Bookaholic

Să ne înțelegem de la bun început: sunt un mare fan al serialului, așa cum eram fan True Blood înainte să mă apuc de seria Southern Vampires a lui Charlaine Harris. Deci nu sunt vampire-hater din principiu, ba dimpotriva. Iar dincolo de dramele sentimentale și triunghiul amoros clasic, numai bune pentru sucit minți adolescentine, scenariștii au transformat materialul brut din cărțile lui L. J. Smith într-un serial care, recunosc cinstit, m-a prins de la primul episod. Mai multe despre toate motivele pentru care Vampire Diaries este chiar un show scris cu cap, găsiți aici. Dar să revenim la seria lui L. J. Smith.

Ei bine, atunci când vă spuneam că scenariștii au luat romanele și le-au transformat în ceva super-entertaining pentru TV, nu știam cam cât de complicat a fost de fapt procesul ăsta. Dar după ce am terminat primul volum din serie, mi-am dat seama că oamenii merită o bere rece de la fiecare fan al serialului, pentru că ei n-au reușit doar să transforme o carte într-un show. Au făcut, mă scuzați, din r***t bici și l-au făcut să și trosnească.

Prima chestie care mi-a trecut prin cap când citeam The Awakening (primul volum din series) a fost că am senzația că citesc un rezumat. Sau, nu știu, niște fan fiction despre serial. Nu romanul real. Altfel nu puteam să-mi explic scriitura îngrozitor de superficială sau că, în afară de cele trei personaje principale, Elena, Damon și Stefan, nimeni altcineva nu e binecuvântat de autoare cu o personalitate reală.

Cât despre poveste în sine – în caz că vă întrebați de unde au ieșit toate fetele alea care plâng și suspină la cinema după Robert Pattinson, după care își petrec toată viața sărind dintr-o relație ratată în alta, pentru că sunt incapabile să priceapă că ființele umane reale nu sunt unidimensional perfecte – ei bine, cred că epidemia care le-a lovit pe toate a început în ’92, odată cu primul volum din Vampire Diaries.

Elena, personajul principal din Jurnalele Vampirilor, are 17 ani și e cea mai populară fată din liceu. Are două prietene, Bonnie și Meredith, care se țin după ea ca doi pechinezi după o babă cu parizer în sacoșă și, în general, nu prea multe chestii în cap, în afară de (bang!) Stefan Salvatore, pe care din momentul în care îl vede, se jură că va fi al ei. Se jură nu numai ea, ci și prietenele ei, care merg în cimitir și jură pe sânge că vor face orice s-o ajute să-l cucerească pe vampirul cu Porsche (evident, niciun vampir care se respectă nu vine la școală fără ochelari de soare Ray Ban și o decapotabilă).

Bla bla bla, se întâlnesc, se îndrăgostesc, pe felie intră, așa cum vă așteptați probabil, Damon, care este, evident, jumătatea periculoasă a familiei și, fără absolut niciun motiv – pentru că Elena are exact câtă minte te-ai aștepta de la o puștoaică de 17 ani, posibil chiar mai puțină – se îndrăgostește la rândul lui de protagonista noastră. Elena evident că e o frumusețe și, deși își tratează prietenii ca pe niște unelte și nu-și imaginează că ar putea să facă altceva cu viața ei decât să se mărite cu un vampir, e în mod suprinzător extrem de iubită, și înconjurată numai de oameni care și-ar da viața, în mod inexplicabil, pentru ea, până la punctual la care ești destul de sigur că toți au fost ori spălați pe creier, ori au suferit o lobotomie, și aproape că speri ca povestea s-o transforme într-un soi de evil bitch care i-a manipulat pe toți de la bun început și îi ucide în final în chinuri groaznice… dar nu.

Pentru cine se uită la serial și știe cât de cât poveste, e bine de știut că romanele – cel puțin seria originală, adică primele patru – acoperă apariția lui Katherine și, mai târziu, a lui Klaus, dar și transformarea Elenei în vampir. Nu vă așteptați însă la twist-urile narative și surprizele pentru care serialul e cunoscut. Sau la personajele colorate și de o moralitate îndoielnică, pe care nu le poți încadra în șaboanele clasice de bun sau rău. La dialoguri fâșnețe sau măcar la replici ironice din partea lui Damon. Nuuuu.

Discursul Elenei nu iese din seria îl iubesc pe Stefan/ vreau să fiu cu Stefan / omg, Stefan is hurt!, Stefan e la fel de interesant ca un câine care se învârte în jurul cozii, în încercarea lui de a fi un vampir bun, care se hrănește doar cu iepurași, Meredith (un personaj care lipsește din serial) și Bonnie, prietenele Elenei, n-au vieți personale, totul pentru ele se învârte în jurul Elenei și a celor doi frați. Damon e singurul personaj cu ceva rotunjimi și o ambiguitate morală cât de cât interesantă. Numai că autoarea are grijă să îi dea în cap constant cu tot felul de mărunțișuri, imaginându-și că cititorii prefer să se întoarcă la Stefan și Elena și declarațiile lor de dragoste care ar îngrețoșa-o și pe Bella Swan.

Un amănunt care s-ar putea să fie dezamăgitor pentru amatoarele de combinații vampirești este faptul că în Jurnalele Vampirilor lui L. J. Smith vampirii nu fac sex (nu, în serial n-au păstrat limitările lui Smith :)). Nu pot și gata. Satisfacțiile lor sunt ceva mai… epicuriene, să zicem. Noi nu ne-am putut abține să nu ne întrebăm, ne scuzați, la ce le folosește. Că intuim că nici pipi nu prea fac.

Acestea fiind zise, n-am crezut că o să recomand vreodată un serial în locul unei cărți, dar iată. Nu citiți, vă rog, Jurnalele Vampirilor. Uitați-vă la serial.

Sau citiți seria lui Charlaine Harris, unde personajul principal e o chelneriță haioasă care nu-și construiește viața în jurul unui bărbat, indiferent cât de vampir sexy ar fi el, și e specializată în îngropat cadavre care ajung în mod constant, prin diverse twist-uri ale poveștii, la ea în bucătărie. Citiți Jocurile Foamei, care a dat lumii una dintre cele mai mișto protagoniste YA.

Când m-am oprit din citit, întrebați? Când Elena, proaspăt întoarsă din morți, începe să primească atribute de înger. Adică mother-fucking-wings!. Sookie Stackhouse would not approve.