a unui scriitor american, Mark Lindquist, către idolul său, Kurt Vonnegut. Este o scrisoare de cerere a unui sfat ”profesionist”, de căutare a inspirației, de apropiere de scriitorul său preferat.
Dacă ați citit cărțile lui Vonnegut – recenzia noastră la Abatorul Cinci aici – sau ați văzut minunatele sale desene – despre care am scris aici – răspunsul și ”măzgăliturile” lui la scrisoarea lui Mark nu vă vor surprinde, sunt un fel de marcă înregistrată :). Iată un fragment:
Dear Mark Evans Lindquist
I thank you for your very friendly and nourishing letter, undated and with the return address crossed out. Morgan Entrekin, when a mere teenager, not only read my books but was the editor of three of them, so he would be particularly adept at noticing kinship between your works and mine. The writer who most inspired me when I was a stripling is scarcely read at all any more. He was John Dos Passos. Writers of my generation used to say that the great American novel had in fact been written, which was U.S.A. Mailer’s The Naked and The Dead reads and even looks like additional chapters of U.S.A. The other book which wowed me when I was really young has held up better than U.S.A., probably because it is not so burdened with historical particulars, is a minimalist work. It is Voltaire’s Candide. I have not read your Sad Movies, and Dos Passos surely never read anything by me. About twenty new books a week arrive at this house, most of them no doubt marvelous. I simply can’t keep up.
….
Fraternally,
(Semnată)
Brother Vonnegut
Scrisoarea lui Vonnegut, de aici
Sursa: lettersofnote.com
Surse imagini: borderlessnewsandviews.com, kswriter1.com, telegraph.co.uk, time.com,
