Iulian Tănase ne-a obișnuit deja cu lansările sale altfel, ieșite din tiparul plicticos și cercul vicios al acestora. Aseară a fost lansarea celei de-a treia ediții a cărții ”Iubitafizica” (după cea din 2002, ediția tipărită și ediția digitală), volum ce vine cu un capitol în plus și o grafică de excepție (un preview aici). A fost o seară plină de suflul poeziei, povești spune de Iulian și muzica celor de la Avant’n’Gard şi Simona Radu & Co. (scroll down pentru audio și video!).

Sper că îl cunoașteți deja pe Iulian Tănase, fie din Kamikaze sau pentru că a scris la Caţavencu, fie pentru că a revenit și-l mai auziţi pe la Guerilla, fie din poeziile sau proza lui. Nouă ne place tare mult și declarăm acest lucru de fiecare dată când avem ocazia.

Lansarea de la Clubul Țăranului Român a fost, precum vă sugeram mai sus, un soi de lectură publică – Iulian a citit câteva pasaje din ”Iubitafizica” (se poate comanda de pe site-ul editurii Herg Benet), pe care le-a asezonat cu povești din realitate, dând autenticitate ficțiunii sale. Momentele de lectură au fost ”întrerupte” de cântări. Inutil să vă mai spun că am plecat acasă cu muzică și poezie răsunându-mi în urechi.

Scriitorul a început seara prin a mulțumi tuturor oamenilor care au făcut posibilă apariția acestei cărți. Printre aceștia, vă spun doar de Alexandru Voicescu, de la Herg Benet care, precum zicea Iulian, ”nu face o afacere bună publicându-mă pe mine, eu nu sunt unii dintre autorii aceia care vând”. De altfel, a mulțumit în mod special și lui Gabi Dumitru, cel care a realizat coperta la ”Iubitafizica” (dar și la ”Oase migratoare”) – ”o copertă foarte frumoasă, care s-a născut în chinuri mari, au fost foarte multe variante (…)”.

IMG_1152

Iulian citind

Nu se putea să nu amintească (de multe ori 🙂 ) de soția lui, Ioana, și de tricourile sale faine – de altfel, Iulian purta un astfel de tricou aseară.

Ioana a început să facă tricouri fără să-mi ceară voie, cu texte poetice din cărțile mele și cu destul de mult succes – o găsiți pe Facebook Ioana Tănase Manufactory, chiar vă recomand să intrați să vedeți.

O combinație între haine și poezie. Pentru un autor este destul de plăcut să știe că poezia lui ajunge pe trupul unei femei, pe pielea unui tricou mai exact, că face și pentru bărbați.

photo 1

Iulian citind acompaniat de Avant’n’Gard. În imagine,lângă masa lui Iulian, Ioana Tănase și copiii lor, Sasha și Adora

După acest preambul, poetul s-a întors la semnificația titlului cărții sale, cuvântul ”iubitafizica”, o invenție de-ale sale.

L-am inventat în armată, era în 1999-2000 și în biblioteca unității am descoperit o carte despre patafizică – știința soluțiilor imaginare, a particularului și a legilor care guvernează excepțiile. A fost inventată de Alfred Jarry. Prin 1948, la Paris, s-a înființat un colegiu de patafizică, niște tipi cu foarte mult haz puneau lumea la cale, inventând tot felul de jocuri absurde. Din colegiu făceau parte Boris Vian, Raymond Queneau, Eugen Ionescu, frații Marx etc.

De la acea carte mi-a venit instant acest cuvânt, ”iubitafizica”, am simțit că este un cuvânt foarte puternic, că are o forță, este fertil, adânc, bogat și am avut intuiția că din el se poate naște o lume întreagă.

În armată, m-am legat cumva de acest cuvânt și, după ce m-am eliberat, am elaborat, în 2 ani, această carte.

”Iubitafizica” este, conform lui Iulian, o știință a iubirilor imaginare. În carte, veți găsi reformulate legile patafizicii despre care povestea mai sus, lunile anului rescrise, un calendar iubitafizic neortodox, o listă cu zeități iubitafizice, un catalog al iubitafizicienilor profesioniști (din acesta fac parte autori care l-au inspirat pe poet și cărora le-a ”folosit” niște personaje) – printre ei, Cortazar, Flaubert, Ortega y Gasset, Jarry, Llosa, Naum, Sabato, Boris Vian ș.a.m.d) și multe, multe pastile și suprize literare.

IMG_1156

Iulian, fetița lui Adora și băiețelul său Sasha, ascultându-i pe Avant’n’Gard

Tot Iulian Tănase spunea despre ”Iubitafizica” și lansare:

Este o carte cu o arhitectură mai specială.

E aiurea să vorbesc eu ca autor despre cartea mea, dar, pe de altă parte, mă plictisesc foarte tare lansările unde sunt invitați niște critici literari și îi uită Dumnezeu vorbind, iar lumea se plictisește. Mai bine o lectură cinstită, să luați contact direct cu cartea, decât să spună cineva niște cuvinte complezente.

Nu cred să fi fost cineva în sală care să nu fi fost de acord cu remarca lui Iulian, cel puțin eu am auzit un zumzet de aprobare – dovadă că ar trebui să se schimbe ritualurile de lansare ale unei cărți, să fie mai frumoase și interesante, în general.

Despre coincidențe și frumusețea lor:

Primul capitol, o serie de nouăsprezece iubite imaginare, ”Strigarea lotului 19”, de la Adora la Zenobia.

Am scris cartea în 2000-2001, iar fiica mea (pe care o cheamă Adora) s-a născut în 2009. Adora este un cuvânt care vine de la verbul a adora, pe care eu l-am substantivizat.

În 2005 am mai scris o serie, un capitol, ”Otra bruja”, sunt 28 de texte și mi-am dat seama acum că ultimul text este al 28-lea și Adora s-a născut într-o zi de 28 și mi-a plăcut pentru că n-a fost premeditat nimic, s-a întâmplat pur și simplu.

IMG_1155

Momentul celor de la Avant’n’Gard

Despre viața ca ficțiune:

Aceste iubite sunt imaginare și nu sunt imaginare, în sensul în care este foarte multă viață, foarte multe întâmplări pe care le-am trăit, dar și iubite imaginare pe linie livrescă (cum ar fi ”Lucreția”, din ”Elogiu mamei vitrege” al lui Llosa). E un amestec ciudat.

Până la urmă, trecutul nostru se transformă în ficțiune. Dacă privim înapoi, ne dăm seama că lucrurile pe care le-am trăit par ficțiune scrisă de un autor pe care poate nu-l cunoaștem și este important  să ne raportăm la trecutul nostru cu o anumită distanță, să ne dăm seama că ne aparține, că e povestea noastră, dar că, în același timp, i-ar putea aparține oricui.

Memoria ne imprimă identitate și ne leagă cumva cu toți cei care am fost.

Una dintre poveștile pe care le-a spus publicului Iulian Tănase aseară, plină de tâlc:

Povestea este cât se poate de reală, deși pare o ficțiune. S-a întâmplat în 1994, eram la spectacol de teatru de Shakespeare, la Teatrul de Comedie, împreună cu prietena mea de atunci. Ea avea o brichetă în mână. Îmi amintesc că juca Florin Călinescu în acel spectacol și făcea foarte multe cioace. Ersta era studentă la actorie, n-am să-i spun numele real, și se tot juca cu bricheta, o apropria de fața mea – pe atunci aveam o barbă mai mare și mai neagră decât acum – și bricheta nu se aprindea.

La un moment dat, s-a aprins bricheta și mi-a luat foc barba, în timpul spectacolului, s-a ridicat așa o flamă mare de pe fața mea. Mi-am stins singur focul de pe față, dar eram stupefiat, nu înțelegeam ce se întâmplă. Era deja un film la care eu eram spectator. Oamenii se uitau la noi, mirosea a păr de porc pârlit și eu aș fi vrut să plecăm, că era aiurea. Ea nu a vrut, așa că am stat ca un prost până la sfârșitul spectacolului. Am acumulat foarte multă tensiune nervoasă.

Am avut atunci un moment în care corpul nu mă mai asculta, mintea mi-era blocată și am avut o revelație: că în orice clipă, suntem aproape de nebunie sau de crimă.

Astfel de episoade sunt relatate în această carte.

IMG_1168

La autografe se formase o coadă lungă 🙂

Despre ce este important pentru un scriitor:

Noi trăim foarte multe lucruri și trebuie să fim mereu atenți, să nu mergem cu butonul atenției stins pe stradă sau în viață, în general. Să nu uităm să ne mirăm și să ne antrenăm ochiul să vedem și ceea ce nu se vede cu ochiul diurn. Ochii neortodocși sunt foarte importanți în poezie și în scris, în general.

 

Și pentru că e frumos să-l citești pe Iulian, dar și mai fain e să-ți citească el, v-am pregătit o supriză: câteva fragmente audio de la lansarea de aseară. Super bonus: Iulian citind și acompaniat de Avant’n’Gard și Simona Radu & Co. audio și video.

 

 

 

 

Mulțumiri speciale lui Iulian Tănase și invitaților săi, care și-au dat bucuroși acceptul pentru a apărea pe Bookaholic – ca să ne lăudăm, Iulian ne-a spus, încă o dată, cât de tare îi place site-ul nostru și, pentru a ne dovedi, ne-a dat un autograf simpatic pe prima pagina a cărții ”Iubitafizica” :).

 

 

Eli Bădică

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator și la „Suplimentul de cultură” și „Revista Arte și Meserii”. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Pasionată de literatura contemporană, teatru, film, scris & altele.(credit foto: machromart)


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *