Până să-mi atragă o prietenă atenția, nu observasem că ar fi ceva “în neregulă” cu leapșa cu cărți care circulă pe Facebook. Am aflat atunci că sunt tot felul de păreri că ar fi o formă de aroganță, că cititul e o chestiune personală nu una cu care să te “dai mare”, că se pune presiune pe cei care nu citesc atât de mult, că se minte la greu și altele cam la fel. Serios?

De când a devenit cititul o formă de aroganță? În naivitatea mea, credeam că leapșa asta cu cărți e o chestie bună. Uitându-mă prin listele prietenilor, am aflat de o grămadă de cărți faine, le-am căutat, pe unele le-am pus pe lista de lecturi, de altele m-am bucurat că mi-am reamintit.

Așa îți dai seama și care sunt cărțile preferate ale majorității, care sunt titilurile cele mai populare și descoperi “obscurități” care, dacă vin de la un prieten în ale cărui gusturi în materie de literatură ai încredere, merită descoperite. Nu se aplică doar la literatură. Unele sunt cărți de specialitate – dacă cineva pe care îl știu priceput într-un domeniu care mă interesează, dar despre care nu știu încă prea multe, îmi recomandă o carte esențială, atunci ea trebuie să fie una de referință pentru înțelegerea domeniului respectiv.

O listă de genul ăsta spune multe despre persoana respectivă, despre gusturile ei, dar mai ales despre personalitate. Cărțile pe care le alegem ne reprezintă. Unele sunt mai depresive, altele sunt legate de relații, unele sunt grele, profunde, altele au un anumit dinamism, unele sunt despre sex, altele sunt întunecate, unele sunt romantice, altele stranii, unele directe, altele pline de subtilități. Ceea ce citești spune multe despre tine, mai ales când le pui într-o listă de cărți care te-au format, cu o anumită importanță, cel puțin la un moment dat al vieții tale.

Nu mi se pare nimic greșit în a vorbi despre cărți pe Facebook, ba din contră, chiar și dacă e o joacă precum e leapșa asta. Prin simpla ei existență, îndeamnă la lectură, îți aduce cărțile în prim plan și-ți amintește, dacă uitasei, că-ți poți petrece timpul și altfel decât uitându-te la tv, bând bere și frecând net-ul. Se discută despre cărți pe Facebook, ce ciudat! Ba deloc, e perfect normal, aș spune. E o aroganță mai mare să-ți pui lista de cărți preferate decât poze cu mâncare, poze din vacanțe exotice, poze cu ultimele cumpărături, poze cu pisici, cu copii, cu mașini, cu apusuri de soare, selfie-uri la piscină, posturi despre opțiunile politice, despre beții, despre cât de cool și unic în lumea asta mare ești că fumezi iarbă sau comentarii în care critici ce vezi pe stradă? Nu cred. E vorba despre lucrurile care ne plac sau care ne preocupă.

Da, pe Facebook toți vrem să părem mai deștepți, mai frumoși și mai devreme acasă. O leapșa cu cărți poate fi o ocazie bună să arătăm cât de citiți suntem. Dar, serios acum, prefer oricând ca cineva să se dea mare cu cărțile citite decât cu orice altceva. De ce deranjează lucrul ăsta? Mai ales că, sunt convinsă, scopul celor care au răspuns la provocarea respectivă nu a fost deloc să se dea mari, cât să împărtășească cu ceilalți cărțile care i-au schimbat, bucurat, marcat, titlurile alea importante care te formează.

Mai remarca cineva că sunt multe cărți ale copilăriei în listă și că mulți par să nu mai fi citit altceva de la Cireșarii încoace. Nu știu cât de real e. Cărțile copilăriei sunt, într-adevăr, cele care te marchează în primă fază. Te raportezi la ele, sunt primele care te-au apropiat de cărți, care te-au prins și care te-au făcut să citești mai departe.

Altcineva remarca faptul că sunt cam aceleași titluri peste tot și majoritatea de mâna a doua. Nu știu cum arată feed-ul vostru în materie de literatură, dar al meu e al naibii de divers și de fain. Abia dacă se suprapun câteva cărți și alea nu-s deloc proaste. Poate sunt eu norocoasă. Evident, unde e o chestie de masă, apar inevitabil lucruri de toate felurile. Important este, repet, faptul că se discută atât de mutl și de deschis despfre cărți. Un lucru care m-a bucurat a fost să văd pe wall-urile prietenilor mei discuții pornind de la listele fiecăruia, adăugiri, comentarii.

Te face o leapșa cu cărți să te simți vinovat că citești prea puțin? Well, asta nu e problema lepșei. 🙂 Dacă-ți dă de gândit cu atât mai bine. Nu cred, și aici îmi voi lua multe roșii în cap, că lectura e obligatorie. Nu cred că cititul trebuie să fie normativ, că ești mai bun sau mai rău dacă (nu) citești. Dacă te simți vinovat, însă, înseamnă că ți-ai dori să citești mai mult, că îți plac cărțile, dar că-ți găsești motive mai mult sau mai puțin reale să nu citești cât ai vrea (de exemplu veșnicul “nu am timp”). În acest caz, o leapșa de genul ăsta te poate motiva.

Mai auzeam apoi că lectura e o chestie intimă, de ce să o împărtășești cu alții? Mai intimă decât pozele cu copii? Mai intimă decât dramele sentimentale? Mai intimă decât alte pasiuni, cum ar fi sportul? Mai intimă decât nunta, botezul, ba chiar înmormântarea? Mai intimă decât că te-ai îmbătat aseară și ai pus o poză blurată pe Facebook? Mai intimă decât pozele teribiliste din liceu? Mai intimă decât exprimarea publică a sentimentelor pentru o persoană? Nu înțeleg.

Drept încheiere, ceva amuzant – m-a întrebat o prietenă acum câteva zile dacă nu cumva leapșa asta cu cărți a început de la noi. Hmm, de la noi? Da, mi-a spus ea, de la articolul Adei Roseti, care ne provoca să facem o listă cu cărțile care ne-au marcat, articol la care a răspuns multă lume și în comentarii și pe Facebook, apărut cu puțin timp înainte să înceapă nebunia de pe net. N-am de unde să știu sigur dar, dacă e așa, ne bucurăm foarte tare. 🙂

P.S. Până una-alta, aroganți cum suntem și noi, nu uitați că pentru cumpărat cărți pentru voi și pentru cei mai “aroganți” dintre prietenii voștri, adică ăia care vă recomandă cărți faine. 🙂

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


31 comentarii
  1. pastel

    Nu m-am gindit o clipa la aspectul arogantei a unora dintr noi. Sincer, am vazut un prilej de trezire a unor impatimiti si a multor tineri sa afle in lectura cartilor un alt mod placut de a petrece din timpul vietii si de a renunta la ceva daunator.
    La ce bun sa te uiti la televiziuni ce prezinta cum danseaza fata “X” avind doar o frunza in fata, miscindu-se obscen, fara jena, provocator. De ce ar trebui sa vedem ca fata “X” si-a pus silicoane si acum vrea sa renunte la virginitate.
    Si cartile, foarte putine, au fapte imorale, neaceptabile in educatia tinerilor, dar cele mai multe sint instructive, iti dau invatatura necesara vietii pentru viitor. Unele iti trezesc curiozitatea, unele iti dezvolta personalitatea, altele te invata sa fii un om normal, intelegator, tolerant, uman. Si la televizor poti afla multe, instructive. Dar cititul sau cartea au un impact parca mai intim, mai profund decit filmul. Nu gasesc locul arogantei intre cei care au numit citeva carti, citiva autori. Cine a citit nu s-a oprit la doar 10 carti, si doar la un anumit fel. Vreau sa spun ca “arogantul” nu este intre noi. Si chiar de ar fi, intrat in acest joc, are toate sansele sa se schimbe.

    Reply
  2. Ion

    ” Un tip de inavutire care nu poate straluci, poleita fiind cu aurul fizic, nu poate fi upgradata cu motoare turbo si huse din piele, nu i se mai poate adauga un etaj placat cu marmura de Carrara. Intr-un cuvant nu frapeaza. “Cuvantul” (cu sensul sau laic si chiar teologic) nu e asemenea imensului papagalului rosu al lui Kierkegaard. Nu il poti parca, pentru a fi admirat, pe locurile pentru persoanele cu handicap, nu are eticheta la vedere, nu il poti pozitiona drep fundal pentru un selfie ”
    – Si-atunci sa ne etalam pe Facebook!

    Reply
  3. Bookaholic

    Godfrey, trebuie sa iti spun ca esti putin cam ignorant in ce priveste ice bucket challenge, e suficient sa dai putin google search, ca sa intelegi ca are DOAR de a face cu ajutorarea oamenilor. Dar ca sa nu te chinui prea mult, iti pun un mic citat dintr-un articol recent: „The Ice Bucket Challenge has proven to be a great help to the charities catering to patients with Lou Gehrig’s disease, as donations that poured in have reportedly reached an accumulated record-high of $100 million, ever since the challenge was first introduced in July.”
    Si tocmai ca sa evitam situatii de genul acesteia, in care vorbim despre cutare sau cutare subiect, fara sa fi citit si sa ne fi informat mai inainte despre el… avem nevoie de leapsa cu carti!

    Reply
  4. Godfrey

    Nu sunt mai ignorant decât tine, te asigur. “Ice bucket challenge” a început ca un joc: ori donezi, ori îţi torni o găleată cu apă în cap. O să repet ca să se înţeleagă mai bine: PRIMEŞTI PROVOCAREA, , IAR ÎN 24 DE OREApoi s-a ajuns la ambele, fiindcă oamenii au nevoie să se dea în spectacol, iar asta nu se poate face donând anonim. Eu criticam exact încurajarea comportamentului egocentrist, dar bănuiesc că ai o problemă în a sesiza esenţialul dintr-un text. Sincer, nici nu mă interesează câţi bani s-au strâns, fiindcă cu siguranţă nu toţi cei care şi-au turnat apă în cap, au şi donat ceva. Cele 100 de milioane sunt binevenite oriunde s-ar duce ele.

    Reply
  5. Godfrey

    Nu sunt mai ignorant decât tine, te asigur. “Ice bucket challenge” a început ca un joc: ori donezi, ori îţi torni o găleată cu apă în cap. O să repet, ca să se înţeleagă mai bine: PRIMEŞTI PROVOCAREA, , IAR ÎN 24 DE ORE AI OBLIGAŢIA ORI SĂ DONEZI LINIŞTIT ŞI ANONIM SAU, DACĂ NU DONEZI, SĂ ÎŢI TORNI APĂ ÎN CAP. În condiţiile astea, evident că s-a ajuns la ambele gesturi, fiindcă oamenii au nevoie să se dea în spectacol, iar asta nu se poate face donând anonim. Eu criticam exact ÎNCURAJAREA COMPORTAMENTULUI EGOCENTRIC, pricepi? Aşa că nu mă face ignornat. Tind să cred că nici nu ai înţeles foarte clar despre ce vorbesc eu aici. Nu am pomenit nicio secundă de câţi bani s-au strâns şi nici n-am zis că banii veniţi din jocul ăsta nu ar fi bineveniţi sau că sunt contra gesturilor de caritate. Am criticat un aspect în legătură cu jocul, atât. Asta nu înseamnă că le dispreţuiesc pe celalate, nici măcar nu am zis sau insinuat asta. Jos cu ochelarii de cal, te rog, că doar eşti om nu animal.

    Reply
  6. zincabeiu

    Acest “Ice bucket challende” a fost inventat pentru a vedea cat de repede circula prostia.E un ” studiu de piata” care n-are nimic cu generozitatea si filantropia.

    Reply
  7. zincabeiu

    “Leapsa cu carti”? Nu-i mai sanatoasa o recomandare de lectura si atat? Ne-ar ajuta mult cititul cu consecventa al revistelor literare…

    Reply
  8. Silviana

    Nu credeam ca si in lumea asta, cu oameni educati si cititi si dezvoltati din punct de vedere personal este atata venin. Sa citeasca, sa nu citeasca, sa fi citit, sa nu fi citit, sa se dea mari sau sa vrea sa isi impartaseasca entuziasmul si experienta – de ce conteaza? Se vorbeste pe FB despre carti in loc de haine, machiaj, pisiccute dragute si alte asemenea. Ce poate fi rau in asta? De ce sa nu lasam arogantii cu aroganta lor, intelectualii cu perfectiunea lor si oamenii care se bucura ca gasesc idei si recomandari intr-un mediu pe care sunt prezenti deja cu bucuria lor.

    Cuvinte grele cum am citit mai sus isi au mai degraba locul in alt mediu si as fi sperat ca oameni “de cuvinte” ar avea mai multa grija atunci cand le folosesc. Sunt surprinsa si usor dezamagita in “naivitatea” sau “prostia” mea (ca sa va scutesc).

    Reply
  9. Camelia

    SUPERB articol..mai ales ultima parte aceea in care aveti de dat niste vouchere de cumparat carti..unde trebuie sa ma abonez?
    V-am descoperit de 10 minute.
    Multumesc.
    O sa fiu prietena voastra..chiar daca voi nu ma vreti eu va vreau!

    Reply
  10. Andra Ilie

    Majoritatea se lauda si atat… M-a intrebat o colega daca vreau sa ma nominalizeze pentru aceasta provocare. I-am raspuns ca nu e nevoie, dar ii pot spune cu mare placere 10 titluri in privat. A refuzat, desigur… 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *