Prima carte pe care am citit-o vreodată de la cap la coadă a fost Legendele Olimpului. Era ediția veche, aia cu coperți maro, multe note de subsol și fotografii cu statui și ruine. Era o carte mare, care i-ar fi speriat pe mulți din colegii mei, însă mie mi-a plăcut tocmai asta, că era mare și veche și mirosea a carte pe care o citiseră mulți înaintea mea.

Și nu era a mea.

Sincer, nu-mi amintesc nici până azi dacă am dat-o înapoi sau nu. Dar știu că o mare parte din cultura mea literară e întemeiată pe cărți care nu mi-au aparținut niciodată. Ca niște necunoscuți cu care te împrietenești în tren, așa, accidental.

Când mi-am dat seama că îmi place science-fiction-ul, un unchi mi-a ales din biblioteca lui o sacoșă întreagă de cărți. Pe măsură ce le terminam, pe unele le-am dat înapoi, dar pe altele nu. Mai târziu, împrumutam mult de la bibliotecă. Apoi, de la profesoara mea de chitară și de la colegii de clasă – când mă duceam în vizită primul lucru pe care îl făceam era să le studiez biblioteca.

Abia în facultate am început să-mi cumpăr cărți, până atunci biblioteca alor mei și bibliotecile prietenilor și cunoștințelor fuseseră suficiente, și profitasem destul de ele. La fel cum am cerut, am și oferit însă. Azi, în biblioteca mea există un grup ciudat de cărți care nu-mi aparțin, pe care am uitat să le dau înapoi, în timp ce unele din cărțile mele au dispărut în bibliotecile altor oameni. Schimb cinstit, nu?

Femei, de Bukowski, a aparținut unui coleg de cămin. Scrisori catre fiul meu, a lui Liiceanu, cuiva cu care n-am mai vorbit de doi ani. Protector de Larry Niven e a unchiului care m-a inițiat într-ale SF-ului. Lumea Fluviului, a lui Philip Jose Farmer, e a profesoarei de chitara. Copiii Dunei e a unui coleg de generală.

Printre cărțile pe care nu le mai am – Visează androizii oi electrice a lui Philip K. Dick și Nu toată iarba e la fel, de Alain Gavriluțiu.

Iar asta e doar ce-mi amintesc așa, de departe, fără să-mi arunc o privire în bibliotecă, unde sigur mai găsesc unele pe care nu-mi amintesc să le fi cumpărat vreodată, și simt încă lipsa unor cărți care au dispărut prin bibliotecile altora. Am fost mână largă, niciodată n-am spus nu când cineva mi-a cerut o carte și singura pe care nu aș împrumuta-o niciodată e Nebuloasa din Andromeda de Efremov. Din motive sentimentale.

De altfel, nici nu mai țin minte cui am împrumutat cărțile, și chiar dacă aș ști, nu le-aș mai cere înapoi. Schimbul ăsta e o intruziune plăcută uneori – există un colț al bibliotecii tale care știi că aparține altcuiva. În plus, nu țin neapărat să dau la rândul meu înapoi cărțile pe care le-am împrumutat și de care am uitat. Ne-am împrietenit.

Dacă citind textul ăsta ți-ai amintit că una din cărțile tale e la mine, nu-ți face probleme. Am mare grijă de ele 🙂

Voi ce cărți ați uitat să dați înapoi? Și ce cărți vă lipsesc din bibliotecă?

4 comentarii
  1. AvatarJen

    Eu am memorie buna cand vine vorba de avut datorii. Din pacate, prietenii mei nu au. O singura carte imprumutata “odhneste” la mine in casa si imi aduc aminte de ea cu regularitate: Masterul si Margareta, a unei amice pe care o vad mult mai rar ca atunci cand am imprumutat cartea. (Si nici macar nu mi-a placut!)

    Cand dau cu imprumut, nu imi bat capul prea mult. Si, in afara de cele 9-10 carti la care chiar tin, nici nu ma deranjeaza foarte tare sa “uite” cineva sa imi returneze volumele. Dar era sa imi pocnesc un prieten cu cartea in cap in ziua in care a aparut cu Marginea Fundatiei in mana… dupa ce o cautasem prin casa cam un an. Nu s-a gandit ca e necesar sa imi spuna ca era tot la el.

    Reply
  2. AvatarRontziki

    Legendele Olimpului a fost cartea mea de suflet în copilărie, înainte de Cei trei muschetari 🙂
    Iau destul de rar cărţi cu împrumut, tocmai pentru că nu-mi place să nu le dau înapoi la timp. În plus, aleg cartea de citit şi în funcţie de starea de spirit, iar la cărţile împrumutate mă simt cumva obligată să le citesc primele…
    De împrumutat însă, împrumut mereu, sunt un fel de mică bibliotecă :)), dar de ceva timp, ţin o listă cu cărţile împrumutate, pentru că am rămas fără foarte multe cărţi de-a lungul anului, cărţi pe care mi le doream şi am fost nevoită să le iau din nou…am prieteni şi colegi cărora le împrumut mai multe cărţi odată, aşa că, cea mai bună soluţie, o listă, pe care o modific ori de câte ori dau cărţi şi de fiecare dată când primesc din ele înapoi.

    Reply
  3. Avatariulia

    Am la mine de ceva ani un volum de proza de Edgar Alan Poe de la o matusa(nu intentionez sa-l returnez pentru ca imi place prea mult. Nikos kazanstakis- Zorba the Greek de la un prieten, tot nu reusesc sa o termin, Viata lui Leonardo Da vinci – de la un coleg de servici(acestea doua le voi returna dupa ce le termin de citit) si inca doua care nu mi le mai amintesc. Carti date in imprumut nu am, am dat odata o carte draga mie si tipa a pierdut-o am umblat jumatate de an sa gasesc alta copie a cartii, nu-mi place sa imprumut carti, imi cumpar cartile pe care vreau sa le citesc si foarte rar imprumut la altii.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *