Bucătăreasa zînelor, de Shirley Barber, m-a atras în primul rînd prin modul în care e ilustrată: paginile sînt încărcate cu scene în care nici un colţişor nu e lăsat gol şi din care apar fiinţişoare de tot felul, spiriduşi, şoareci, flori şi colţuri de pădure, cadrul în care e plasată povestea unei iepuroaice cu un dar aparte pentru gătit: Martha B. Rabbit.

Mathta B. Rabbit are ochi mari şi numai atenţie, două urechi care prind tot ce mişcă, poartă un şorţ impregnat de responsabilitate şi talent culinar şi găteşte cele mai bune cornuri din toată pădurea.

Şoriceii, cînd se duceau la şcoală, treceau pe lîngă casa ei zăbovind la uşă căci ştiau că dacă ea ieşea, avea întotdeauna în buzunarul şorţului praline şi trandafiri pentru ei. Pe elfii obosiţi de pe drum, ea îi poftea în bucătăria ei dichisită, unde îi servea cu cornuri şi cafea de ghindă.

Povestea ei curge cu detalii de felul ăsta, alături de scene pictate pagină după pagină din care aflăm cum Martha iepuriţa făcea provizii, căptuşea podeaua cu nuci pentru iarnă şi fierbea siropuri şi dulceţuri ca să poată să stea apoi liniştită în casă, avînd de toate. Viaţa ei idilică, în miros de măr şi arome de ghindă prăjită se zguduie dramatic însă în momentul în care în pădure îşi fac apariţia băieţii răi, care nu sînt lupi mîncători de iepuri fragezi şi bine fezandaţi în confortul căldicel din căsuţa de sub măr, ci trei şobolani spărgători de case.

Şobolanii, ilustraţie originală din Bucătăreasa zînelor

Şobolanii, ilustraţie originală din Bucătăreasa zînelor

Sursa

„Pe la miezul nopţii, şobolanii şi-au tras în picioare nişte cizme cu care mergeau la furat, şi-au luat cu ei cîteva scule de spart lacăte şi au plecat pe poteca din pădure. Sub lumina palidă a lunii, ei au forţat fără zgomot uşa Marthei şi au pătruns înăuntru. Apoi şi-au umplut sacul cu tot ce au găsit în cămara ei – au luat tot în afară de muştar, căci şobolanilor nu le place deloc muştarul.“

Acesta fiind punctul culminant al poveştii, am să trec sub tăcere cît pot din ceea ce urmează, rezervîndu-mi în schimb răgazul de a face cîteva observaţii de pe marginea unei poveşti care m-a atras şi m-a intrigat destul de mult. Cu atît mai mult cu cît ilustraţiile aproape că m-au hipnotizat. Sînt printre cele mai frumoase ilustraţii pentru cărţi de copii şi cu siguranţă o să-mi mai bag nasul în alte cîteva cărţi de Shirley Barber.

Dar să revin la observaţii:

La un moment dat, Martha e nevoită să muncească pentru cineva, iar acel cineva e Piticul cel bătrîn care ţine o casă de oaspeţi pentru elfi şi zîne. Dacă ar fi fost să-mi amestec şi eu condeiul magic, l-aş fi făcut pe Piticul cel Bătrîn mai puţin autoritar şi ceva mai puţin profitor. Sau măcar i-aş fi discutat puţin statutul în poveste făcîndu-l să se întîlnească cu cineva mai mărinimos decît el. Nu de alta, dar Piticul el bătrîn chiar ocupă rolul mărinimosului de serviciu în poveste, iar asta doar pentru că  îi oferă un job Marthei, iepuriţa supertalentată şi ajunsă pe drumuri după ce a fost călcată de hoţi.

Piticul cel Bătrîn, ocupat şi vigilent

Piticul cel Bătrîn, ocupat şi vigilent

Sursa

Îi oferă, cum spuneam, un job, numai că pentru asta nu e chiar un dulce. O face, de exemplu, să plîngă pe pisicuţa Tabitha pentru că a ars prăjiturile (!!!!). Şi în schimbul serviciilor de bucătăreasă, Martha B. Rabbit, cea mai bună bucătăreasă din pădure, primeşte mîncare şi … cam atît.

Respectînd logica basmului  care presupune o schemă în care bunii sînt cu bunii, răii cu răii şi binele învinge, cu bunii sînt Martha, pisicuţa Tabitha, elfii, zînele şi şoriceii, iar răii sînt şobolanii, care sînt şi băgaţi la zdup în cele din urmă. Piticul cel bătrîn, ca şi  binele al cărui triumf îl înlesneşte  la final, ar merita însă  o discuţie separată. Ca şi povestea nespusă a şobolanilor, dacă m-ar întreab pe mine cineva!

Binele, pentru Martha B. Rabbit înseamnă să muncească în fiecare săptămînă pentru Piticul cel bătrîn, spetindu-se să gătească şi să spele vasele după petrecerea organizată pentru toate zînele şi toţi elfii din pădure. Ea pleacă acasă, împreună cu pisicuţa obosită, „sub lumina rece a primilor zori“.

Martha face o cafea de ghindă foarte apreciată de elfi

Martha face o cafea de ghindă foarte apreciată de elfi

Sursa

Mă întreb şi eu dacă nu era mai bine cînd Martha, iepurica cea iscusită, trăia pe cont propriu, din ce aduna de prin pădure, şi nu trebuia să spele atîtea vase şi să gătească săptămînal pentru atît de mulţi oameni (pardon, elfi). Nu mai punem la socoteală faptul că cei care muncesc nu dansează şi nu mănîncă la petrecerea fiinţelor magice, ci doar îşi dau silinţa să le mulţumească şi să le smulgă laude (Oare o să le placă acestor minunate fiinţe ce am gătit eu, se întreba iepuroaica neliniştită). Şi asta doar pentru a avea ce să mănînce la ele în scorbură pînă la următoarea petrecere, nu musai şi pentru protecţie (pisicuţa Tabitha va fi cea care o s-o apere pe mai departe de şobolani nărăviţi la rele).

Zîne

Zîne

Sursa

De ce, mă întreb,  nu se putea termina povestea doar cu o petrecere reuşită, la care Martha ar fi  gătit îngereşte, dar s-a fi şi distrat pe cinste, familionul de fiinţe magice ar fi făcut-o să se simtă bine şi i-ar fi promis protecţie necondiţionată împotriva altor spărgători de cămări aşa, din simpatie şi prietenie? Şi, apropo, cum de au ajuns şobolanii să spargă cămările iepuriţelor cinstite?

zineSursa

Asta chiar ar fi fost un fantasy cu totul şi cu totul, nu doar cu ilustraţii şi un happy ending, well, după mine discutabil. Adică, pe bune, chiar e cu happy-end să munceşti pînă cînd se crapă de ziuă, doar pe mîncare, chiar şi pentru zîne? E echitabil schimbul muncă intensivă o dată pe săptămînă (sub supravegherea activă a Piticului!), hrană pentru toată săptămîna? Asta  în condiţiile în care, pînă să se întîmple jaful, pădurea îi oferea Marthei cam tot ce avea nevoie, fără să depindă de niciun pitic. Care pitic oricum nu o apără de hoţi, doar îi acceptă practic serviciile de voluntariat! Parcă era mai simplu cu alte poveşti, dar e mereu mai simplu cînd doar asculţi şi nu eşti antrenat să tot întrebi de ce de ce de ce la fiecare paragraf!

Magic touch: Shirley Barber in her home studio.Sursa

M-am bucurat că e frumos tradusă povestea, chiar dacă numele traducătoarei, Victoria Milescu, e trecut abia la sfîrşitul cărţii, lîngă adresa editurii (Flamingo GD). Bucătăreasa zînelor e prima carte a lui Shirley Barber. Urmează o serie întreagă (din ea face parte şi Zîna dinţişorului, o fi aceeaşi cu Zîna Măseluţă?), pentru care povestea iepuroaicei Martha B. Rabbit mi-a trezit interesul. Nu ştiu de ce, dar presimt că piticul cel Bătrîn o să-şi mai facă apariţia şi în următoarele cărţi.

Alina Purcaru

critic literar, redactor Observator Cultural, fost redactor Cotidianul, colaborator Dilema Veche, co-autor al romanului colectiv Rubik


Un comentariu
  1. AvatarIrina

    Iubesc cartea asta 🙂 . I-am citit-o băieţelului meu cel mare (când era mai mic). Dar era numai o scuză ca să mă pierd în desenele din paginile ei şi să mi să pară că trăiesc în poveste.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *