Azi de dimineaţă am mers cu autobuzul… mult (!) pentru că l-am luat în direcţia opusă. În cele 45 de minute dinspre Obor spre Titan aproape că puteam scrie un ghid de buzunar despre ardei copţi, roşii conservate, gem de prune, murături: unde le-au găsit pe cele mai bune, la ce preţ, cum le aşază în sertarele lăzilor frigorifice, în ce fel de pungi, sau cum le pun în borcane (cu oţet sau fără), cât de bună e prima serie, ce mai urmează să facă, că tot s-au făcut de toate anul ăsta! Foarte instructiv şi plin de pathos.

M-am întors acasă cu nevoia aprigă de a zice şi eu ceva, dacă de oprit nimeni nu se oprea, contorizând rodnicia anului în multele rânduri de conserve programate pe raft. Şi am dat peste ceva-ul sub formă de carte de buzunar… despre conserve!

Nu ştiu dacă doamnele din autobuz citesc astfel de cărticele de reţete, dar având în vedere că preţul e de 5.9 lei, cam cât 3 kg de ardei (dacă e să mă iau după ce spuneau dumnealor), le-o recomand… din plin. Poate aşa discuţiile vor fi mai variate: pe lângă murături, ardei copţi, gem de prune şi zacuscă s-ar mai putea strecura un sos, un giveci, nişte pepeni mici la saramură sau, my favourite de-acum, zacuscă de gogoşari cu fructe 🙂

E foarte posibil ca acest mic ghid cu reţete de conserve al Victoriei Pădureţ să se vândă la pachet cu ziare sau ediţii de weekend sau să fie de găsit pe  la chioşcurile de ziare, pentru că pare foarte din acel film. Pe mama mea, de exemplu, o bănuiesc că s-a inspirat din astfel de cărticele, fiindcă de câţiva ani îmi trimite conopidă la borcan (fiartă, cu puţin oţet, genială la o friptură de porc) şi un sos de roşii cu ardei care e perfect şi la paste, şi la ciorbe. Am găsit ambele reţete (cu mici variaţiuni) în Conserve de iarnă.

Cărticica are 79 de reţete, scurte şi la obiect, de la conserve aperitiv, la conserve pentru mâncăruri, murături şi sosuri. Cele mai interesante mi se par conservele aperitiv, un fel de salate conservate pentru iarnă: salata Picadilly (conopidă, telină, ceapă, castraveţi, ardei gras, morcov) şi zacusca de gogoşari cu fructe (gutui, mere, pere) mi se par obligatoriu de-ncercat. Nu de noi, fireste 🙂

Am descoperit ceva ce sună atât de simplu şi atât de bine: usturoi verde în oţet – când firele de usturoi se pun la borcan în puţin oţet si piper, trebuie să fie foarte bun cu porcul de Crăciun. Din categoria sosuri, cel mai apetisant sună ketchup-ul de mere (cu mere, ţelină, ceapă, suc de roşii, cimbru, busuioc – cred că e dulce acrişor), iar în ce le priveşte pe conservele-conserve îmi place că dă sugestii de genul: ardei umpluţi cu hrean sau ardei umpluţi cu vinete.

Pentru că, vorba gospodinelor din 101, dacă tot “se găseşte de toate în piaţă” şi, completez eu, dacă tot se dau prin răzători şi maşini de tocat şi apoi prin crătiţi mari toate aceste fructe şi legume, de ce să nu fie combinate un pic altfel, măcar în câteva borcane de gust şi pentru feedback-ul scării de bloc. Cărticica aceasta nu conţine ingrediente speciale şi reţete sofisticate, ci îţi spune simplu şi clar cum să te abaţi de la bulion, ardei copţi puşi la oţet şi castraveţi muraţi. Şi cam atât, adică tot ce trebuie să ştie omul gospodar toamna.

P.S. Dacă maică-mea se înduplecă să adopte o reţetă nouă, vă spun la iarnă cum e. Treaba e că trebuie să insist rapid, până nu dă bruma în recoltă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *